logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE: “Pământ al oamenilor“ de Antoine de Saint-Exupéry PDF Imprimare Email 4038 Afişări
Scris de Horia Picu   
Sâmbătă, 27 Octombrie 2012 19:49

 Antoine de Saint-Exupéry a fost pilot al aviaţiei militare franceze în perioada celui de-al doilea război mondial. În cartea sa, „Pământ al oamenilor”, e de remarcat în egală măsură pilotul obişnuit să înfrunte toate primejdiile, dar şi scriitorul plin de har, omul iubitor de oameni, omul admirator al naturii şi al frumuseţilor Pământului.
Poate de la înălţimea la care zbura cu avionul, se vedea tot ce e frumos pe lumea  asta, erau peisaje diferite şi oameni mici ca nişte furnici, cu gânduri curate. Autorul ne povesteşte despre începuturile sale în drumul anevoios al desăvârşirii ca pilot, ne descrie locuri văzute de sus din care nu lipseşte admiraţia pentru acest neîntrecut pictor peisajist care este  natura.

“Trăiam cu spaima munţilor din Spania, pe care nu-i cunoşteam încă, şi aveam respect pentru camarazii mai vechi. Cu aceşti camarazi mai vechi, morocănoşi, niţel cam distanţi, acordându-ne de sus sfaturile lor, ne întâlneam la restaurant.”

 

Dacă vreunul din noii piloţi adresa o întrebare unui veteran întors din călătoria cu avionul, plină de multe ori de întâmplări neaşteptate,
“ răspunsurile lui scurte, zilele de furtună, ofereau o lume fabuloasă, plină de curse, de capcane, de faleze care se ivesc pe neaşteptate şi de vârtejuri ce-ar fi dezrădăcinat până şi cedrii. Aceşti vechi piloţi întreţineau cu îndemânare respectul nostru pentru ei. Dar din când în când, pururi demn de respect, câte unul dintre ei nu se mai înapoia.”

“Pururi demn de respect” este şi scriitorul, căzut cu avionul său de luptă în 1944, deasupra Mării Mediterane. Avea 44 de ani…

Cedrul este un copac răpândit în Liban, Israel, Iordania, Palestina. Poate ajunge până la 40 de metri înălţime, are culoarea cenuşiu-închis şi are un miros deosebit de plăcut. Interesant e faptul că la mumificarea morţilor, egiptenii antici foloseau şi răşină de cedru. Fenicienii foloseau acest lemn la construirea corăbiilor lor, cele mai renumite într-o bună perioadă a istoriei.

Saint-Exupéry îşi aminteşte revenirea pe sol a unui camarad mult mai experimentat decât el.
“Îmi amintesc de o întoarcere a lui Bury […]. Acest camarad cu umerii încovoiaţi îmi păru de o nobleţe stranie; de sub înfăţişarea lui aspră el lăsa să iasă la iveală îngerul care învinsese balaurul.”

În perioada zborurilor cu avionul evocată de scriitor, precaritatea sistemelor de navigaţie făcea ca o “întâlnire” cu un strat de nori să poată fi fatală.
“Dacă pilotul în pană s-ar fi cufundat în câlţii aceia albi, ar fi putut să se ciocnească de vârfurile munţilor, fără să le vadă.[…] dedesubtul mărilor de nori… pândeşte eternitatea.”

Pilotul-scriitor spune la ce se gândea când sub avionul său se întindea o mare nesfârşită de nori.
“Dedesubt nu domneau, cum s-ar fi putut crede, nici freamătul oamenilor, nici tumultul, nici forfoteala vie a oraşelor, ci o tăcere absolută, o pace definitivă. Acest clei alb devenea pentru mine hotarul dintre real şi ireal, dintre cunoscut şi necunoscut. […] un spectacol n-are niciun sens decât privit prin prisma unei culturi, a unei civilizaţii, a unei meserii. Muntenii cunoşteau şi ei mările de nori. Şi totuşi nu descopereau într-însele această perdea fabuloasă.”

Tot slabele performanţe de atunci ale aparatelor de la bordul avioanelor făceau ca schimbul de informaţii despre terenul deasupra căruia urmau să zboare să aibă o importanţă maximă.
“Dar ce lecţie ciudată de geografie am primit atunci! Guillaumet nu-mi dădea noţiuni despre Spania: îmi făcea din Spania o prietenă. Nu-mi vorbea despre Guadix, ci despre cei trei portocali de la marginea unui câmp din apropiere. Şi cei trei portocali ocupau, de aici înainte, pe harta mea, mai mult loc decât Sierra Nevada. Nu-mi vorbea despre Lorca, ci despre o simplă fermă din apropiere de Lorca.”

Guadix e un orăşel în sudul Spaniei, în provincia Granada, care are azi puţin peste 20.000 de locuitori. In aceeaşi provincie s-a născut şi scriitorul Federico Garcia Lorca.

Pentru că trebuia să zboare deasupra Spaniei de multe ori, Saint-Exupéry e pus în situaţia de a nota în carnetul său de zbor cât mai multe amănunte despre această ţară. Cunoaşterea lor i-ar fi adus, dacă ar fi fost cazul, supravieţuirea. Ce scrie despre un râu:
“Ah! Îmi voi aminti mereu de şarpele de lângă Motril! Doi bani n-ai fi dat pe el, căci cu dulcele său murmur abia de încânta câteva broaşte, dar de odihnit nu se odihnea decât cu un ochi. Lungit sub ierburi, în paradisul acelui câmp de aterizare forţată, mă pândea de la o depărtare de două mii de kilometri. La cel dintâi prilej m-ar fi prefăcut într-o jerbă de flăcări…”

Momentul când tânărul aviator devine pilot de linie e de neuitat, iar modul cum îl descrie autorul lucrării “Pământ al oamenilor” te face să te întrebi: ce-a fost mai întâi Antoine de Saint-Exupéry: scriitor, sau aviator?
“…în apropierea vitrinelor luminate în care străluceau darurile de Crăciun[…] păreau expuse, în noapte, toate bunurile Pământului şi gustam beţia orgolioasă a renunţării.[…] Mă scăldam de pe-acum în cerul neguros şi muşcam din carnea amară a nopţilor de zbor: devenisem pilot de linie.”

Sugestiv descrie autorul atmosfera din interiorul autobuzului care ducea piloţii la aeroport.
“Înăuntru se simţea un aer închis, mirosea a administraţie prăfuită, era mirosul unui birou învechit în care viaţa unui om se împotmoleşte.[…] Pentru câţi dintre noi acest omnibuz nu fusese ultimul adăpost? Mă uitam în jur: puncte luminoase străluceau în umbră, ţigări aprinse punctau gândurile.”

Omul, cu năzuinţele sale, care renunţă, încet-încet, complăcându-se în siguranţa cenuşie a anonimatului… Saint-Exupéry spune:
“ Vechiule birocrat, camarad care-mi stai alături […]. Ţi-ai construit o pace a ta, astupând cu ciment toate ieşirile spre lumină, aşa cum obişnuiesc termitele. Ai ridicat acest meterz umil împotriva vânturilor, a mareelor şi a stelelor. Acum […] nimic n-ar mai putea de-aici înainte să deştepte pe muzicianul aţipit în tine, sau pe poetul, sau pe astronomul care poate sălăşuia în tine la începutul începuturilor.”

Aşa se caracterizează, în cuvinte puţine, dar usturătoare Saint-Exupéry pe el însuşi…
O caracterizare care se “pliază” de minune oricui…

Dezvoltarea tehnologiei  de zbor, chiar şi în perioada autorului, a făcut ca siguranţa zborului să crească.
“Pilotul, mecanicul, radio-telegrafistul nu mai încearcă o aventură, ci se închid într-un laborator. Sunt atenţi la jocul indicatoarelor, nu mai privesc dezlănţuita goană a peisajelor. Afară, munţii sunt învăluiţi în intuneric, dar pentru ei nu mai sunt munţi. Sunt nişte forţe nevăzute a căror apropiere trebuie calculată.”

Sigur că aparatele de la bordul avioanelor de-atunci dădeau uneori erori foarte mari, astfel că pilotul se îndepărta mult de la ruta normală, ajungând în plin necunoscut.
“Era vremea când apune luna. Fără niciun fel de indicii asupra punctului în care ne aflam, deja surzi, deveneam încetul cu incetul şi orbi. Ca un jăratec palid, luna se stingea, într-o ceaţă asemănătoare cu un banc de zăpadă. Deasupra noastră, cerul se acoperea la rândul lui de nori, şi noi pluteam acum între nori şi ceaţă, într-o lume golită de orice lumină şi de orice conţinut.”

Cât de diferit apare un peisaj, privit cu ochii călătorului, sau cu ochii pilotului de avion!
Saint-Exupéry spune:
“…pilotul care zboară pe itinerariul său, nu înseamnă că el asistă la un simplu spectacol. Aceste culori ale pământului şi ale cerului, aceste urme de vânt pe mare, aceşti nori auriţi ai amurgului, pilotul nu-i admiră, îi cugetă. Singur, în mijlocul vastului tribunal pe care un cer furtunos îl alcătuieşte pentru el, acest pilot îşi apără curierul său faţă de trei divinităţi elementare: muntele, marea şi furtuna.”

Să treci dincolo de admiratia pentru un peisaj, să-l cugeţi! Admirabil spus!

E dureros momentul când se aude că un coleg a dispărut fără urmă, sau se ştie locul precis al catastrofei aviatice, dar rezultatul e acelaşi…
“Treptat-treptat descoperim că nu vom mai auzi niciodată râsul limpede al acelui camarad. Începe atunci adevăratul nostru doliu, un doliu care nu e deloc sfâşietor, ci doar puţin amar. Pe camaradul pierdut nimic nu-l va mai înlocui vreodată. Nu poţi crea camarazi vechi. Prieteniile de acest fel nu se pot reconstrui. E zadarnic să speri că, dacă plantezi un stejar, te vei adăposti curând la umbra lui.”

Antoine de Saint-Exupéry  a fost un scriitor foarte talentat, un pilot înzestrat cu  toate calităţile cerute de o asemenea pasiune, dar, mai important decât toate, a fost un om deosebit. Intereantă mi s-a părut viziunea lui despre ce înseamnă a fi om:
“A fi om înseamnă în chip neîndoielnic a fi răspunzător. Înseamnă a cunoaşte ruşinea, când te afli în faţa unei nefericiri ce nu pare să depindă de tine. Înseamnă a fi mândru de o biruinţă pe care au repurtat-o camarazii tăi. Înseamnă a simţi, punând şi tu o piatră la temelie, că astfel contribui la clădirea lumii.”

De sus, din înaltul cerului, lumea se vede mai bine, dar şi fragilitatea existenţei ei:
“În ce decor redus se joacă acest joc vast al urilor, al prieteniilor, al bucuriilor omeneşti!"

Pământul oamenilor, văzut de sus, din avion. Avionul, un fel de oază, un refugiu de unde pilotul Saint- Exupéry studiază furnicarul de oameni, la fel cum un savant foloseşte microscopul.
“În dosul ferestruicii sale, erai acel biolog studiind furnicarul uman, priveai cu indiferenţă oraşele aşezate pe întinsul câmpiei, la întretăierea drumurilor care se încrucişează în formă de stea şi care ca nişte artere, se hrănesc din seva holdelor."

Traversarea deşertului Saharei, pe deasupra căruia pilotul a zburat de nenumărate ori este nou prilej de a trece de la admiraţia pentru peisaj la a-l cugeta!
"În deşert scurgerea timpului se simte. Sub arşiţa soarelui, vite şi oameni înaintează către adăpătoare cu siguranţa cu care te îndrepţi spre moarte. Astfel că lenea nu este niciodată zadarnică. Şi orice zi e tot aşa de frumoasă ca şi drumurile care duc spre mare.”

O defecţiune la motorul avionului a dus la aterizarea forţată în deşert, urmată de zile şi nopţi chinuitoare, cu rezervele de apă terminate şi cu salvarea miraculoasă venită din partea unor beduini. E momentul ca scriitorul să ne mai arate (oare cine se mai îndoia de asta ?), că talentul său a trecut de mult în inimile cititorilor săi.
“Apă, n-ai nici gust, nici culoare, nici aromă, nu poţi fi definită, te gustăm fără să te cunoaştem. Tu ne eşti necesară vieţii: tu eşti însăşi viaţa. Ne pătrunzi de o plăcere care nu se explică prin simţuri. Cu tine reintră în noi toate puterile la care am renunţat. Prin graţia ta se deschid în noi toate izvoarele secătuite ale inimii noastre.”

Este oda autorului închinată apei, fără de care viaţa, aşa cum e acum, n-ar fi…

După ce am citit acest fragment,  am băut un pahar cu apă. Şi m-am gândit: ce-ar fi dacă n-ar mai fi? Dacă n-ar mai fi bună de băut? Antoine de Saint-Exupéry spune că
“Poţi muri lângă un izvor de apă cu magneziu. Poţi muri la doi paşi de un lac sărat.”

Autorul nu uită să scrie câteva cuvinte de gratitudine beduinului care i-a salvat, pe pilot şi pe copilot.
“Cât despre tine, care ne salvezi, beduinule din Libia, tu te vei şterge totuşi pentru totdeauna din memoria mea. Nu-mi voi aminti niciodată de chipul tău. Tu eşti Omul şi-mi apari purtând chipul tuturor oamenilr deodată. Tu eşti fratele cel iubit. Şi, la rândul meu, te voi recunoaşte în toţi oamenii.”

Nu cred că se pot spune cuvinte mai alese de mulţumire cuiva!
Un om al datoriei îndeplinite cu orice sacrificiu, indiferent unde, indiferent de dificultăţile întâmpinate. Acesta a fost Antoine de Saint-Exupéry. Şi o lecţie de viaţă oferită nouă cu generozitate:

“Când vom fi conştienţi de rolul nostru, fie el chiar şi cel mai şters, numai atunci vom fi fericiţi. Şi numai atunci vom putea să trăim în pace şi să murim în pace, fiindcă tot ceea ce dă vieţii sens dă un sens morţii.”

O adevărată profeţie rostită de scriitor, pentru care viaţa  a fost zborul cu avionul, moartea, de asemnea…

 


Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


Ultimele anunturi

Linkuri

Parteneri

.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact