logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE: "Consulul onorific" de Graham Greene PDF Imprimare Email 837 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 02 Septembrie 2012 08:13

 Graham Greene a călătorit în Asia, Africa, sau în Mexic. In general, acţiunile  romanelor sale se desfăşoară în acele locuri . Pe harta preferinţelor geografice ale scriitorului se plasează şi America de Sud, cu  nesfârşitele lupte pentru putere din deceniile şase-şapte ale secolului trecut.
“Era o seară dintre acelea care, printr-o combinaţie misterioasă a luminii în scădere cu mirosul unei plante necunoscute, le aduce unora în minte sentimentul copilăriei şi al speranţelor de viitor, iar altora sentimentul a ceva pierdut şi aproape uitat.”

Doctorul Eduardo Plarr trăieşte într-o ţară din America de Sud. Despre tatăl său îşi aminteşte

“stând pe cheiul din Asuncion lângă pasarela scurtă a micii ambarcaţiuni fluviale, înalt, cenuşiu şi cu pieptul scobit, promiţându-le cu un fel de optimism mecanic că o să li se alăture curând,  într-o lună, sau poate trei. Speranţa îi hârâia în gât ca piesa ruginită a unui mecanism.”

Tatăl doctorului e de origine engleză, mama este spaniolă. Părăseşte Buenos Aires, aşa cum spune unei iubite,
„ca să plec cât mai departe de mama mea”

Plarr, bun profesionist, este în oricare moment al vieţii sale bărbatul căruia nu-i scapă nimic din tot ce se întâmplă în jurul său. Nici secretara nu scapă de gândurile neastâmpărate ale şefului ei.

„Secretara sa era o femeie tânără şi frumoasă pe nume Ana. Doctorul Plarr se întrebase uneori de ce nu încercase niciodată să facă dragoste cu ea. Probabil că ezitase din cauza uniformei albe şi scrobite pe care o adoptase din proprie iniţiativă – foşnea şi pârâia dacă o atingeai: părea să fie conectată la o alarmă antifurt.”

 

In localitatea unde se stabileşte doctorul Plarr,
„mai existau doi englezi,un bătrân profesor de engleză, care adaptase titlul de doctor fără să fi vzut vreodată o universitate altfel  decât pe dinafară, şi Charley Fortnum, consulul onorific.”

Consulul onorific este important in viaţa lui Plarr, dar mai importantă e viitoarea  nevastă a consulului, pentru că doctorul şi Clara, viitoatoarea doamnă Fortnum petreceau plăcute clipe împreună…

America de Sud a avut, într-adevăr, o perioadă în care loviturile de stat erau la ordinea zilei, iar luptele dintre grupările rivale erau ceva cât se poate de  obişnuit. Graham Greene plasează acţiunea romanului său la graniţa dintre Argentina şi Paraguay. Era o lume in care fiecare suspecta pe oricine, în care telefoanele erau ascultate.
Unde am mai auzit eu de o ţară unde s-ar întâmpla asemenea grozăvii ?
 

Scriitorul e memorabil în modul cum descrie starea de spirit a doctorului Plarr când primeşte un telefon „misterios”:
„Puse receptorul la loc şi rămase privind telefonul de parcă ar fi fost un obiect negru şi veninos, care,  fără îndoială, va ataca din nou.”

O organizaţie clandestină plănuieşte răpirea ambasadorului american din Paraguay, dar, cel răpit e neimportantul şi neinteresantul consul onorific, pentru care nimeni nu are de gând să intervină.

Doctorul Plarr are simpatii printre trupele de luptători contra regimului politic. Tocmai el e chemat de luptători să îngrijească rănile consulului onorific pe care le-a „dobândit” în urma răpirii puse la cale. Intre Plarr şi Fortnum are loc un dialog despre nişte ochelari purtaţi de viitoarea doamnă Fortnum. Greene are alt moment de genialitate şi ne descrie reacţia de moment a consulului onorific:
„Măsura contează, spuse el şi rămase nemişcat ca un embrion bătrân care ratase naşterea.”

Charley Fortnum, ajuns la vârsta de şaizeci de ani, după cum arată Graham Greene,
„găsise o armă eficientă impotriva senilităţii – conservase în alcool o  parte din optimismul şi naivitatea zilelor juneţii.”

Clara, înainte de a deveni viitoarea doamnă Fortnum, fusese angajată în casa de întâlniri amoroase a señorei Sanchez, care era:
„ o femeie foarte corpolentă, cu faţa plină de cute şi un zâmbet de bun-venit din care bunătatea lipsea în mod ciudat, ca şi cum s-ar fi pierdut accidental cu o clipă înainte, ca o pereche de ochelari.”

După una din partidele de dragoste dintre Eduardo şi Clara, doctorul Plarr se gândeşte la
„femeia aceea tânără, care îi aparţinuse. Era ca o pasăre care fusese cumpărată de la piaţă într-o colivie provizorie şi transferată acasă în alta, mai încăpătoare şi luxoasă, echipată cu stinghii, boluri de hrană şi un leagăn cu care să se joace.”

Cu altă ocazie, pentru a justifica întârzierea, Clara îi spune lui Plarr că  îi va arăta consulului ce şi-a cumpărat şi  îi va spune ce greu s-a decis pentru perechea de ochelari de soare despre care am amintit deja.
„Ii voi arăta lui Charley ochelarii de soare. Nu va şti niciodată cât de mult au costat.”

O frază care spune mult adevăr, o mărturisire, poate o urmă de conştiinţă tulburată?

Pentru a obţine eliberarea unor tovarăşi de luptă armată aflati în puşcărie, luptătorii paraguayeni îl răpesc pe Fortnum, convinşi fiind că au pus mâna pe o persoană mult mai importantă, ambasadorul american. Momentul răpirii a fost ales
„cu o oarecare dibăcie, pentru că generalul Stroessner se afla pentru moment într-o vacanţă neoficială in sudul Argentinei.”

Alfredo Stroessner a fost dictatorul Paraguayului din 1954 până în 1989.

Remarcabile sunt dialogurile între cel răpit şi răpitorii săi, de poţi crede că situaţia nu-i deloc tragică, deloc tensionată. Fortnum chiar îi propune unuia dintre răpitori  ca după ce lucrurile se vor fi lămurit ( nu altfel decât pozitiv, fireşte), să se angajeze la ferma lui. Aquino, răpitorul, îl refuză elegant, spunându-i că:
„O, am altă slujbă acum […]. V-am spus – sunt criminal. Mai sunt şi poet.”

Neaşteptată alăturare de meserii, nu vi se pare?

Poetul-criminal, sau criminalul-poet spune că preferă poezia, pentru că
"Proza se mişcă prea încet, poezia cade ca un vultur şi loveşte înainte să-ţi dai seama.”

Charley Fortnum e obişnuit să bea mult wisky zilnic. Nici în mâinile răpitorilor n-are altă pretenţie, în afară de a i se asigura cantitatea necesară de băutură. Se apucă, prevăzător fiind, să-i scrie Clarei o scrisoare de adio.
„Işi şterse sudoarea de pe frunte şi pentru moment avu impresia că şterse şi wisky-ul, lăsând mintea clară.”

Ostaticul scapă pentru câteva clipe de sub supravegherea răpitorilor, fuge, dar este împuşcat.
„la cea de-a doua rafală, se prăbuşi chiar în marginea intunericului.”

Locul ales de răpitori pentru ostaticul lor e izolat, dar destul de-aproape de alte case sărăcăcioase. Ca să nu dea de bănuit că ar avea un „oaspete” în casa conspirativă, în loc de pat pentru consulul onorific, aceştia comandă un…sicriu. Să ai un sicriu pregătit în casă era un fapt banal printre săteni, chiar cu mult timp înainte ca moartea să bată la uşă…

Planurile răpitorilor încep să se năruie când un bătrân orb din sat ajunge în cocioaba conspirativă ca să le ceară sicriul pentru soţia lui, de curând decedată. Bătrânul se foloseşte mult de mâini pentru a „vedea”.
„Erau ca nişte ochi mobili, ai unei insecte ciudate.”

Bătrânul pune pentru prima dată în viaţa lui mâinile pe un aparat de radio, pe care răpitorii îl foloseau pentru a afla ştiri despre stadiul răscumpărării cerute.
"Toţi se simţiră mai uşuraţi când mâinile bătrânului fură ocupate - nu se mai întorceau să se uite la ei.”

Pentru Fortnum, trecerea timpului se măsoară în sticle de wisky golite. După împuşcare, în urma tentativei nereuşite de evadare, e îngrijit tot de doctorul Plarr, pe care-l întreabă:
„Crezi c-o să trăiesc atât cât să ajung la fundul sticlei?”

De ce-i mai bun wisky-ul decât apa? Pentru că:
„Apa nu-i de băut. Te rugineşte pe dinăuntru sau îţi dă febră tifoidă.”

Printre cei care se aflau în locul unde era reţinut consulul onorific, era şi un preot, pe faţa căruia doctorul Plarr vede că:
„In nenumăratele riduri ale îmbătrânirii premature care-i brăzdau faţa i se păru că poate descifra un ghem de frământări, asemenea unui ghem de şerpi încăieraţi.”

Negocierile dintre răpitori şi oficialităţi merg rău, lucru pentru care Fortnum începe să întrevadă sfârşitul trist al vietii sale. Spune preotului:
„Ar trebui să existe zile de vizită în ceruri, ca să ne bucurăm de revederea cuiva din când în când. Aşa cum au cei de la puşcărie.”

Aquino, criminalul cu veleităţi de poet, se oferă să-l împuşte pe Fortnum, pentru a putea scăpa toţi luptătorii din încercuirea trupelor oficiale, aflate aproape de ei. „Voluntarul” poate face asta, pentru că, aşa cum îi spune doctorului Plarr,
„Poemele mele au fost toate despre moarte, aşa că sunt pe deplin calificat.”

Trupele guvernamentale reuşesc să rezolve prin forţă problema cu răpitorii. Soarta a făcut ca doctorul Plarr, care era invidiat de toţi, să moară, consulul onorific Fortnum să scape cu viaţă şi chiar să fie propus pentru o foarte importantă distincţie britanică. Laurence Sterne spunea că :

„Moartea deschide porţile faimei şi închide după ea porţile invidiei.”

Sunt convins că Graham Greene a fost de acord cu Sterne şi aşa a apărut romanul „Consulul onorific”.

 NOTA: Acest volum poate fi cumparat de la Libraria LUCEAFARUL din Sighetu-Marmatiei.


Share
Ultima actualizare Duminică, 02 Septembrie 2012 09:22
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


Ultimele anunturi

Linkuri

Parteneri

.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact