logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE: „Dinu Lipatti – Pagini din jurnalul unei regăsiri” de Carmen Păsculescu-Florian PDF Imprimare Email 1529 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 02 Decembrie 2012 08:07

 Pe 2 decembrie 1950, Dinu Lipatti ne-a părăsit…Dar, aşa cum am văzut scris pe un monument funerar al unui scriitor din altă ţară, „doar trupul”. Aşa aş spune şi despre Lipatti: doar trupul! Muzica lui, concertele sale, lecţiile sale de pian oferite unor mari virtuozi ai lumii, rămân dovezi certe ale genialităţii sale muzicale. E omagiat, comemorat în întreaga lume.  Rămâne de neuitat de admiratorii care au avut privilegiul să fie în sălile de concerte unde "Când el cânta Bach aveai impresia că în sală domneste un fel de reculegere,iar anumite persoane, nu mai erau capabile să se ridice. Lipatti era foarte sensibil la asemenea situaţii. Pentru noi, el n-a fost un profesor, a fost un Maestru, un părinte al muzicii, un exemplu fabulos de interpretare pianistică, dar şi un exemplu de modestie.”

Admirat de cei cere îi ascultă înregistrările sale şi evocat în scrieri-document, cum este cea a muzicologului Carmen Păsculescu-Florian, din care mi-am notat câteva pasaje care ne fac cinste nouă, tuturor românilor. Doamna Florian a mers la faţa locului, în Elveţia, unde Lipatti a trăit ultimii ani ai vieţii sale. Să mergem şi noi, ghidaţi de distinsa doamnă şi să ne bucurăm de ceea ce vom afla!
Prima oprire: la Consevatorul din Zürich.

“Pe scenă, cineva cântă “Pastorala” de Bach, uitând parcă de toate problemele lumii. Cât de tare poate să împace această muzică omul cu restul universului, ajutându-l să depăşească marile dileme sau spaime ce domină acest secol.”

Arthur Honegger (compozitor elveţian, poreclit „Prometeu”):
 „ Dragă Dinule, dumneata meriţi mult mai serios decât mine această poreclă. Dumneata eşti cel ce aduce oamenilor focul cel mai preţios al artei muzicale şi pe care boala necruţătoare care era vulturul împotriva căruia a trebuit să lupţi fără încetare a sfârşit prin a-ţi învinge atât de crud energia şi pasiunea genială, destinată muzicii.”

Carmen Păsculescu-Florian a avut privilegiul să aibă acces la partituri scrise de Lipatti.
„ Tot răsfoind partituri deja cunoscute, privirea îmi încremeneşte pe coperta unei lucrări pe care scrie „Sonata pentru pian pentru mâna stângă”.

Lipatti a scris această sonată la 24 de ani, şi este omagiul său la împlinirea a 50 de ani de viaţă ai profesorului său Mihail Jora (1891- 1971)  şi a 60 de ani ai lui George Enescu.
În Elveţia doamna Păsculescu-Florian l-a cunoscut pe profesorul Claude Viala, care a făcut parte din orchestra „Suisse Romande”, care l-a acompaniat în multe concerte pe Dinu Lipatti. Întrebată de Viala ce înseamnă azi pentru români Dinu Lipatti, autoarea cărţii îi răspunde:
„Încep să-i vorbesc de starea de mit care continuă să-i aureoleze personalitatea postum. […] El este mereu şi mereu considerat un Mozart al românilor. Arta sa pianistică, miraculoasa, fantastica sa trăire şi tălmăcire a unui inefabil pe  care nimeni ca el n-a ştiut să-l transmită în timp, îl fac nemuritor.”

Arhiva Conservatoruluidin Geneva  unde a fost  profesor Lipatti păstrează nişte documente extrem de valoroase: propunerea de numire a românului ca profesor de virtuozitate pianistică, datată 29 decembrie 1943, sau actul din 1949, cu decizia plină de regrete a Comitetului de conducere al Consevatorului privind aprobarea cererii de demisie a lui Lipatti din motive de sănătate. Printre altele, acest act consemnează:
„ Din fericire, Dinu Lipatti nu părăseşte complet consevatorul. El ne-a promis că va ţine în fiecare an un curs extraordinar de aproximativ o lună, consacrat operei unui anumit compozitor al pianului. Astfel, şcoala noastră va mai putea beneficia de arta, de prestigiul şi de renumele acestui artist, unul din cei mai eminenţi ai epocii.”

Acelaşi Comitet a propus ca o parte din studenţii îndrumaţi de Lipatti să fie preluaţi de Nikita Magaloff, pianist georgian din Rusia,  care spune :
„…Cum aş putea oare măsura pierderea ireparabilă, durerea, vidul îngrozitor?…[…] Nu cunosc vreo fiinţă a cărei personalitate să fi degajat atâta lumină. Aş prefera să păstrez în mine amintirea atât de vie a prezenţei sale, a veseliei sale, a unei mari tandreţi ce se degajau din prietenia sa.[...] Artistul nobil şi senin pe care l-am admirat cu toţii putea fi cel mai nebunatic şi fermecător dintre prieteni.”
 
Carmen Păsculescu-Florian a găsit în Elveţia numeroase manuscrise aparţinând lui Dinu Lipatti. Autoarea cărţii ne spune:
„Apoi, tot răscolind prin partituri, găsesc manuscrisele cadenţelor la Concertul în Re major de Haydn, necunoscute la noi. Mă impresionează acest document scris cu o grijă de şcolar cuminte, dar înzestrat cu atâta har şi suflet.”

E emoţionant să aflăm din această carte că ultima partitură scrisă de Lipatti a fost din  21 aprilie 1950. Este „Aubade”, pentru orchestră de suflători. La 2 decembrie 1950 se stingea din viaţă, la Geneva, la 33 de ani…Nu poţi să  spui în care domeniu a excelat Dinu Lipatti. A fost  inegalabil compozitor, interpret, dar şi profesor. În calitate de profesor la clasa superioara de virtuozitate pianistică, trebuie de ştiut că toţi (toţi!) elevii pe care i-a avut in perioada 1943-1949 au fost premiaţi cu importante distincţii la finalele examenelor lor.

Virtuozul  pianului, Lipatti spunea :
„dacă auzi în imaginaţie cum trebuie să sune o frază, ţi-ai creat deja în minte mişcările fizice care vor exprima acele sunete.”

Cum şi cât a exersat pianistul român Studiile lui Chopin?
„ a zâmbit şi a spus că le-a exersat cel puţin şase luni în fiecare dimineaţă, încet, cu fiecare mână separat, ascultând cu atenţie fiecare sunet, studiind fiecare mişcare a braţelor, a  mâinilor, a degetelor şi chiar a trupului pentru a fi sigur că acestea reflectă exact ideile sale muzicale. […] Studentul putea să înveţe mai mult urmărind acea coordonare extraordinară dintre muzică, aşa cum o concepea el, şi mişcările necesare pentru a o exprima.”

Un sfat dat de Lipatti unui student al său înainte de a urca pe scenă:
„Acum, după ce ai muncit bine şi ţi-ai studiat programul în cele mai mici amănunte,[…] execută-l aşa cum simţi. Gândeşte-te  numai la muzică, nu şi la ceea ce ţi-am spus să faci sau cum aş vrea eu să interpretezi.”

Citind şi recitind aceste rânduri, înţeleg că Lipatti n-a fost doar profesor de virtuozitate pianistică, a fost şi un pedagog de mare clasă!

Jacques Chapuis, director al Asociaţiei europene a profesorilor de pian, când s-a înscris la clasa lui Lipatti, era nerăbdător să cânte
„cu exuberanţa şi temperamentul unui tânăr pianist. El a socotit că eram prea încordat şi tonul meu era cam abrupt.Cu mare răbdare mi-a arătat cum să-mi folsesc greutatea braţelor, cum să realizez supleţea încheieturii şi cum să-mi dezvolt tehnica digitală pentru a avea „degete de fier în mănuşi de catifea” . El m-a făcut să-mi dau seama că tonul meu strident era rezultatul lipsei de unitate dintre intenţiile muzicale şi gesturile fizice.”

Alt elev al maestrului (Walter Legge, producător de înregistrări muzicale de muzică clasică) spune:
„Dinu Lipatti a avut calităţile unui sfânt. Bunătatea sufletească a firii sale, modestia, delicateţea, ţinuta fermă a voinţei lui, nobleţea şi elevarea gândului şi a faptei se transmiteau tuturor celor care l-au cunoscut şi până la cei mai îndepărtaţi auditori ai sălilor în care a cântat. […] El a fost un muzician, un muzician care folosea pianul ca mijloc de comunicare şi expresie. Putem spune că nu e suficient să fii un mare pianist; să cânţi aşa cum o făcea Lipatti înseamnă să fii alesul destinului care l-a oferit lumii numindu-l pentru prea puţin timp, DINU LIPATTI.”

Ernest Ansermet, dirijor elveţian, elogiază calităţile de compozitor pe care le avea Dinu Lipatti:
„Avea acel semn distinctiv al compozitorului înnăscut care, când se apuca să scrie, nu o făcea pentru” a căuta”, ci pentru "a găsi”."

Modest şi genial, acesta a fost Lipatti. Tot Ansermet îşi aminteşte:
„După ce a cântat Concerto în Re major de Chopin, îmi spunea: „Crezi că acum aş putea îndrăzni să-l abordez pe Schumann?”

Şi a fost ultimul său concert, cel de la Geneva,
„din 22 februarie 1950, când s-a smuls pur şi simplu din patul său de grea suferinţă pentru a oferi o interpretare a Concertului de Schumann care va rămâne de neuitat...
Cine ar putea să înţeleagă pierderea pe care a suferit-o muzica mai bine decât noi, care am avut privilegiul de a-l avea pe Lipatti printre noi; cei care am cunoscut binefacerile prezenţei lui şi care suntem martorii destinului său?...”

„Binefacerile prezenţei lui”…Mai mult decât omagiu, evlavie aş zice…

Întrebată cum era Dinu, doamna Gabrielle Dubois Ferrière, soţia doctorului care l-a îngrijit pe muzician până la sfârşitul vieţii, spune:
„Era mereu vesel. Avea mult umor, iar boala a suportat-o cu o demnitate uluitoare. Nimeni n-a vrut să creadă că Dinu va muri. Ultimul său concert, cu Schumann-ul dirijat de Ansermet, a bulversat o lume întreagă. L-am ascultat apoi la Besançon, unde am trăit un miracol.Boala îl făcuse angelic şi dădea o dimensiune parcă ireală muzicii pe care el o interpreta.”

Meticulozitatea lui Dinu lipatti s-a manifestat şi în consemnarea , pas cu pas, într-un caiet destinat doctorului său, Henry Dubois Ferrière, a stării sale de sănătate.
„Către ora 1 dimineaţa. Trezire bruscă cu o senzaţie de frig acompaniată de frisoane şi de o durere tenace situată la baza plămânului drept sau în jurul coloanei vertebrale la nivelul umerilor. Durerea se manifestă într-un mod intermitent la fiecare pulsaţie a inimii. Temperatura între 37˚C şi 37,15˚C.”

Şi buletinul său medical conţine alte date, de la oră la oră. Se încheie cu următoarele cuvinte:
„probat, trăit, verificat şi consemnat după o lungă experienţă de către nenorocosul Dvs.
                                                                                           
                                                                                                             Dinu Lipatti
Geneva, 21 septembrie 1949”

Doctorul său personal spune despre ilustrul său pacient:
„Dinu acceptase maladia cu o resemnare neobişnuită, dar în acelaşi timp lupta împotriva ei cu o voinţă tot neobosită şi cu o tenacitate pe care nicio încercare nu reuşea să o înfrângă.”

Nadia Boulanger, profesoara sa, spune despre fostul ei elev:
„El a lăsat o mărturie care i-a încununat gloria şi care permite ca prin muzică să-i lumineze pe aceia care nu l-au văzut niciodată…” (5 decembrie 1950)

„Durerea de a-l fi pierdut rămâne aceeaşi, dar şi bucuria de a-l  fi  cunoscut. Fără îndoială, în ciuda tutror durerilor, bucuria unui astfel de privilegiu ar trebui să predomine…” (2 decembrie 1957)

La 2 decembrie 1950, Nadia Boulanger (1887- 1979), profesoară  şi compozitoare franceză, care i-a avut ca elevi printre alţii pe Lipatti, Igor Markevici,  Astor Piazzolla, a spus:
„Dispariţia făpturilor tinere, frumoase, îmbătate de viaţă şi înzestrate cu toate darurile ne zguduie, e nevoie de timp pentru a invăţa să înşeli violenţa durerii cu amintirea bucuriei. […] Viaţa  acestei fiinţe fragile, bolnave, nu a fost decât o suită aproape neîntreruptă de victorii ale spiritului asupra trupului.”

În august 1950, Dinu Lipatti a cântat sub bagheta dirijorului austriac  Herbert von Karajan Concertul în Do major de Mozart. Karajan spune:
„ Astăzi se apropie ziua când se împlineşte un an de la data când am avut norocul să mai pot concerta cu Dinu. Amintirea acelui concert îmi pare ca un dar al providenţei care arareori îi este hărăzit cuiva , poate şi pentru a demonstra cât de lung şi de anevoios este drumul spre o împlinire aşa cum ea ne apare prin arta lui Dinu. Nu mai era un cânt la pian, era muzica eliberată de poveri, muzica în forma ei cea mai pură, era armonia unui om – şi asta se simţea dureros de tare – care nu mai era întru totul printre noi.”
 
Într-adevăr, Dinu Lipatti nu mai este întru totul printre noi…Dar rămâne veşnic printre noi ceva asupra căruia scurgerea timpului n-are nicio putere! Muzica sa şi amintirile de neuitat ale celor care au avut atât de mult noroc în viaţă că l-au cunoscut!

 


Share
Ultima actualizare Duminică, 02 Decembrie 2012 08:09
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


Ultimele anunturi

Linkuri

Parteneri

.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact