logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Ororile comunismului, la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet PDF Imprimare Email 1148 Afişări
Vineri, 17 August 2012 11:36

„Cine uită trecutul, e condamnat să îl repete”. Acest citat, al lui George Santayana, este cumva leit-motivul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighetu – Marmaţiei. Mai mult decât un muzeu al ororilor comunismului, memorialul – amenajat în fosta închisoare politică – nu ne lasă să uităm ce a fost, tocmai pentru a nu repeta greşelile trecutului.

„Tati, cine a fost Ceauşescu?”. Pentru noi, această întrebare este, poate ciudată. Pentru copilul de aproximativ 5 ani, care îl trăgea pe tatăl său de mânecă la Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighetu – Marmaţiei în încăperea destinată fostului dictator comunist era doar o pagină de istorie, pe care o învăţa pe viu de la părintele său, trăitor al acelor vremuri.

Întrebarea, de o naivitate adorabilă, mi-a produs o tresărire puternică şi m-a scos din starea care m-a cuprins în peregrinarea mea prin fostele celule în care şi-au pierdut viaţa atâţia intelectuali sau ţărani care s-au opus regimului. Mi-am dat seama că Memorialul se adresează mai mult acelui copil decât mie, adultul, care a văzut lumina zilei într-o perioadă în care pâinea sau alte alimente de bază distribuite pe cartelă, învăţatul la lumina lămpii cu petrol, ori televizorul mai mult de decor din sufragerie erau chestiuni absolut obişnuite. Aceşti copii trebuie să ştie cum a fost atunci, demult pentru ei, pentru a nu ne întoarce în tenebrosul trecut.

Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei a fost gândit şi iniţiat încă din 1992 de către preşedintele de la acea dată al Alianţei Civice, Ana Blandiana, şi realizat în următorul deceniu împreună cu Romulus Rusan şi o prestigioasă echipă de istorici, arhitecţi, constructori şi designeri. În ianuarie 1993, Ana Blandiana a predat proiectul Memorialului la Consiliul Europei. După ce două delegaţii de experţi au vizitat Sighetul, Consiliul Europei a întocmit, în 1995, un studiu-raport şi a luat Memorialul sub egida sa. Mai mult decât atât, în anul 1998 Consiliul Europei aşează Memorialul de la Sighet printre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Normandia.

Situat în extremitatea nordică a României, în centrul Europei de Est, Memorialul are ca scop reconstituirea şi păstrarea memoriei unor popoare, în particular a celui român, cărora timp de jumătate de secol li s-a indus în conştiinţă o istorie falsă. Conform propriei prezentări, cea mai mare victorie a comunismului - o victorie relevată dramatic abia după 1989 - a fost crearea omului fără memorie, a omului nou, cu creierul „spălat”, care nu trebuie să-şi amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism. Realizarea Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei este tocmai o formă de contracarare a acestei victorii, un mijloc de resuscitare a memoriei colective.

Pereţii celulelor respiră durere

Deşi au trecut atâţia amar de ani de la acele atrocităţi, iar fosta închisoare de drept comun, transformată într-una politică, a suferit mai multe modificări, celulele respiră încă durere. Cele trei nivele ale fostei închisori au căpătat, în mare parte, alte destinaţii, şi în timp au fost organizate pe teme. Fiecare celulă prezintă alte aspecte, extrem de importante, din istoria României între 1945 şi 1989. La parter, celulele găzduiesc informaţii despre alegerile din 1946, Celula în care a murit Iuliu Maniu, Distrugerea partidelor politice, Represiunea asupra bisericii, Securitatea între 1948-1989, Colectivizarea, Monarhie versus comunism, Anul 1948 - Sovietizarea Românie, o cronologie a ţărilor din Europa de est (1945-1989). Etajul I găzduieşte celula de pedeapsa neagră. “Vara era un cuptor iar iarna un frigider, mâncarea era redusă la minimum. nu se permitea nici un contact cu nimeni”, spunea unul dintre supravieşuitorii acelor vremuri, respectiv Ioan Ploscaru. Tot la primul nivel mai sunt amenajate Sala demnitarilor, Distrugerea Academiei Romane, Represiuni entice şi religioase, Deportarea în Bărăgan, Anul 1956 - Mişcări studenţeşti din România, Femei în închisoare sau Viaţa intelectuală.
La etajul 2 se afla celulă în care a murit Gheorghe I. Brătianu, Mişcările sociale din Valea Jiului şi Braşov, “Epoca de Aur” sau comunismul kitsch, oponenţi şi dizidenţi în deceniile '8 - '9, Sala demolărilor sau Lotul Visovan.
Există şi două expozii permanente, una dedicată lui Iuliu Maniu şi una pentru Gheorghe Brătianu, precum şi o expoziţie temporară Corneliu Coposu.  În cele două curţi exterioare se află amplasat ansamblul statuar “Cortegiul sacrificaţilor”, opera sculptorului Aurel Vlad, precum şi Spaţiul de Reculegere şi Rugăciune, realizat după proiectul arhitectului Radu Mihăilescu, care are inscripţionat pe zidurile laterale peste 8000 de nume ale celor decedaţi în închisorile şi lagărele de muncă din perioada comunistă. Clădirea închisorii a fost construită în 1897 după planurile arhitectului Wagner Gyula şi reprezintă monument de arhitectura. Împreună cu Palatul de Justiţie cele două clădiri formau un ansamblu construit cu intenţia de a marca trecerea în noul secol. După 1948, închisoarea a devenit una politica, aici fiind aduşi ţărani care s-au împotrivit colectivizări, studenţi, preoţi, demnitari sau academicieni. Ea a avut rol de exterminare a celor care se împotriveau comunismului dar şi a intelectualilor sau politicienilor care intrau în disgraţia guvernului. Închisoare a funcţionat ca una politică până în 1955, anul aderării României la ONU, când aceasta s-a transformat în una de drept comun. Până atunci, condiţiile vitrege de detenţie, tortură şi interogatoriile, infometarea sau privarea de servicii medicale şi-au pus amprenta asupra deţinuţilor. O parte a acestora au murit (mai mult de 50 însă nu se cunoaşte numărul exact), o parte au fost tranferati în alte închisori unde calvarul a continuat iar o parte au fost graţiaţi, fiind însă afectaţi pe viaţă de suferinţele îndurate. În 1977, închisoarea a fost dezafectată.

Istoria durerii şi a suferinţei…

În toate spaţiile fostei închisori sunt găzduite documente, fotografii, obiecte personale, elemente din inventarul închisorii, etc. Sunt mărturii ale celor care au trecut prin închisorile comuniste şi care au supravieţuit atrocităţilor, ori cele lăsate în urmă de victimele regimului comunist. Extrem e sugestivă pentru toate aceste atrocităţi este opera de artă intitulată "Cortegiul Sacrificatilor". Amplasată în curtea închisorii, lucrarea este formată din 18 statui de bronz şi înfăţişează 18 corpuri umane care se îndreaptă spre un zid, un drum închis, fără orizont, simbolul comunismul.
Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei este, fără doar şi poate, unul dintre cele mai importante puncte de interes din Maramureş. Sute de oameni îi trec zilnic pragul, fie că vorbim despre turişti români sau străini, cutremuraţi deopotrivă de ororile comunismului.

sursa: citynews.ro


Share
Ultima actualizare Vineri, 17 August 2012 11:45
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


Ultimele anunturi

Linkuri

Parteneri

.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact