logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE: "Jurnalul fericirii" - de Nicolae Steinhardt PDF Imprimare Email 11932 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 29 Iulie 2012 07:20

 Pe 29 iulie, acum 100 de ani, se năştea Nicolae Steinhardt. Despre „Jurnalul fericirii” am scris pe site acum un an. Reiau în mare parte cele scrise atunci, pentru că, nu mă îndoiesc nicio clipă de asta, e o carte fundamentală pentru fiecare român care caută sensul existenţei sale în lumea aceasta, care-i de multe ori prea plină de răutate şi de încrâncenări (până la urmă) inutile.

"Creion si hartie nici gand sa fi avut la inchisoare. Ar fi asadar nesincer sa incerc a sustine ca 'jurnalul' acesta a fost tinut cronologic; e scris apres coup, in temeiul unor amintiri proaspete si vii. De vreme ce nu l-am putut insera in durata, cred ca-mi este permis a-l prezenta pe sarite, asa cum, de data aceasta in mod real, mi s-au perindat imaginile, aducerile aminte, cugetele in acel puhoi de impresii caruia ne place a-i da numele de constiinta. Efectul, desigur, bate inspre artificial; e un risc pe care trebuie sa-l accept."

 

Spune Nicolae Steinhardt în paginile Jurnalului său. Cine (re)citeşte „Jurnalul fericirii”, trece de la momente care îţi provoacă buna-dispozitie, la momente de formidabil dramatism sau de puternică încărcătură emoţională, când sunt povestite întâmplările- de multe ori tragice- din închisoare. Steinhardt doar spune cum a fost. Nu acuză pe nimeni...Câtă nobleţe sufletească! Dar, cea mai mare calitate a acestei lucrări este că ni se oferă o lecţie de viaţă, autorul aducând argumente foarte solide pentru a alege calea credinţei. Steinhardt a fost un om foarte modern în gândire. Se referă în scrierea aceasta la opera rock  „Jesus Christ Superstar”! Poţi să nu îindrăgeşti o asemenea personalitate? Eu spun că nu... Fragmentele selectate sper să fie un argument suficient pentru a vă determina să citiţi „Jurnalul fericirii”.

„Când sunt gata, îmi iau rămas bun de la părintele meu. Sunt cătrănit rău. Tata însă — în pijama, mititel, grăsun, voios — e numai zâmbete şi-mi dă sfaturi ultime, ca antrenorul înainte de meci; repede, ca însoţitorul la gară, pe nerăsuflate, după ce a tăcut în faţa vagonului până-n clipa finală:
— Ţi-au spus să nu mă laşi să mor ca un câine? Ei bine, dacă-i vorba aşa, n-am să mor deloc. Te aştept. Şi vezi să nu mă faci de râs, zice.”

„Şi nici nu bănuia Nicolai Semenovici Leskov ce bine a grăit povăţuind: „Citeşte şi încearcă să te alegi cu un folos. O să ai parte de-o bună distracţie în mormânt. Închisoarea fiind şi ea un mormânt, sfatul se adevereşte excelent: cui îi place să înveţe poezii nu se va plictisi niciodată în puşcărie — şi nu va fi singur.”

„Lipsa de entuziasm, zice Dostoievski, e semnul sigur al pierzaniei. Dar numai entuziasmul nu lipseşte în camera 34, şi dacă aşa stau lucrurile nimeni şi nimic nu-i pierdut.”

„S-ar putea ca definiţia eroismului şi sfinţeniei să nu fie decât aceasta: să faci imposibilul posibil.”

„Din sentinţa lui Arthur Miller reiese de asemeni că fericirea şi liniştea nu le putem crea noi singuri, pe cale materială — şi că ne sunt date de sus. Încă o dovadă a existenţei lui Dumnezeu.”

„Numai strigătul Eli, Eli ne dovedeşte că răstignitul nu s-a jucat cu noi,că nu a încercat să ne mângâie cu făţarnice estompări. (Ca-ntotdeauna i-a tratat pe oameni ca pe fiinţe libere şi mature, capabile de a încasa adevăruri neplăcute.) Spre deosebire de Buddha şi LaoŢe, el nu dă aforisme şi pilde, ci carne şi sânge, chin şi deznădejde.”

„Dar cum să mănânci fără lingură şi în cinci minute o cocă fierbinte aidoma presupusei magme ori supe din care a izvorât viaţa monocelulară pe pământ ?”

„Înţeleg mai întâi că în lumea aceasta suntem cu totul părăsiţi de Dumnezeu, aşa cum constată şi Simone Weil şi că această părăsire totodată este şi semnul suprem al „existenţei" şi dragostei lui Dumnezeu. Dumnezeu, zice ea, de aceea „se retrage" în chip absolut, ca să ne îngăduie a fiinţa (altminteri prezenţa Lui ar fi echivalentă cu anihilarea noastră), ca să ne lase o desăvârşită libertate şi să asigure merit (ori mai bine zis sens) deplin îndrăzneţului nostru act de credinţă.”

 „Existenţialiştii au aici dreptate: de vreme ce avem conştiinţa binelui pe care-l facem, conştiinţa îl compromite iremediabil. Conştiinţa e nimicitoare, exclude candoarea, săvârşirea senină şi nevinovată a binelui.”

„Deviza integrală a revoluţiei era alta — şi deosebirea este ca de la cer la pământ: libertate, egalitate, fraternitate sau moarte.”
 
„Experienţa fizicienilor Michelson şi Morley a dovedit în chip hotărât că dinlăuntrul unui sistem închis nu se pot face observaţii asupra mişcărilor absolute ale acelui sistem deoarece observatorul, aflându-se şi el în interiorul sistemului, e prins, deci antrenat, în mişcarea absolută a acestuia. Aşadar, nu poate „ieşi" dintrînsul ca să-l observe „din afară" şi să emită constatări obiective cu valoare nerelativă. În domeniul dreptului public lucrurile se petrec aidoma. Fiecare ordine politică îşi are un „an zero" al ei, de la care începe şi respectivul sistem legal. O instanţă judecătorească făurită în cadrul unei orânduiri politice nu are putinţa de a „ieşi" din sistemul juridic creat de ordinea politică şi de a se suprapune acesteia pentru a o sancţiona cu autoritatea ei de simplă creatură. Controlul juridic al constituţionalităţii legilor nu poate funcţiona decât de la anul zero până la următorul an zero, niciodată n-a ştiut să împiedice ivirea unei noi ere politice: piere odată cu toată seria matematică ajunsă la limita ei.O curte de casaţie şi justiţie ţine de sistemul juridic respectiv, închis ca o galaxie. Ea poate aprecia valabilitatea legilor obişnuite ale orânduirii din punctul de vedere al conformării lor cu principiile regimului, dar îi este tot atât de imposibil să înfrângă axiomele regimului pe cât îi este observatorului să constate mişcarea absolută a sistemului din care face parte şi care-l poartă cu el.” 
 
„Experienţa Michelson-Morley mai poate folosi la ceva. La rezolvarea marii probleme: de vreme ce Dumnezeu e dincolo de bine şi rău, înseamnă că nu există nici binele, nici răul şi că  facerea binelui devine o simplă iluzie, o inutilă obsesie.
Că Dumnezeu stă dincolo de noţiunile noastre de bine şi rău nu încape îndoială.” 

Răspunsul la întrebarea de ce — în aceste condiţii — mai are rost să făptuim binele ni-l dă tot experienţa Michelson-Morley. Suntem părţi ale unui sistem închis de unde nu putem face observaţii absolute asupra temeiurilor morale ale universului. Nu suntem în situaţie de Dumnezeu, ci în situaţie de om, care de fapt nici nu poate şti nimic. Cine spune că ştie se înşeală, îl vădeşte experienţa MichelsonMorley. Putem şti unele mărunţişuri, unele fleacuri.”
 
„Marile adevăruri absolute însă nu le putem şti din cauza experienţei Michelson-Morley:
suntem înlăuntrul sistemului, nu putem nici face constatări absolute, nici avea certitudini. Ce putem avea? Doar intuiţii, bănuieli, credinţe.” 

„Dumnezeu poate fi dincolo de bine şi rău, noi nu.”

„Ca însuşire principală a omului, călugării ortodocşi nu socotesc nici bunătatea, nici  inteligenţa, nici dragostea, credinţa, răbdarea, evlavia ori sfinţenia, ci dreapta socotinţă, care este o virtute foarte complexă şi greu de exprimat în cuvinte. (Are o formulă tot atât de vastă ca polimerii de bază.) În dreapta socotinţă intră, precis, tainic drămuite, şi bunul simţ şi înţelepciunea şi cuminţenia şi voinţa adăogite celor de mai sus. Nici una din virtuţi nu e  absolută — nici chiar adevărul ,doar iscusita cumpănire a multora ne poate ajuta să ne ferim nu numai de rele (aceasta-i destul de uşor), ci şi de savante boroboaţe şi sofisticate erori.”

„Cine urmăreşte societatea perfectă ajunge mereu la fericirea obligatorie sancţionată de poliţie şi codul penal.”

„În creştinism Domnul e mereu prezent, dar nu impietează nici o clipă asupra absolutei noastre libertăţi. Stă la uşă şi bate. Nu intră nechemat. Iar înainte de a da, întreabă: crezi tu că pot? Nu întreabă dacă solicitantul e vrednic de a primi, ci dacă e liber de a crede. Şi de răspuns răspunde tot pe măsura libertăţii: fie ţie după credinţa ta.Creştinismul e cel mai aproape de legea fundamentală a universului: lege care poate fi denumită a contradicţiei (coincidentia oppositorum), a paradoxului, a dialecticii, a bipolarităţii simultane. Cred, ajută necredinţei mele.”

„Problema răului în lume: prima întrebare încuietoare pe care ţi-o pun cei ce se miră că poţi crede.Nu există explicaţie concludentă, răspuns categoric. Dintre toate, cel mai coerent răspuns mi se pare cel dat de Dostoievski, însuşit de Pavel Evdokimov:Dumnezeu a creat lumea inocentă, fără de rău. Dar pe om l-a creat liber, adică liber de a crea răul, de a-l introduce în lume. Acesta e riscul pe care şi l-a luat Dumnezeu prin actul creaţiunii.”

Când regele Eduard al VIIlea al Angliei a cerut să fie scos din formula de jurământ pasajul potrivnic cetăţenilor catolici, i s-a răspuns că formula nu poate fi modificată şi toate stăruinţele regale au fost respectuos respinse. Regele totuşi era hotărât să nu-şi jignească o parte din supuşi. A rostit jurământul aşa cum i se prezentase, iar în dreptul pasajului cu pricina a fost apucat de o violentă criză de tuse. După aceea a rostit jurământul în continuare, pasajul anticatolic fiind reprezentat prin respectiva tuse.”

„Jules Verne şi romanul rachetei lansată spre luna. Racheta nu ajunge până la ţintă şi se transformă în satelit al ei. Fantezia lui Jules Verne exprimă tragedia comunismului: pornind de la ideea că scopul scuză mijloacele, uită pe drum de scop şi preface mijloacele teroriste (menite a fi temporare) în scop şi instituţie. Koestler a pus problema în „Întunecime la amiază” iar „Victimele datoriei” de Eugen Ionescu prin scena finală (avalez, mastiquez...) redă cu formidabil simţ dramatic tragedia: toţi stau în jurul mesei rotunde agenţi, suspecţi, binefăcători, complici — şi-şi aruncă unul altuia bucăţile de pâine, se chinuiesc fără a mai şti de ce, habar nemaiavând de scop. Cercul e perfect, egalitatea e neştirbită, hora se învârteşte demenţial la nesfârşit.”

„Mai bine e să te înşeli decât să nu faci nimic." (Goebbels)

O idee a unui nazist într-o lucrare a unui creştin care sigur n-a făcut niciodată ceva rău unui semen al sau. Contează ideea, nu cine o spune!

„În creştinism dragostea nu e un oarecare precept, unul, e singurul lucru ce va rămâne când se vor fi dus toate, după cum spune Pavel.”

„„Tu, ateu? Aida de, eşti mult prea vesel”. (Dostoievski în Adolescenţii)”

„Definiţia fricii au dat-o englezii: curajos se numeşte omul care ştie doar el cât îi este de frică.”

„Mult savurata zicală indiană — decât să umbli e mai bine să stai în picioare, decât să stai în picioare e mai bine să şezi, decât să şezi e mai bine să stai culcat, decât să stai culcat e mai bine să dormi, decât să dormi e mai bine să mori, decât să mori e mai bine să nu te fi născut — reprezintă însăşi valoarea de contrast a creştinismului. Care-i dragoste de viaţă, făgăduinţă de a trăi veşnic. Unamuno: jindul nemuririi eului, iată ce-i creştinismul.”

„A nu uita că fraier în româneşte vine de la germanul Freiherr, adică om liber. Omului liber (în cavalerism se confundă cu nobilul) îi pasă prea puţin dacă a fost şmecherit de un mişel.”

„ Minunea cea mai mare este că există legi statornicite şi că universul funcţionează după ele, minunile fiind excepţia.”

„Opiumul intelectualilor se numeşte socialism.”

„Portretul lui Dorian Gray, povestit de inginerul Rosetti. Îl povesteşte foarte bine, dar ca pe o istorioară fantastică. Eu cred că este un roman creştin cu teză morală: anume că de realitate nu putem scăpa. Undeva, ea se înscrie. Nu există procedeu, artă, minciună, făţărnicie, iluzie — care s-o poată împiedica, până la urmă, să se manifeste pe unul din planurile vieţii.Dorian Gray şi portretul nu pot fi simultan frumoşi: ori în fiinţa vie, ori în imagine, realitatea e  înregistrată.”
 
„Cred aşa: că dacă din închisoare pleci şi de pe urma suferinţei te alegi cu dorinţe de  răzbunare şi cu sentimente de acreală, închisoarea şi suferinţele au fost de haram. Iar dacă rezultatul e un complex de linişte şi înţelegere şi de scârbă faţă de orice silnicie şi şmecherie, înseamnă că suferinţele şi închisoarea au fost spre folos şi ţin de căile nepătrunse pe unde-i place Domnului a umbla.”

Spuneam la începutul recenziei de caracterul nobil al autorului. Citatul de mai sus e edificator despre cine a fost Nicolae Steinhardt. 
 
„Preoţii şi cărţile de evlavie îi dojenesc pe oameni că disproporţionează cele trei elemente constitutive ale rugăciunii (slăvire, mulţumiri, cerinţe) în favoarea celui din urmă — cel egoist. Şi au dreptate. (Reducem rugăciunea la un cerşit).” 

„Arnold Toynbee: Cuvântul parohie — cu o rezonanţă atât de locală, de intimă, evocator de cuib şi cămin — e de la verbul grecesc care se tălmăceşte: a vieţui printre străini.”
Kafka defineşte poetul: „un telegraf viu între Dumnezeu şi oameni."

„Audiţie integrală, stereofonică, a operei rock-pop „Jesus Christ Superstar” de Andrew Lloyd Webber şi Tim Rice. Personajul Mariei Magdalena — text, partitură, voce, interpretare — e extraordinar. Toată puterea de creaţie şi dragostea autorilor pentru operă aici s-au concentrat.”
 
„Eleganţa şi discreţia creştinismului. Dovezi: Cine nu recunoaşte binele care i s-a făcut săvârşeşte un mare păcat.Dar mai mare e păcatul celui care aşteaptă să i se arate recunoştinţa pentru binele făcut.Cine posteşte se cuvine să-şi ungă părul şi să-şi spele faţa. Cine se roagă, să se închidă în camera sa şi să încuie uşa.Cine face milostenie, să nu ştie stânga ce face dreapta sa. Cine e poftit la cină să se aşeze la capătul de jos al mesei.Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face un bine. Nici Domnul nu intră nechemat.” 

„Cu cât îţi merge mai rău, cu cât sunt greutăţile mai imense, cu cât eşti mai lovit, mai împresurat ori mai supus atacurilor, cu cât nu mai întrevezi vreo nădejde probabilistică şi raţională, cu cât cenuşiul, întunerecul şi vâscosul se intensifică, se puhăvesc şi se încolăcesc mai inextricabil, cu cât pericolul te sfruntează mai direct, cu atât eşti mai dornic de luptă şi cunoşti un simţământ (crescând) de inexplicabilă şi covârşitoare euforie. Eşti asaltat din toate părţile, cu forţe infinit mai tari ca ale tale: lupţi. Te înfrâng: le sfidezi. Eşti pierdut: ataci. (Aşa vorbea Churchill în 1940).
Râzi, îţi ascuţi dinţii şi cuţitul, întinereşti. Te furnică fericirea, nespusa fericire de a lovi şi tu, fie chiar infinit mai puţin. Nu numai că nu deznădăjduieşti, că nu te declari învins şi răpus, dar şi guşti din plin bucuria rezistenţei, a împotrivirii şi încerci o senzaţie de năvalnică, dementă voioşie.Soluţia aceasta, fireşte, presupune o tărie de caracter excepţională, o concepţie militară a vieţii, o formidabilă îndârjire morală a trupului, o voinţă.” 

“Jurnalul fericirii” face parte din cărţile care te marchează toată viaţa după ce le citeşti.

 


Share
Ultima actualizare Marţi, 29 Iulie 2014 15:30
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact