logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE:–„Trandafirul galben” de Jókai Mór PDF Imprimare Email 4247 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 16 Decembrie 2012 14:03

Trandafirul din povestirea lui Jókai Mór e deosebit:
“…un singur trandafir galben există în tot Hortobágy-ul, şi acela, numai în grădina hangiului.Îl adusese aici un străin, se zice că de prin Belgia. Minunat trandafir, înfloreşte toată vara, începe pe la Rusalii şi până toamna târziu mai are boboci. Are o floare galbenă ca aurul, iar mirosul lui seamănă mai degrabă cu aroma vinului de muscat decât cu mirosul trandafirului. Mulţi dintre cei care au mirosit floarea şi-au pierdut minţile!”

Prin părţile locului trăia o fată frumoasă, aşa, ca-n poveşti…
“Nici despre ea nu ştia nimeni de unde o avea bătrânul cârciumar, căci nu era însurat. A uitat-o pe acolo cineva, aşa că a ţinut-o şi a crescut-o până s-a făcut ca o floare minunată.”

Cu siguranţă, pe vremea aceea cosmeticele erau 100% naturale:
"Părul negru, îi era împletit intr-o coadă la spate şi legat cu o fundiţă galbenă, iar buclele ii erau naturale, nu avea nevoie să-şi spele părul cu zeamă de gutui, cum făceau celelalte fete.”

 

Decsi Sándor, personajul principal al romanului, a călărit mult prin ţinutul imens al Hortobágy-ului pentru a-şi revedea iubita, Klára, fata care are un păr atât de frumos, cu bucle care n-au nevoie de adaosuri din zeamă de gutui. Poate e bine ca să spunem câteva cuvinte de imensa câmpie Hortobágy. Un ţinut de 82 mii de hectare de ierburi şi multă apă, aflat sub protecţie internaţională. La fel ca în zonele deşertice, şi aici apare cunoscutul efect al mirajului. Simbolul Parcului Naţional Hortobágy este cocorul. Momentul din luna octombrie când aceste păsări părăsesc Ungaria pentru locuri mai calde e un spectacol pe care cei care l-au văzut nu-l mai pot uita.

Sándor e tipul de bărbat care consideră femeia capabilă în permanenţă să înşele, să spună minciuni.
“Ştiu ce ai în guşă. Slabă e femeia, n-are altă armă decât iscusinţa minciunii. Pentru o fată minciunile sunt ca picioarele pentru iepuri sau aripile pentru păsări.”

Totuşi, Sándor apreciază mai mult decât orice altceva adevărul.
“…fetei nu-i  fac vreo supărare, dacă spune adevărul, nici cu un cuvânt urât, nici cu vreo privire piezişă.”

Hotărât lucru, eroului povestirii lui Jókai nu-i plac femeile fardate, pentru că spune:
“Dar dacă o să-mi spui minciuni, te voi judeca la fel ca şi când ţi-ai pune pe obrazul tău curat vopsele din Viena.”

Aşadar, Sándor vrea mărturisiri complete din partea iubitei lui, Klára. Vrea să ştie tot ce-a făcut fata în perioada cât nu s-au văzut. Înainte de a asculta răspunsul,
“Flăcăul scoase cuţitul cu stea încrustată pe mâner pe care îl purta în carâmbul cizmei, tăie din pâine şi din slănină şi începu să mănânce.”

Timpul a trecut cu folos pentru rivalii lui Sándor, pentru că iubita lui îi dă o intersantă pildă de înţelepciune:
“Nu e bine ca o fată să fie lăsată singură; nu e bine ca liliacul să treacă peste gard atunci când înflorşte; e dorit şi îi sunt rupte crengile.”

Oare unde altundeva în afară de cărţi putem afla informaţii despre tradiţii din alte timpuri?
“Când ţărăncuţa îşi prinde cu piepteni părul care până atunci îi stătea împletit, înseamnă că are de-acum logodnic, nu mai este a „nimănui"."

Pentru a fi sigură că iubitul n-o mai părăseşte, Klára îi pune în băutură o rădăcină de plantă pe care
“Farmaciştii care ştiu să o folosească o numesc “atropa mandragora”. Se mai spunea că Circe cu o asemenea rădăcină îi ameţise pe tovarăşii lui Ulise, făcându-i să o iubească cu o dragoste nebună. De unde ar fi putut să ştie fata că asta e o otravă puternică?”

Hippocrate recomanda această plantă pentru tratarea anxietăţii şi depresiei, dar luată în doze mici. În doze mari, efectul otrăvirii e mult mai puternic. Se foloseşte de la plantă rădăcina ei, care seamănă cu un om. Jókai scrie:
“Rădăcina aceea seamănă cu un omuleţ; are un căpşor, mijloc, două picioare, şi e pe de-a-ntregul negră."

Mai adaug că  mandragora s-a găsit şi în mormintele faraonilor.

Din povestirea lui Jókai Mór mai aflăm că în câmpia Hortobágy nu era acelaşi lucru să fii herghelegiu, porcar sau văcar.
“Văcarul are de-a face cu nişte vite înţelepte şi paşnice.Aşa că el nu se aşează nici măcar când bea lângă porcari sau herghelegii. […] Cu alte cuvinte, văcarul este aristocratul pustei”

Decsi Sándor e otrăvit de iubita lui, cu toate că planta ar fi trebuit doar să-i „sporească” dorinţa de a o iubi pe Klára. Efectele otrăvirii sunt clare:
„Avea buzele strânse, gâtul încordat, pieptul lui se mişca repede, şuierând, mijlocul îi era îndoit de spate. Ochii săi erau larg deschişi, strălucind într-o lumină de foc şi demenţă.”

Interesant e şi primul ajutor pe care-l primeşte cel otrăvit. I se dă să bea multă cafea, pe cap i se pune gheaţă, pe burtă făină de muştar.

Tot în această povestire, scriitorul ne spune despre boia:
„…cutia în care se afla boiaua, se ştie că nu se dă din mână în mână.[…] barcagiul presără peste peştii din ceaun piperul acesta purpuriu, despre care încă Oken scrisese că-i otravă , dar sunt popoare sălbatice care au curajul să-l mănânce.”

Lorenz Oken  a fost un mare naturalist german, care a trăit între anii 1779-1851. A fost ales membru al Academiei Regale Suedeze de Ştiinţe.

În final, Sandor se face bine, şi continuă să călătorească prin întinsele ţinuturi ale Hortobágy-ului. Doarme sub cerul liber, unde
“pernă îi este pusta, mândră şi nesfârşită, pătură îi e tot cerul înstelat. E noapte de-a binelea. Dar Pământul, ca un copil rău, neastâmpărat, nu vrea să doarmă. Nu poate încă să doarmă. Se aud tot felul de zgomote. Şi toate sunt tainice. Din stufărişul apropiat se aude un adevărat concert; un buhai de baltă ţipă ca un suflet rătăcit, ciripesc întruna armate de vrăbii, corul broaştelor însoţeşte această orchestră, iar berzele toacă întruna, ca o adevărată moară. Sus, în văzduh, se aud ţipete triste de rămas bun: zboară în şiruri drepte raţele sălbatice şi bâtlanii; abia se văd sub stele.”

Klára asistă la lupta dintre Sándor şi alt pretendent la mâna ei. Decsi Sándor iese învingător, dar ce folos pentru fată, pentru că flăcăul neînfricat pleacă.
„Fata privi după flăcăul a cărui siluetă dispărea în vijelie.[…]se estompa însă din ce în ce mai mult, până când nu se mai văzu deloc. Şi poate că nici nu l-a mai văzut vreodată!”

Aceasta este una din nenumăratele poveşti de dragoste aparţinând literaturii lumii. Adrian Păunescu spunea:
„Două lucruri sunt imposibile: a vedea cu ochii pe Dumnezeu şi a povesti dragostea.”

Nu ştiu dacă  Jókai Mór l-a văzut pe Dumnezeu, dar e clar că a povesti dragostea a fost un dar pe care l-a primit de la Acela pe care nu-l vezi cu ochii…

 


Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


Ultimele anunturi

Linkuri

Parteneri

.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact