logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE: “Împăratul muştelor” de William Golding PDF Imprimare Email 5846 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 31 Martie 2013 07:47

De ce se războiesc oamenii? De ce răul din om este atât de greu de ţinut în frâu? 
Văd în romanul lui Golding posibile răspunsuri la aceste întrebări, date printr-o poveste tristă, cu nişte copii ajunşi pe o insulă, în urma prăbuşirii avionului în care se aflau.
 
În urma catastrofei aviatice, băieţii îşi dau seama că niciun adult n-a scăpat cu viaţă 
„Merridew se întoarse spre Ralph.
― Nu-i nici un om mare pe aici?
― Nu.
Merridew se aşeză pe un trunchi şi se uită în jur.
― Atunci o să trebuiască s-avem singuri grijă de noi.”
 
Locul unde a aterizat forţat avionul este destul de primitor:
„Ţărmul era străjuit de palmieri. Stăteau drepţi, înclinaţi sau sprijiniţi, scăldaţi în lumina soarelui şi cu frunzişul verde la o înălţime de treizeci de metri. Ţărmul de sub ei, presărat cu nuci de cocos putrezite, cu vlăstari de palmieri şi acoperit cu iarbă aspră, era răscolit pretutindeni de pomi dezrădăcinaţi şi prăbuşiţi.”
 
O perioadă, în grup totul a fost în ordine. Şi-au construit adăposturi, au adunat lemne pentru foc, şi-au făcut rezerve de apă. Printre băieţi erau unii de 6-7 ani, 
„Băieţii mai mici erau cunoscuţi acum sub numele generic de "puştii". Puştii neîndoielnici, cei de vreo şase ani, duceau o viaţă a lor, foarte distinctă, dar în acelaşi timp intensă. Mâncau mai toată ziua, culegând fructe de unde reuşeau să ajungă, fără să strâmbe din nas, dacă erau sau nu coapte sau bune. Se obişnuiseră cu durerile de stomac şi cu un fel de diaree cronică. Sufereau spaime nemărturisite în beznă şi se ghemuiau unul într-altul, căutând încurajare, în afară de hrană şi de somn, îşi găseau timp pentru jocuri stupide şi banale printre dunele de nisip alb de la ţărmul mării strălucitoare. Plângeau după mămicile lor mult mai puţin decât te-ai fi putut aştepta; se bronzaseră puternic şi erau extrem de murdari.”
 
 
La început băieţii s-au organizat foarte bine, pe grupuri. Unii, conduşi de Jack, s-au făcut vânători.
„Se aflau la marginea pădurii dese şi păşeau obosiţi pe o potecă, când deodată auziră zgomote ― guiţături ― şi zgomotul sacadat al unor copite pe o potecă. Pe când înaintau, guiţăturile crescură, devenind disperate. Găsiră un purceluş prins într-o plasă de liane, zbătându-se, pradă unei spaime demente, ca să iasă din plasa elastică. Guiţa subţire, foarte ascuţit şi insistent. Cei trei băieţi se repeziră, iar Jack îşi scoase cuţitul cu un gest larg. Ridică braţul. Urmă o tăcere scurtă după care porcul continuă să guiţe, lianele continuară să se smucească, iar lama continuă să strălucească la capătul braţului osos. Apoi purceluşul se smulse dintre liane şi o zbughi prin tufişuri.”
 
Pe insulă apar două probleme care trebuie rezolvate: permanenta întreţinere a focului, pentru a putea fi observaţi de pe mare, şi înlăturarea fricii, care apărea în minţile cu multă imaginaţie ale băieţilor, mai ales la căderea întunericului.
„După ce soarele apunea, bezna se prăbuşea asupra insulei ca spuma unui stingător de incendii şi în scurt timp, sub stelele îndepărtate, adăposturile se umpleau de neastâmpăr.”
 
Organizarea băieţilor e, aşa cum am spus, la început foarte bună. Când se impunea o discuţie cu toată lumea, cineva trebuia să sufle într-o cochilie.
„Ralph scutură cochilia. Ştia că pentru o reuşită practică erau necesare declaraţiile fundamentale, rostite cel puţin de două ori până să le priceapă bine toţi. ― E nevoie să ne întrunim. Nu ca să ne distrăm. Nu pentru aşa ceva. Ci ca să facem ordine.”
 
Toţi 
„Ascultau chemările cochiliei, mai ales fiindcă în ea sufla Ralph, care, fiind destul de mare, reprezenta o legătură cu universul adult al autorităţii; şi, într-o oarecare măsură, fiindcă le făcea plăcere distracţia de a se aduna.”
 
Băieţii mari ţin ordinea în grup.
„Maurice fusese pedepsit deoarece aruncase cu nisip în ochii unui băiat mai mic. Acum, deşi nu exista niciun părinte ca să-i tragă câteva la fund, simţi totuşi căinţa în urma unui gest urât. Prin minte îi trecu o scuză. Murmură ceva în legătură cu scăldatul şi o rupse la fugă.”
 
Alteori, legile din societatea civilizată din care au venit, pe insulă funcţionează într-un mod greu de explicat, dar efectul lor (al legilor) se simte şi în noile lor condiţii de supravieţuire.
„Roger se aplecă, ridică o piatră, ţinti şi o aruncă în Henry ― dar greşi ţinta. Piatra, rămăşiţă a unor vremuri absurde, ricoşă la cinci metri în dreapta lui Henry şi căzu în apă. Roger adună o mână de pietre şi începu să le arunce. Totuşi, în jurul lui Henry rămânea un spaţiu cu un diametru de vreo şase metri, unde nu îndrăznea să arunce. Invizibile şi puternice, legile necruţătoare ale vieţii de mai înainte domneau şi aici. În jurul copilului ghemuit se afla protecţia părinţilor, a şcolii, a poliţiei şi a legii. Braţul lui Roger era dirijat de o civilizaţie ruinată, care nu ştia nimic despre el.”
 
Frica începe să-şi facă simţită prezenţa printre băieţi când Simon, din grupul lui Ralph găseşte un cap de porc. Halucinaţia îl face pe Simon să spună celorlalţi din grup că s-a întâlnit cu Împăratul muştelor.
"― Am văzut ceva ce se umfla pe vîrful muntelui.
― Închipuiri, zise Ralph tremurând, fiindcă nimic nu se umflă. Nici un fel de creatură nu se umflă.”
 
Apar neînţelegerile, pentru faptul că focul s-a stins de câteva ori, pentru faptul că unii muncesc mai mult şi alţii se joacă toată ziua.
„― Trebuie ca acolo sus să iasă fum... altminteri murim. Acum mai e ceva de discutat împreună, şi anume ce-i de făcut cu frica.
 Părul îi alunecă din nou în ochi.
― Trebuie să discutăm despre ea şi să hotărâm că e neîntemeiată.”
 
De la simple neînţelegeri, se ajunge la conflicte cu iz cât se poate de războinic. 
"Faţa lui Jack se ivi aproape.
― Să taci! Cine eşti, la urma urmei? Stai aici şi le spui ce să facă. Nu vânezi, nu ştii să cânţi...
― Sunt şef. Am fost ales.
― Crezi că alegerea are vreo importanţă? Te mulţumeşti să dai ordine fără cap...”
 
Se încalcă regulile
„― Regulile! striga Ralph, încălcaţi regulile!
― Cui îi pasă?”
 
Apar „dizidenţii”, apar cei care se îndreaptă spre grupul de băieţi unde cred că vor avea o viaţă mai frumoasă. 
„Jack îşi drese din nou glasul.
― Nu mai vreau să fac parte din grupul lui Ralph...
Se uită de-a lungul buştenilor din dreapta, numărîndu-i pe vânătorii care formaseră corul.
― Am să plec. N-are decât să-şi prindă singur porcii. Cine vrea să vâneze cînd am eu chef, să mă urmeze.”
 
Oare aşa apar liderii politici?
 
Conflictul dintre cele două grupuri e din ce în ce mai neîndurător. Băieţii încep să se războiască 
„― Dăm năvală peste ei şi le luăm focul. Patru dintre voi: Henry şi cu tine, Bill şi Maurice. Ne vopsim la faţă şi ne ducem pe furiş. Roger o să ţină în mână o cracă, când o să le spun ce vrem. Voi, ceilalţi, duceţi scroafa de unde am venit. O să aprindem focul acolo. Pe urmă...”
 
Se pare că întotdeauna trebuie să fie de vină cineva…
"Piggy îl privi uimit.
―... mă refeream... din ce cauză se duc toate de râpă aşa?
Piggy îşi frecă încet şi gînditor lentila de la ochelari. Cînd pricepu cât de departe mersese Ralph luându-l drept confident, roşi uşor de mândrie.
― Nu ştiu, Ralph. Cred că-i din pricina lui.
― A lui Jack?
― Da, a lui Jack.
Numele devenise de nerostit.”
 
Preocuparea pentru asigurarea existenţei face ca cele două grupuri  rivale să poarte un război în adevăratul înţeles al cuvântului, cu morţi şi răniţi.
„Ralph ridică mâna.
― De ce să nu facem chiar noi rost de carne?
― Înjunghie fiara! Taie-i grumazul! Să lase sînge! înjunghiaţi-o!
Beţele loviră, iar gura noului cerc ronţăi şi urlă. Fiara se afla în genunchi în mijlocul ei, cu braţele împreunate pe faţă. Striga din răsputeri, încercînd să opună zgomotului înfricoşător ştirea că descoperise un cadavru pe deal. Fiara înainta, rupse cercul şi căzu peste marginea abruptă a stâncii pe nisipul de lîngă ţărm. Gloata o urmări imediat; alunecară pe stâncă, săriră pe fiară, se năpustiră asupra ei, ţipară, o loviră, o muşcară şi o sfârtecară. Nu se mai auzeau cuvinte, ci numai sfîşierea dinţilor şi a ghearelor. [...]  Talazul uriaş al fluxului pătrunse şi mai mult pe insulă, iar apa se înălţă, încet, înconjurat de o mulţime de animale curioase şi strălucitoare, cadavrul lui Simon ― o formă argintie sub constelaţiile fixe ― se pierdu în largul mării.”
 
În aceste condiţii, mai sunt unii care cred în dreptate şi în onoare.
„Uite, am să-i spun, eşti mai puternic decât mine şi nici nu suferi de astmă. Tu poţi să vezi, am să-i spun, cu amândoi ochii. Dar eu nu cer să-mi dai ochelarii înapoi ca pe o favoare. Nu-ţi cer să fii cavaler, aşa am să-i spun, nu fiindcă eşti puternic, ci fiindcă dreptatea rămâne dreptate. Dă-mi ochelarii, am să-i spun... trebuie să mi-i dai! Piggy îşi încheie cuvîntarea şi tremură, roşu la faţă. "
 
Din păcate, orice urmă de umanitate in acel moment era doar o amintire…Animaliatea din om işi face simţită prezenţa.
„Piggy, fără să vorbească, fără măcar să aibă timpul să geamă, zbură prin aer într-o parte a stîncii, răsucindu-se în văzduh. Stînca se mai rostogoli de două ori şi se pierdu în pădure. Piggy căzu de la zece metri şi se opri pe spate, pe platforma pătrată şi roşie din mare. Ţeasta i se sparse, iar creierii îi ţîşniră roşii. Braţele şi picioarele îi tresăriră slab, ca ale unui porc după tăiere. Ralph zăcea într-un luminiş, întrebîndu-se cît de rău îl răniseră.”
 
Ce personaj frumos a inventat Golding! Pentru Piggy, dreptatea e mai presus de orice altceva! Dacă oamenii ar fi ca Piggy…Pe insulă, totul se desfăşoară ca într-un război de cucerire, cu pierderi umane…
„La intrarea adăpostului se auzi un răcnet feroce, urmat de zgomotul şi buşiturile unor creaturi. Cineva se împiedică de trupul lui Ralp.[…] Ralph trase un pumn la întâmplare; apoi se rostogoli împreună cu ce i se părea a fi o hoardă de băieţi, pocnindu-se, muşcându-se şi zgâriind. Îl loviră şi îl înghiontiră, apoi se trezi cu nişte degete în gură şi le muşcă. Un pumn se retrase şi reveni ca un piston, iar întreg adăpostul se lumină ca de o explozie. Ralph se feri într-o parte, dădu peste un trup care se zvârcolea şi simţi pe obraji o respiraţie fierbinte, începu să lovească în gura de sub el, folosindu-se de pumnul strîns ca de un ciocan; izbi cu o isterie din ce în ce mai violentă, pe măsură ce faţa de sub el devenea alunecoasă. Un genunchi i se vârî între picioare, el căzu într-o parte, înnebunit de durere, iar bătaia continuă să se desfăşoare undeva deasupra.”
 
Unul dintre băieţi ia măsuri pentru a se putea apăra indiferent de unde ar fi venit atacul. Din exterior, de la „duşmani”, sau din interior, de la „ai lui”. Îşi ascute un băţ la ambele capete! Mie mi-a plăcut foarte mult simbolistica acestui gest!
„De pe vârful stâncii înalte veni un răspuns de neînţeles.
― Roger a ascuţit un băţ la amândouă capetele.
Roger a ascuţit un băţ la amândouă capetele. Ralph încercă să găsească un sens cuvintelor, dar nu reuşi.” 
 
Un gest făcut de Roger şi pe care fiecare cititor îl înţelege cum vrea. Putem spune şi noi, la fel ca Eric:
„Stelele se risipiră din nou pe cer. Eric clătină din cap cu seriozitate.
― Ascultă, Ralph. Nu-ţi mai bate capul cu raţiunea. S-a dus...”
 
În final, băieţii care nu s-au ucis între ei sunt salvaţi de un vas ajuns în apropierea insulei. În acest timp.
„ Ralph, nespălat pe trup, cu părul încâlcit, murdar la nas, plângea sfârşitul nevinovăţiei, bezna inimii omeneşti şi rostogolirea prin aer a adevăratului, a înţeleptului său prieten Piggy.”
 
Bezna inimii şi sfârşitul nevinovăţiei…Ce bine ar fi să nu apară niciodată, nici una, nici alta…Dacă ar fi, prin absurd, să alegeţi una dintre cele două rele, pe care aţi prefera-o? Mie mi-e imposibil să vă răspund dacă m-aţi întreba…
 

AUTOR: HORIA PICU

www.sighet-online.ro


Share
Ultima actualizare Duminică, 31 Martie 2013 06:13
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact