logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Somnul raţiunii PDF Imprimare Email 1355 Afişări
Scris de George Petrovai   
Sâmbătă, 29 Septembrie 2012 07:01

Există lucruri a căror absenţă generează catastrofe. Dar tot ele, atunci când sunt greşit întrebuinţate, pricinuiesc dezastre. Raţiunea face parte – asemeni apei, aerului şi căldurii – din rândul elementelor vitale, prin care omul se împlineşte ca om şi imprimă existenţei sale o curbă perseverent ascendentă. Lipsa raţiunii, ba chiar lenea de-a raţiona, inevitabil îl transformă pe om într-un butuc biologic cu vocaţia robiei în interiorul întunericului neclintit şi al necunoscutului dizolvant. Prea multă minte (raţiune) strică, spunea Griboedev. Dar afirmaţia scriitorului rus trebuie preluată cu grijă, adică în sens moral, cu uşoare irizări metaforice.

  Căci, la drept vorbind, cui i-ar dăuna ca tot mai mulţi dintre semeni să fie înzestraţi cu minţi de genii?! Da, dar cu condiţia ca aceste minţi înaripate să-şi odihnească harul pe aripile vânjoase ale binelui şi frumosului, aşa cum în largul mării, când pescăruşul albastru este gata-gata să se prăbuşească de osteneală, femela acestuia trece dedesubt şi-l sprijinã cu aripile ei mult mai puternice.

  Istoria ne învaţă, iar viaţa de zi cu zi confirmă, cum că minţile supradotate ale luminii, precum şi cele ale întunericului (putem să le zicem genii benefice, respectiv malefice) coexistă şi se înfruntă. Un dictator, de pildă, nici măcar n-ar visa să-şi impună voinţa cu caracter de normă socială obligatorie, dacă n-ar miza pe persistenţa a doi factori ce mocnesc în sufletul omului, fără a se stinge vreodată cu totul:

1.Un factor implicit – obedienţa în faţa forţei şi autorităţii, încastrată de genetica veacurilor de umilinţă şi ascultare în conştiinţa individuală şi colectivă;

2.Un factor explicit – masa de oportunişti care se pun cu zel şi devotament la dispoziţia noii autorităţi, oricât de ticăloasă ar fi aceasta. Întrucât unii dintre oportunişti au o certă valoare intelectuală şi profesională, e clar că ei sunt cei care conferă legitimitate politică şi diplomatică noului regim. Iată de ce aceştia sunt primiţi cu braţele deschise şi, desigur, sunt răsplătiţi pe măsură. Nu într-un asemenea chip s-a impus în România regimul comunisto-bolºevic?!...

  Acesta ar fi sensul larg al sintagmei lui Griboedev – atunci când mintea omului se pune de bunăvoie în slujba răului, ori este constrânsă să slujească răul (de exemplu, participarea la războaie de cotropire, contribuţia unor savanţi la fabricarea armelor de distrugere în masă şi la perfecţionarea neîntreruptă a acestora etc.)

 În sens restrâns, lucrurile stau în felul următor cu stricãciunile provocate de prea multă minte: Posesorul unei minţi strălucite şi al unor cunoştinţe vaste – savant, filosof, cărturar – este de regulă un om grav, solemn, retras în solitudinea meditaţiei sale, care prin simpla lui prezenţă, impune celor din jur un respect ce se învecinează cu teama, o seriozitate ce face casă bună cu panica. Teamă de ce? Evident, de ridicol în cazul unor discuţii, unde contribuţia celor mai mulţi dintre cei de faţă ar oscila între penibilul defensiv şi impertinenţa ofensivă. Fireşte, printre oamenii de lume mai sunt indivizi care simt o voluptate morbidă să facă pe măscăricii. Cu inegalabilă măiestrie, Dostoievski ne prezintă în romanele sale o gamă variată de asemenea paiaţe tragice, multe dintre ele dându-şi în petic până la isterie...Deci, în cazul acesta, stricãciunile surplusului de minte decurg din disconfortul creat de ofensiva spiritului superior împotriva superficialităţii comode.

...Istoria românilor este cât se poate de grăitoare în legătura sa inseparabilă cu somnolenţa lor de veacuri: lunga perioadă de formare a poporului şi a limbii române s-a dovedit stânjenitor de irelevantă, Evul Mediu dezamăgitor, iar perioada modernă a scos în evidenţă mai degrabă deprinderi fanariote decât disponibilităţi de organizare şi mobilizare spre progres. Somnolenţa românească se împleteşte atât de strâns cu balcanismul şi ortodoxismul eminamente contemplativ, încât nimeni nu mai poate desluşi care-i cauza şi care efectul: Scursorile dinspre Orient şi Occident? Inerţia românilor de la ceva nesemnificativ spre ceva nebulos? Comoditatea devenită resemnare? Lenea transformată în virtute? Ori umilinţa şi îngenuncherea îmbrăcate în haina ponosită a speranţei de dreptate odată şi odată?

 Ilustrativ pentru starea de spirit a românilor este însuşi Imnul de stat al României postdecembriste: Deºteaptã-te, române, din somnul cel de moarte reprezintă chiar penibilul înzorzonat şi aburcat pe soclul de unde şi-a luat tălpăşiţa impresionantul. Orice imn este emblema spirituală a unui popor, prin urmare el trebuie sã fie grav şi sugestiv până la sublim! Ori apelul la deşteptare şi dezrobire, valabil pentru nãzuinþele românilor din secolul al 19-lea, n-are nici un dram de relevanţă pentru secolul 21. Versurile sunt relevante doar pentru deprinderile înţelenite ale românilor. Noroc cu muzica, altfel imnul românilor ar apărea ca un recitativ monoton şi obositor, care din vremuri imemoriale se incantează la căpătâiul morţilor. Cui bono să tot amintim de funie în casa spânzuratului?!...

AUTOR: George Petrovai

www.sighet-online.ro 


Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


Ultimele anunturi

Linkuri

Parteneri

.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact