logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Revelaţia… PDF Imprimare Email 4952 Afişări
Scris de Dunca Adriana-Silvia   
Sâmbătă, 05 Ianuarie 2013 22:07

O zi monotonă... multe cărţi aşezate pe un raft vechi al bibliotecii... dorinţa de delectare cu o lectură nouă.Dintre toate cărţile doar una mi-a atras atenţia, o carte care nu avea nimic neobişnuit, nu era colorată superficial, nu avea o copertă extraordinară, era simplă, avea copera colorată monoton, nimic extraordinar la prima vedere... şi totuşi, mi-a atras atenţia. Am luat-o de pe raft, titlul era unul simplu „Alchimistul” de Paulo Coelho. Nu era o carte voluminoasă, era chiar scurtă... am început să-i răsfoiesc paginile... am rămas surprinsă de început, apoi am fost captivată de conţinut, iar mai apoi am fost fascinată de sfârşit.Cărţile sunt asemenea unor fluturi. De obicei stau cu aripile lipite, aşa cum se odihnesc fluturii pe câte-o frunză, când îşi desfăşoară trompa filiformă ca să soarbă apă dintr-un bob de rouă. Când deschizi o carte, ea zboară. Şi tu odată cu ea, ca un semn că ea te poate duce nu doar din floare-n floare în acestă lume glorioasă, ci în sute de lumi locuite. Unele dintre ele seamănă mult cu lumea în care trăim, altele sunt locuite de fiinţe care nu ni se arată decât în vise.

Am rămas surprinsă de „povestea lui Narcis şi a lacului”, iar mai apoi, răsfoind paginile scrise cu aur întro manieră uimitoare şi bine ascunsă în spatele unui scris aparent obişnuit, am devenit întrun mod bizar, dependentă de cartea din mâinile mele şi de întreaga poveste care se desfăşura în mintea mea precum un film.

Nu era o carte ca acelea strict comice, sau romantice, sau oricare alt gen. Era o carte deosebită, o carte care combina descrierile frumoase cu captarea atenţiei. Mă captiva, mă provoca să o descopăr din ce în ce mai mult, mă fascina, ma intriga...mă făcea să o urăsc dar şi să o iubesc în acelaşi timp, era o senzaţie unică. Simţeam cum informaţia îmi curge încet prin vene, se transformă în adrenalină...schimbându-mi modul de a gândi, de a privi lucrurile...

Povestea lui Santiago avea un farmec anume, săracul băiat ce are un vis, are curajul necesar ca să iasa înaintea norocului, să-şi împlinească visul. Acest băiat avea o voinţa aparte, o motivaţie de fier, ceva absolut magic... Am învăţat de la el, de la Santiago, să am mereu curajul să înfrunt direct lucrurile, să merg în căutarea viselor. Am învăţat că deşi poate să dureze mult timp, dacă am motivaţia necesară, Universul însuşi mă ajută să-mi îndeplinesc scopul. Nimic în viaţă nu e întâmplător, nu există soartă, nu există destin, acestea sunt doar nişte argumente ale eşecului omului, dăm vina pe soartă sau pe destin dacă ceva nu a ieşit cum am vrut. Norocul şi destinul e aşa cum ni-l facem, nu există „nu pot” există doar „nu vreau, nu are rost”. Am învăţat că putem descoperi fericirea chiar şi în cel mai mărunt grăunte de nisip din deşert, fericirea nu e un obiect sau ceva material, solid, fericirea e o stare de spirit, e ceva ce simţim nu ceva material ca să fie nevoie să pipăim pentru ca să deducem că se află acolo.

Odată cu lecturarea acestei cărţi sute de idei au fost date pese cap, rupte în mi de bucăţi...făcute praf... Destin? Soartă? Credeam în ele... a fost dureros să îmi schimb părerea...la fel de dureros cum e atunci când afli că de fapt, Moş Crăciun nu există! Gânduri făcute praf, alte gânduri renăscând ca şi Pheonix-ul din cenuşă...o atitudine nouă, pentru o lume nouă...o hotărâre de piatră pentru o lume de piatră, unde visele sunt puse contra cost. Maturizare bruscă...e ok, nu e nimic chiar aşa sofisticat... de atunci am ştiut că dacă am vrut fum, trebuia să dau foc. Erau unele idei îndrzneţe, idei chiar măreţe...dar, confruntându-se cu realitatea, au dispărut exact aşa cum au şi apărut, din umbră au trecut în umbră extrem de repede.

Cartea avea pasaje extraordinare, ceva fermecător, transmitea mesajul fin...aproape indescifrabil, dar totuşi, prezent unde trebuie. Dacă ar fi să spun despre ce este vorba în această carte, nu aş spune despre un alchimist sau despre Santiago şi călătoria lui...aş spune că este vorba despre voinţă...exact...voinţă. Transofmarea metalului în aur, nu e nimic altceva decât transformarea viselor în voinţă iar mai apoi în realitate. Este formula magică, mulţi nu înţeleg această sintagmă deoarece rămân uimiţi de cuvinte, devin „furaţi de peisaj”...ei nu înţeleg că un vis devenit realitate valorează mai mult decât aurul pur. Metal transformat în aur...dar să nu uităm că şi aurul este un metal, un metal ceva mai valoros. În aparenţă doar o valoare...în esenţă nimic altceva decât un metal. La fel sunt şi lucrurile în viaţă, cele care ne par valoroase sunt defapt ascunse după o mască bine definită neînsemnând mai mult decât alte lucruri mărunte. Oxigenul este de pildă mult mai valoros, dar totuşi în concepţia noastră vedem cum aurul atinge apogeul. În viaţă lucrurile mărunte ne aduc fericirea, nu cele pentru care trebuie să plătim, cum ar fi iubirea, familia, prieteni, zâmbetele şi chiar viaţa însuşi. Să facem pe cineva fericit e gratis, să aducem cuiva zâmbetul pe buze e gratis, să iubim pe cineva e gratis...ceea ce ne face fericiţi e gratis, iar acestea sunt cele mai importante lucruri din viaţă.

Alchimistul m-a mai învăţat să fiu optimistă, să-mi urmez visele, să am voinţa necesară pentru a-mi duce visele pe drumul realizării, să lupt pentru ceea ce vreau să realizez, să mă afirm prin forţe proprii... tot din această carte am învăţat să iubesc necondiţionat, pur şi adevărat, să-mi urmez Legenda Personă şi să nu renunţ la ceea ce îmi doresc pe măsură ce cresc sau dacă ceilalţi mă consideră ciudată pentru ceea ce vreau să fac. Originalitatea este des confundată cu nebunia. Am mai învăţat că nimeni nu reuşeşte să fugă de propria inimă. De aceea e mai bine să asculţi ce spune. Pentru ca niciodată să nu vină o lovitură pe care n-o aştepţi… trebuie să fim tari, dar cum devenim tari? Tari devenim atunci când începem să ne cunoaştem pe noi înşine, când începem să ne iubim şi să ne acceptăm exact aşa cum suntem, atunci când ştim până unde putem să mergem pentru ceea ce ne dorim…atunci când credem în visele noastre, atunci când realizăm că nimic nu ne poate sta în faţă atunci când luptăm pentru ceva. Putem muta şi munţii din loc, dacă avem voinţa necesară. Trebuie să avem curajul să fim noi înşine chiar dacă uneori nu ştim cine suntem. Să putem ieşi în faţă când suntem chemaţi, oricând cu fruntea sus, pregătiţi de orice.

Aş putea spune că „Alchimistul” m-a învăţat cum să fiu o altă persoană, cum să mă apreciez mai mult, cum să apreciez mai mult iubirea, familia şi toate celelalte...cum să îmi urmez visele. Să nu îmi fie frică niciodată, să înfrunt situaţiile, să fiu puternică, hotărâtă, pregătită... pentru că ziua de ieri a trecut, ziua de azi se desfăşoară iar ziua de mâine îmi aduce „elementul surpriză”, fie el bun sau rău, magic sau monoton, acel necunoscut o să vină şi, depinde de mine cum o să-l primesc şi cum o să-l înfrunt.

Sunt puţine cărţi care pot să-ţi schimbe viaţa, iar „Alchimistul” este una dintre acestea, „Alchimistul” îţi dă o lecţie despre voinţă, despre vise şi despre lucrurile care ne fac cu adevărat fericiţi. O altă carte care îţi poate schimba viaţa este „Damnare” de Lauren Kate, o carte în care este vorba de iubirea supremă, este o carte care îţi poate oferi o altă concepţie despre noţiunea de dragoste, iubire.... defapt, orice carte îţi poate schimba viaţa, depinde de modul în care noi o percepem şi modul în care ne-o însuşim.

 

AUTOR: Dunca Adriana-Silvia/ Regele Ferdinand-Sighetul Marmatiei/ prof: Bout Odarca

 


Share
Ultima actualizare Sâmbătă, 05 Ianuarie 2013 22:12
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact