logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Gânduri la miezul nopţii PDF Imprimare Email 3282 Afişări
Scris de Dunca Adriana-Silvia   
Luni, 31 Decembrie 2012 13:11

A nins toată noaptea. Sufletul meu ar fi dorit, poate, să se simtă trist-dar nu i-am îngăduit. De aceea am fost astăzi fericită, pentru că aşa am voit eu. Am citit până noaptea târziu. Apoi am obosit ţi am întrebat asupra mea.

Întrebările curgeau necontenit iar răspunsurile se ascundeau preum fulgii de nea în zilele toride de vară. Melancolia puse repede stăpânire pe mine...veşnica mea întrebare mă măcina şi acum...oare de ce există suferinţă în lume? De ce de multe ori iubim fără să primim înapoi nici măcar un gram din acest dulce venin? Deşi întrebarea se formula clar pe buzele mele, în adâncul sufletului mă întrebam sincer...de ce eu iubesc fără să primesc la schimb aceiaşi iubire, care, depăşeşte graniţele iubirii faţă de un amic sau un prieten apropiat? De câte ori mă respingea simţem cum un pumnal îmbibat în otravă îmi străpunge inima...mă durea...mă durea enorm...însă trebuia să suport. Ceea ce nu te omoară te face mai puternică – aşa îmi zicea cea mai bună prietenă, însă fiecare lovitură durea din ce în ce mai rău.
Încep să mă simt atât de singură...parcă fără apărare...mă simt singură între 100 de persoane deoarece el lipseşte. Vreau să cred că acolo undeva, există cineva care mă iubeşte...însă...nimic... copilul din mine a început să dispară încet...încet...făcând loc unui suflet trist, neîmplinit care se agaţă şi de cea mai mică speranţă posibilă.
Această iubire mă macină enorm...deşi sunt tăcută, în mine urlu...mă simt prinsă în lanţuri...lanţuri care mă rănesc...lăsând în urmă tăieturi adânci pe suflet...pe acea bucată de suflet care mi-a mai rămas căci restul deja îi aparţine. Am ajuns să descopăr pe pielea mea că cel mai dureros lucru e să-ţi ia sufletul cel care n-are nevoie de el. Dar totuşi, din prima secundă când l-am zărit, când i-am zărit ochii, de un albastru spre verde curat, simţeam cum îmi trec săgeţi prin piept...după raţiune aş fi vrut să plec...dar totuşi ceva m-a făcut să aştept...să încep să ţin la el...să pun suflet... Iar dacă aş vrea ceva mai mult decât să ştie ce simt pentru el, este faptul că aş vrea...mi-aş dori să se vadă prin ochii mei, deoarece numai aşa ar realiza cât este de important pentru mine...pentru sufletul meu.
Iubirea este ceva de aur, iar el este sfânt pentru mine, simt că este o persoană bună, un suflet de aur...însă, nu înţelegeam de ce mă respingea de fiecare dată...poate era din cauză că el pleca definitiv de aici...dar totuşi până la acel moment mai erau luni bune... Sufletul meu speră în fiecare momet că se va produce o schimbare, ceva ce îl va face să vadă că îl iubesc cu adevărat, că el este cel mai important pentru mine...dar totuşi atunci când inima îţi sângereza, fizic sau psihic orice om e posibil să cedeze... Tot ce îmi doresc de la viaţă este să fiu cu el, să fiu cu persoana pe care o iubesc cel mai mult chiar dacă ar însema să renunţ la toate celelalte.
Nu mi-aş fi imaginat că vreodată aş putea să iubesc pe cinva atât de mult şi fără să primesc nici măcar un gram din acest dulce venin în schimb...simt cum totul în jurul meu se dărâmă, vechea mea lume se prăbuşeşte...lacrimile încep să curgă...în asemenea momente toate speranţele clădite se dărâmă şi ele, mă simt atât de singură...atunci numai vocea lui mă poate calma, numai el e singulul ce poate să ma aducă la normal când sunt întoarsă pe dos, e singurul ce poate să îmi promită şi să ma mintă că toate au să treacă, că toate au să se schimbe în bine. Întotdeauna, el e glasul pe care îl aud când totul tace în jurul meu, e lumina care se aprinde când bezna mă înconjoară...el este cea mai mare si cea mai puternică speranţă pe care o am în ceea ce mă priveşte, în ceea ce îmi priveşte viaţa... Cu toate sentimentele pe care le simt pentru el, aştept momentul revelaţiei, momentul în care se va întâmpla minunea, momentul în care nu mă va mai respinge...sau momentul în care iubirea va rugini şi nu o să mă mai macine, rânindu-mă.
 
AUTOR: Dunca Adriana-Silvia/ Liceul Regele Ferdinand-Sighetul Marmatiei/ prof: Bout Odarca

Share
Ultima actualizare Luni, 31 Decembrie 2012 13:02
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact