logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE: „Lentoarea” de Milan Kundera PDF Imprimare Email 2466 Afişări
Scris de Horia Picu   
Sâmbătă, 09 Februarie 2013 20:41

 

„Lentoarea”(în 1994) şi „Nemurirea”(în 1990) au fost scrise în franceză de Milan Kundera, ca cetăţean occidental, venit însă din lumea închistărilor ideologice ale regimurilor comuniste. 
Constat că scriitorul ceh (totuşi…) vrea să epateze cu orice preţ noii săi cititori în noua sa limbă. Face un mare efort ca să se facă apreciat, şi de cele mai multe ori chiar reuşeşte. Sper să am ocazia să citesc ceva scris de acelaşi autor  pe vremea când locuia în Cehoslovacia (cum se numea atunci), pentru a mă putea edifica mai exact despre raportul dintre talent şi efortul de a  face ceva nemaifăcut de alţi scriitori pentru a fi citit.
 
Romanul lui Kundera e un amestec de imagini şi idei, care se pot rezuma într-o întrebare care stă pe buzele tuturor: cine suntem, cu adevărat?
 
Autorul foloseşte în romanul său ambele sensuri ale cuvântului „lentoare”: încetineală  din punct de vedere fizic, dar şi încetineală în gândire.  Încetineala fizică e interesant oglindită de Kundera prin…opusul ei, viteza, ca poartă de trecere de la trecut la viitor, sau de la azi la eternitate.
 
„…omul ghemuit pe motocicletă nu se poate concentra decât la secunda zborului său; se agaţă de o frântură de timp ruptă şi de trecut, şi de viitor; e smuls din continuitatea timpului; e în afara timpului; cu alte cuvinte, se află într-o stare de extaz; uită atunci de vârstă, uită de soţie şi de copii, iar frica dispare, căci frica îşi are sursa în viitor, iar cine s-a eliberat de viitor nu mai are de ce să se teamă.”
 
 
 
 
Iată o explicaţie dată de un scriitor renumit pentru posibilele accidente auto, pentru aşa-numita „beţie a vitezei”. Curajul omului de a înfrunta destinul (şi de accepta consecinţele) e mai mare pentru cei care, într-adevăr, se pot elibera de viitor şi pentru care contează doar clipa.
 
„Epicur, cel mai mare teoretician al plăcerii, a înţeles  fericirea într-un mod cît se poate de sceptic: simte plăcere cel care nu suferă.”
 
Posibil să fi spus asta Epicur. Eu cred că cel care nu suferă nu simte nimic, deci nu există!
 
„După Pontevin, toţi oamenii politici de azi sunt un pic balerini şi toţi balerinii sunt amestecaţi în politică, ceea ce, totuşi, n-ar trebui să ne facă să-i confundăm. Balerinul se deosebeşte de omul politic obişnuit prin faptul că nu râvneşte puterea, ci gloria; nu vrea să impună lumii o organizare socială sau alta (e ultimul lucru de care să-i pese), ci să ocupe scena pentru a-şi pune în lumină eul. Ca să ocupe scena, trebuie să-i împingă afară pe ceilalţi.”
 
 „Balerinii” lui Kundera sunt , de fapt, toţi oamenii care trebuie să-şi pună masca adecvată situaţiei, masca necesară la ieşirea în public pentru a nu părea ridicoli în ochii celorlalţi. Si cum societatea umană e tot o junglă, e nevoie de acelaşi comportament ca în junglă: să fie împinşi afară ceilalţi pentru a ocupa locul care aduce privilegii…Pentru aceasta, în societatea modernă se foloseşte invitaţia la vot, sau, invitaţia la abţinere…
Autorul face o fină analiză psihologică a unei întâmplări mai deosebite din viaţa omului politic american Henry Kissinger. O ziaristă franceză a făcut  o pasiune pentru el. Americanul a înţeles repede despre ce-i vorba .
 
„Puţin cîte puţin, ziarista începe să-l calce pe nervi. Omul nu e naiv, înţelege situaţia, iar ca s-o ţină la distanţă îi vorbeşte despre atracţia exercitată de putere asupra femeilor şi despre funcţia care-l obligă să renunţe total la viaţa personală.”
 
Văzându-se respinsă în avansurile ei, ziarista îl descrie pe Kissinger într-o lumină cât se poate de defavorabilă:
„„Din punct de vedere sexual, mă lăsa rece", scrie ea, şi (cu un straniu sadism matern), repetă de mai multe ori că se îmbracă fără gust, că nu e frumos, că nu are gust în privinţa femeilor; „cred că era un amant lamentabil", mai presupune ea, declarându-se cu atît mai îndrăgostită.[…] …serviciile secrete i-au recomandat lui Kissinger să n-o mai primească; biroul e înţesat de microfoane, iar el ştie; frazele lui, atât de crude, nu sunt de fapt pentru ea, ci pentru agenţii nevăzuţi care-i ascultă. Îl  priveşte cu un surâs înţelegător şi melancolic; scena îi pare iluminată de o frumuseţe tragică (adjectivul ei preferat): Kissinger este silit să fie dur cu ea, dar în acelaşi timp, din priviri, îi spune vorbe de iubire.”
 
Kundera explică de ce ziarista doreşte să fie văzută în preajma politicianului.
„Nu pe Kissinger îl dorea (şi oricum nu trupeşte:„cred că era un amant lamentabil"); dorea să-şi elibereze eul, să-l smulgă din cercul strâmt al vieţii ei, să-i dea strălucire,să-l transforme în lumină. Kissinger era armăsarul mitologic, calul înaripat pe care eul ei avea să încalece pentru marele zbor prin eter.”
 
Tot comportamentul ziaristei are o explicaţie:
„Avea credinţa că este aleasă. A fi ales este o noţiune teologică; ea înseamnă că, fără vreun merit, printr-o sentinţă supranaturală, din voia lui Dumnezeu ori dintr-o toană a lui, eşti ales pentru ceva excepţional, ieşit din comun. Această convingere le-a dat sfinţilor tăria de a suporta cele mai teribile cazne. Cu toţii am cunoscut iluzia (mai mult sau mai puţin intensă) că merităm această înălţare, că suntem predestinaţi si aleşi pentru ea. Când are omul, pentru întâia oară, iluzia că este ales? Probabil ca sugar, când primeşte îngrijirea maternă fără vreun merit — şi o cere cu atât mai energic.”
 […] Noţiunile teologice se oglindesc (şi par atunci propria lor parodie) în banalitatea vieţilor omeneşti; pe toţi ne doare (mai mult sau mai puţin) micimea vieţilor noastre din care am vrea să evadăm, să ne înălţăm. Dacă o femeie îmi spune: te iubesc pentru că eşti inteligent, pentru că eşti cinstit, pentru că-mi faci cadouri, pentru că nu alergi după fuste, pentru că speli vasele, atunci voi fi dezamăgit; iubirea asta pare ceva interesat. Dar ce plăcut e să auzi: te iubesc la nebunie, chiar dacă nu eşti nici inteligent, nici cinstit, chiar dacă eşti mincinos, egoist, ticălos. "
 
Cartea se încheie cu plecarea simbolică a autorului-cu trăsura-şi cu un sfat pentru noi toţi:
„Te rog, prietene, fii fericit. Am vaga impresie că singura noastră speranţă depinde de puterea ta de a fi fericit.”
 
Kundera ne consideră pe noi, cititorii săi, prieteni. Ne doreşte să fim fericiţi pentru că nimeni nu poate fi fericit înconjurat de nefericiţi…
 
 

Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact