logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE: “Umbrela Sfântului Petru” de Mikszáth Kálmán PDF Imprimare Email 3157 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 11 Noiembrie 2012 06:49

 Glogova, localitatea în care se desfaşoară acţiunea, e cunoscută bine de scriitor, pentru că
“… a trecut şi el cândva pe acolo. Într-un ţinut uscat, ars, sătuleţul zace pe-o vale îngustă, sugrumat între nişte munţi pleşuvi. Pământul e argilos, sterp şi îndărătnic. Nu pare dispus să hrănească decât anumite plante, cum ar fi orzul şi cartofii, de celelalte nu vrea să se îngrijească. Dar şi acestea cresc numai smulgându-şi pe furiş şi-a silă hrana din glia mumă.[…] …şi totuşi, ţinutul are un anumit farmec, o dulce poezie a lui. Urâtele cocioabe parcă sunt mai frumoase sub stâncile uriaşe întoarse cu privirile spre ele. Aproape c-ar fi păcat să se înalţe aici castele ale căror turnuri împodobite să le ascundă vederii.”

În sat ajunge un preot tânăr, Béli János. Cel  care slujise până atunci, a murit. A lăsat în urma lui o căţea pe care o chema Vistula. E remarcabil umorul cu care scrie Mikszáth şi ironia fină de care e în stare. Îşi pune întrebarea de ce pe căţea trebuie s-o cheme aşa cum spune, că doar pe lângă Glogova trece râul Biela Voda, nu Vistula. Şi mai interesant e faptul că bietul animal e nevoit să  priceapă de-acum înainte altfel lumea:


 „…cu filozofia ei câinească, i se păruse că părintele îi ia mâncarea de la gură. Acum însă pricepea că părintele era cel care se bucura de cinste şi de trecere!”

După moartea fostului stăpân, biata căţea era alungată de săteni…
Noul preot se interesează de posibiltăţile materiale ale locuitorilor. Află că viitoarea sa bunăstare depinde de recolta de cartofi. Cartofi mulţi înseamnă cununii multe. Şi decesele depind de calitatea cartofilor.
„Dacă se fac cartofi răi, bolnavi de-o molimă sau alta, mor mai mulţi; dacă însă cartofii sunt sănătoşi, aproape că n-avem morţi.”

Preotul primeşte vizita unui cunoscut, care-i aduce un copil de câteva luni, aşezat într-un coş. Mama preotului tocmai murise, şi n-ar fi avut cine să aibă grijă de fetiţă, pe nume Veronka, sora preotului. La căruţa cu care vine cunoscutul popii  trag două iepe, pe nume Presura şi Rândunica. Una dintre ele ar fi vrut să stea puţin pe jos, dar oiştea nu-i permitea.
„trebuie să se întâmple ceva cu totul ieşit din comun, pentru ca un cal înhămat să vrea să se culce. Caii au un simţ al datoriei foarte dezvoltat.”

Mikszáth Kálmán nu e doar un fin umorist, are şi multe momente de dramatism în romanul său.
“Preotului i  se părea  că se aflase la patul de moarte al mamei lui, că îngenunchease şi se rugase acolo, iar gândurile , vorbele pe care ea ar fi vrut să le rostească, ultimul ei suspin fuseseră încredinţate aerului, aerul le predase vântului, iar vântul, prin vuietul pădurii, i le strigase: “Creşte copilul Jankó!””

Preotul  János, văzând ce înaltă responsabilitate apasă  asupra sa (să aibă grijă de mica lui surioară,  Veronka), face ce ştie mai bine, se roagă :
“Luminează-mă, Isuse! Şi aruncă-mi din cornul belşugurilor tale nesfârşite cele ce sunt trebuincioase ca s-o pot hrăni, s-o pot ingriji. Fă Doamne Isuse, o minune!”

Si minunea se întâmplă. Într-o zi cu ploaie puternică, preotul vede coşul în care era sora lui apărat de ploaie cu o umbrelă despre care nimeni nu ştia cum a ajuns acolo. Aceasta este pentru toţi „ umbrela sfântului Petru”. Problema cea mai mare pentru săteni era că ei nu ştiau ce înseamnă „umbrelă”, şi nici la ce foloseşte…Popa le spune:
„…roata aia mare de pânză, pe care am găsit-o alaltăieri deasupra coşului în care era sora mea.”

Le face sătenilor o demonstraţie cum se foloseşte ciudatul obiect pe vreme ploioasă.
„…sfinţia sa, spre uluirea tuturor, dintr-o singură mişcare a mâinii a deschis-o, rotundă şi mare, de parcă erau sute de aripi de liliac lipite una de alta.”

Sătenii sunt fascinaţi de obiectul care-l apără de ploaie pe popă. Chiar cineva îi cere să vină la o înmormântare cu „aia roşie”. Nu contează că nu plouă…
„Cu atât mai mult o puteţi aduce acum, părinţele dragă, pe aia roşie, că nici nu se udă, draga de ea.”

În mod sigur, aşa o minune cum e umbrela popii nu putea să fie la îndemâna oricui. Era  umbrela Sfântului Petru! Cineva din cei care duceau mortul pe ultimul drum spune:
„Cel care a adus umbrela vine o dată la o mie de ani pe pământ.”

Sătenii, în naivitatea lor, aveau impresia
„…că-l văd aievea pe Sfântul Petru, chelarul raiului, coborând  să aducă umbrela care s-o ferească de ploaie pe surioara preotului.”

Legenda umbrelei roşii
„…s-a răspândit, zburând peste păduri de brad, peste stâncile cu frunţile proptite-n cer, tot mai departe, mai departe, tot mai bogată, mai proaspătă şi mai împodobită cu alte şi alte amănunte.”

Şi înaltele feţe bisericeşti se înclină în faţa „minunilor” pe care le face umbrela: apără de ploaie pe sora preotului, aduce bunăstare posesorului, etc.
„Excelenţa sa episcopul de Beszterce îl convocă pe preotul din Glogova cu umbrela şi, după ce o examină şi ascultă povestea ei, plin de evlavie îşi făcu cruce şi spuse: Dumnezeu e atotputernic”

Mikszáth Kálmán  are un umor atât de fin, o ironie atât de plăcută in operele sale… Despre un personaj din această carte, spune:

„Gregorics Pál se născuse după moartea tatălui său, ba chiar exact la nouă luni de la ziua înmormântării lui, aşa încât şi prin acest fapt fusese oarecum lipsit de tact faţă de mama lui care, de altfel, era o femeie foarte cumsecade.”

După o aşa naştere”lipsită de tact”, şi restul vieţii a fost pentru acest personaj o luptă        (mereu pierdută) pentru a demonstra sătenilor că e un om bun, la fel ca ei. Din nefericire pentru el, toate încercările lui Pál au fost eşecuri…Dacă fuma ţigări scumpe, nu era bine. Dacă fuma ţigări ieftine, iar nu era bine. Dacă dona când era cazul mai mulţi bani, gestul său era aspru criticat de săteni.
Nu neapărat firul întâmplării e de urmărit cu atenţie în acest roman, cât abilitatea scriitorului de a formula fraze atent şlefuite:
 „Iar undeva, în adâncul creierului, unde vibrează şoaptele ce încă n-au devenit cuvinte, pentru că încă nu sunt gânduri, ci doar mâlul depus de sentimentele egoiste, acolo, în profunzime, se ascunde socoteala: „dacă Gregorics Pál scuipă sânge, înseamnă că se prăpădeşte mai curând.”

Gregorics Pál nu are noroc în dragoste. Fetele din sat îl ocolesc. Atunci, s-a îndrăgostit de bucătăreasa lui. Are un copil nelegitim cu ea, un personaj important al romanului în următoarele pagini, pe nume Wibra György.

Anii trec, Gregorics Pál se îmbolnăveşte şi are zilele numărate. Bea vin de Tokaj, dar din recolta din februarie, din strugurii care n-au putut fi culeşi toamna şi au rămas în vie până primăvara. Strugurii stafidiţi dădeau un gust deosebit de bun vinului. Gregorics numea acest vin „Mântuitorul vieţii” şi spunea despre această licoare:
Un sinucigaş care bea două păhărele din el înainte de a săvârşi fapta, dacă e necăsătorit, aleargă să-şi caute naş; iar dacă e căsătorit, avocat.”

Tot despre acest vin deosebit Gregorics spune:
„Din acesta a băut naşul meu in ziua când m-am născut. Cu acesta am început, cu acesta sfârşesc.”

Wibra György (Gyuri), ajunge şi el la vârsta însurătorii. Asta s-a întâmplat după ce tatăl său, bătrânul Gregorics Pál  pleacă la Sfântul Petru…Ce ne spune Mikszáth Kálmán despre însurătoare?
“ de fapt, însurătoarea nu e decât un prost obicei, dar un obicei care se menţine la modă cu îndărătnicie. De mii şi mii de ani, generaţii după generaţii de bărbaţi  se însoară, apoi regretă, şi se scarpină în cap pentru nebunia săvârşită, dar lumea nu devine mai înţeleaptă…Atâta vreme cât cresc fete tinere şi frumoase, ele întotdeauna cresc pentru cineva…”

Autorul , care a decedat în 1910, ne spune foarte abil că ‚Noua ordine economică” e, de fapt, veche şi are acelaşi „sponsor”:
 „Creştinii au o legendă despre evrei. Cică in fiecare an, de Ziua Lungă, dispare de pe lume, fără să lase vreo urmă, un evreu. Aşa a pierit şi bătrânul Jonás. (Poţi să fii sigur că din familia Rothschild nu dispare niciunul.)”

Şirul întâmplărilor extraordinare povestite de Mikszáth continuă. De asemenea, şi ironia fină a autorului in legatura cu concepţiile despre viaţă, despre nivelul (redus) de cultură pe care-l aveau mulţi dintre semenii săi. Un primar dintr-o nesemnificativă localitate se laudă:
“Sub primariatul meu încă nu s-a pierdut niciun cercel în afară de acesta şi iată că s-a găsit. Asta înseamnă, după părerea mea, o bună administraţie.”

Fără îndoială, Mikszáth Kálmán a fost un maestru neîntrecut în mânuirea cuvintelor în cel puţin două limbi: maghiară şi slovacă. Despre un personaj din roman, autorul ne spune:
“…după o ticluială de cuvinte, ajunsă de pomină la Bábaszék, născocită in limba slovacă de iscusitul Klempa Teofil, aşa încât citită de la cap la coadă ori de la coadă la cap să aibă acelaşi inteles: sedi na fare Rafanidesz”

Care, în slovacă înseamnă: Rafanidesz şade la parohie. Rafanidesz era un preot luteran.

Reluând firul romanului, Wibra Gyuri află, că dacă va reuşi să pună mâna pe umbrelă, va deveni bogat, pentru că în mânerul acesteia s-ar ascunde nişte hârtii de mare valoare. În ajutorul lui Gyuri vine un vis în care însuşi Sfântul Petru îl sfătuieşte că dacă vrea să intre în posesia râvnitei umbrele, trebuie s-o ia de nevastă pe Veronka, sora preotului apărată de ploaie de umbrela Sfântului Petru, una dintre fetele frumoase ale acelor meleaguri. Din nou am găsit un pasaj care e o dovadă cât se poate de clară că acest scriitor a avut multă imaginaţie. Vorbind despre o moară de vânt care cu puţin timp înainte speriase doi cai înhămaţi la o căruţă:
„… aripile înspăimântătoare ale afurisitei mori de vânt îşi aruncau umbrele sumbre pe trifoiştea zâmbitoare presărată cu flori roşii.Din fericire, roata sta nemişcată ca o muscă uriaşă înfiptă într-un ac cu gămălie.”

Îmi place la acest scriitor şi modul cum îşi face părtaşi cititorii la nemaipomenitele întâmplări ţesute în jurul unei banale umbrele. Fratele Veronkăi, preotul, acum bătrân, e salvat dintr-o râpă din pădure. Despre preot Mikszáth spune:
“...vai, cum arăta! Plin de praf, murdar, cu faţa  răvăşită de noaptea petrecută în împrejurări atât de grele, istovit, flămând. Noi (adică eu şi voi, cititorii mei) care l-am văzut pentru ultima dată tânăr, căutăm zadarnic chipul lui frumos, fraged şi trandafiriu…acum ne aflăm in faţa unui bărbat în toată firea, bărbos, prin al cărui păr castaniu încep a miji firele albe…”

Hârtia de bancă de mare valoare s-a dovedit că nu există. Mânerul de lemn al umbrelei a fost ars şi înlocuit cu altul. Gyuri primeşte un sfat înţelept:
„A fost şi nu mai este. Nu te posomorî, frate. Aşa a vrut destinul, şi pace. De-acum încolo n-ai să mai alergi după vise deşarte, trebuie să te bizui pe puterile tale. Crede-mă, zbuciumul tău n-a fost zadarnic, dacă ajungi la convingerea asta.”

Veronka şi Gyuri s-au căsătorit şi au trăit mult şi bine, iar Mikszáth Kálmán ne spune:
“Ce-ar mai  trebui să vă povestesc? De bună seamă, foarte multe lucruri dau buzna în vârful condeiului meu.”

Nu, nu mai trebuie să ne povestească, noi trebuie să povestim despre el, şi despre incontestabila sa valoare de abil mânuitor al cuvintelor!

Autor recenzie: Horia Picu 

www.sighet-online.ro 

 


Share
Ultima actualizare Duminică, 11 Noiembrie 2012 07:52
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact