logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE: “Vălul pictat” - de Somerset Maugham PDF Imprimare Email 6144 Afişări
Scris de Horia Picu   
Sâmbătă, 21 Iulie 2012 06:17

 Somerset Maugham ne invită să ridicăm vălul sau masca aparenţei  pe care o purtăm cu noi, şi să avem curajul să ne privim pe noi înşine. La începutul romanului sunt două versuri scrise de Percy Shelley :
 „Zadarnic ridicaţi voi vălul cel pictat
  Pe care trăitorii îl botează viaţă”

 “Vălul pictat” este o carte care ridică întrebari nu numai despre vălul ignoranţei, dar şi despre viaţă şi moarte, despre caracterul înşelător al oamenilor, despre speranţe, iubiri şi idealuri în viaţă.

Walter Fane e bacteriolog şi lucrează în Ching Yan, China. Soţia sa, Kitty, stă acasă, dar nu stă degeaba…Are un amant, pe Charlie Townsend, care, la rându-i, e căsătorit cu Dorothy. Charlie e adjunct al secretarului colonial în provincia chineză amintită.

“Dorothy era o femeie înăltuţă, mai înaltă decât Kitty, nici prea grasă, nici prea slabă, cu păr bogat şi castaniu deschis. Era imposibil să fi avut vreodată altă frumuseţe decât drăgălăşenia pe care ţi-o dă tinereţea. Avea o piele la care n-ai avut chef să te uiţi încă o dată şi niciun pic de culoare în obraji.”

  Cei doi amanţi sunt surprinşi, oarecum indirect, de soţul înşelat. Oarecum indirect, pentru că doamna refuză să deschidă uşa soţului la o întoarcere a acestuia acasă în timpul zilei, când, în mod normal, n-ar fi trebuit să fie acasă.

Kitty Fane nu-şi iubeşte soţul.

“Nu ţinuse niciodată la el şi, de când se îndrăgostise de Charlie Townsend, o iritase şi o plictisise obligaţia de a se supune mângâierilor soţului. Nu mai voia să aibă de-a face cu el.”

Să facem cunoştinţă şi cu părinţii lui Kitty Fane. Doamna Garstin, în afară de Kitty, mai are o fată, pe Doris. Doamna Garstin

“avusese întotdeauna un fond bogat şi facil de trăncăneală uşuratică, iar in societatea în care se învârtea ea asta trecea drept conversaţie.”

Preocuparea de căpătâi a doamnei Garstin e să-şi mărite fetele cât mai bine, care

“…să compenseze toate dezamăgirile din propria ei carieră”

Cât despre fete,

“Doris nu dădea semne că se va face frumoasă. Avea nasul prea lung şi silueta cam butucănoasă. In schimb, Kitty era o frumuseţe. Frumuseţea ei depindea in mare măsură de tinereţe şi doamna Garstin îşi dădu seama că trebuie s-o mărite încă de la prima înflorire a fecioriei ei. Avea o veselie încântătoare şi dorinţa de a se face plăcută. Kitty fusese crescută cu conştiinţa deplină că o să se facă o fumuseţe.”

Sora cea mică, Doris, se logodeşte.

“Atunci, cuprinsă de panică, Kitty se mărită cu Walter Fane.”

Walter era un tip care nu ştia să-şi arate sentimentele faţa de Kitty. El însuşi declara :

“Sunt tare stângaci şi nepriceput. Intotdeauna mi se pare mai greu să spun lucrurile pe care le simt decât cele care nu mă interesează.”

Aşa stângaci cum e, Walter o cere pe Kitty de soţie. Aceasta, sub impulsul de a scăpa de tutela familiei, în special a mamei, accceptă.

“Asta ar salva-o de la neplăcerea de a-şi petrece vara împreună cu taică-său şi maică-sa în fundul provinciei, într-o casă parohială închiriată.”

Relaţiile dintre cei doi soţi Fane sunt destul de reci. Walter e un taciturn, vorbeşte atât cât e nevoie şi când trebuie. Răspunsurile lui scurte, sau, de cele mai multe ori tăcerea lui, o exasperau pe soţia sa. Tăcerea lui Walter nu voia să fie o jignire a soţiei.

“Nu vorbea pentru că pur şi simplu nu avea nimic de spus”

Kitty începe să se întrebe cum s-a putut îndrăgosti el de ea.

“Nu putea să-şi imagineze o persoană mai puţin potrivită decât ea pentru acest bărbat reţinut, rece şi stăpânit.[…] N-o plictisea propriu-zis, dar o lăsa indiferentă.”

Intre Charlie Townsend şi Kitty Fane legăturile încep să fie din ce în ce mai apropiate.

“Cine ar fi crezut că, după mai puţin de trei luni, aveau să aibă asemenea relaţii? Intre timp Charlie îi spusese că a înnebunit după ea încă din acea primă seară. Era fiinţa cea mai frumoasă pe care o văzuse vreodată.”

Pe Kitty o încântă relaţia ei extraconjugală.

“Acum, că învăţase puţin ce înseamnă pasiunea, o distra să se joace uşurel cu afecţiunea lui, ca un harpist care zdrăngăne pe strune.”

Mintea umană e în stare să-şi imagineze fel de fel de scenarii. Mintea lui Kitty se încadrează perfect în afirmaţia făcută. Ea, Kitty, îşi imaginează că Dorothy Townsend va divorta de soţ, şi apoi Charlie se va căsători cu ea…

“Aveau să fie foarte fericiţi. Merita să se chinuie o vreme pentru a atinge acest ţel.[…]Dar printre toate aceste visuri cu ochii deschişi se strecura un şuvoi de temeri. Era ciudat, ca şi cum suflătorii şi viorile unei orchestre ar fi cântat melodii idilice, în schimb tobele ar fi bătut uşurel, insă ameninţător, un tam-tam sumbru.”

Acest “tam-tam sumbru” din mintea lui Kitty creşte în intensitate pe măsură ce se apropie momentul întoarcerii soţului înşelat acasă. Reacţia soţului e, aş spune, atipică pentru o asemenea situaţie, dar se încadrează perfect în felul de a fi al lui Walter. Se comportă rece, distant, dar parcă ceva mai distant ca de obicei.

Mintea lui Kitty fabrică şi pentru această situaţie oarecum neaşteptată o explicaţie.

“Toţi bărbaţii sunt foarte vanitoşi şi atâta vreme cât nimeni nu ştia ce s-a întâmplat, poate că Walter se va mulţumi să ignore totul.”

Intre soţii Fane are loc o discuţie lămuritoare. Kitty îi spune soţului că Charlie va divorţa de Dorothy şi o va lua pe ea de soţie. Walter, calculat şi exact ca întotdeauna, o întreabă:

“Ti-a spus-o chiar el sau e doar impresia pe care ai avut-o din comportarea lui?”

Incă un fragment care dovedeşte că Walter a fost şi e atent la tot ce se intâmplă în jurul său:

“Stii de ce te-ai măritat cu mine? Pentru că ţineai să te căsătoreşti înaintea surorii tale, Doris.”

Următorul pas făcut de Walter se înscrie pe linia comportamentului său calculat, echilibrat. Merge în localitatea Mei Tan Fu pentru a se ocupa de bolnavii de holeră, împreună cu soţia lui. Charlie înţelege strategia lui Walter şi-i spune lui Kitty:

“Din punctul lui de vedere, ai fost un fel de copil obraznic şi acum vrea să te ferească din calea ispitei.”

Pentru Kitty, gândirea, mintea lui Walter lucrează cam in felul următor.

“Era ca un fel de peisaj întunecat şi ameninţător, văzut la lumina unui fulger şi ascuns din nou peste o clipă de bezna nopţii.”

Lui  Kitty,

“Nu-i venea nici acum să creadă că el îi spusese, mai limpede decât prin vorbe, că nu-i pasă de ea.”

Kitty se gândeşte la “invitaţia” foarte amabilă a soţului său de a-l însoţi în ţinutul acela în care a apărut holera. In zona molimei, oamenii mureau pe capete. Nemaiştiind ce să facă,

“Oamenii scoseseră zeii din templele abandonate şi-i puseseră pe străzi. Le aduceau ofrande, le făceau jertfe, dar zeii nu puneau stavilă molimei.”

Un funcţionar din Mei Tan Fu îi dezvăluie lui Kitty adevăratul caracter al fostului său amant, Charlie.

“…mai are el mici flirturi pe ici, pe colo, dar nu sunt foarte serioase. Charlie e mult prea şmecher ca să le ducă până acolo încât să-i dea bătaie de cap.”

Kitty se gândeşte încă la fostul său amant:

“ Ar fi vrut să-l dispreţuiască, pentru că atâta vreme cât îl ura, ştia bine că e aproape ca şi cum l-ar iubi.Felul cum o tratase ar fi trebuit să-i deschidă ochii.”

In ţinutul atins de holeră , Kitty îşi găseşte un bun camarad în persoana agentului vamal Waddington. Era o deosebire fundamentală între cei doi mai înainte amintiţi, între maicile care îngrijesc bolnavii fără speranţă şi Walter Fane. Waddington spune:

“…dumneata şi cu mine suntem singurii oameni de aici care umblăm liniştiţi şi paşnici pe pământ solid. Măicţele păşesc pe nori, iar soţul dumitale…prin întuneric.”

Soţii Fane, în ciuda avertizărilor primite, nu respectă foarte strict igiena alimentară necesară pentru a-i feri de boală. Printre restricţiile nerespectate e şi aceea de a nu mânca salată proaspătă, neprelucrată termic. Kitty,

“înspăimântată de boală, mânca nu numai cu sentimentul că se răzbună cu răutate pe Walter, dar şi că-şi calcă în picioare propriile spaime disperate.”

Kitty participă cu toată convingerea la activitatea maicilor de a-i îngriji pe cei bolnavi. Se ocupa în special de copiii bolnavi. Intr-o zi, o vede pe una din maici râzând cu mare poftă.

“Hohotele ei vesele şi slobode o uimiră foarte tare pe Kitty. Ea era convinsă că oamenii bisericii sunt întotdeauna sobri şi această veselie dulce şi copilăroasă o înduioşă.”

Printre muribunzi, Kitty descoperă uimită adevărata faţă a soţului său.Un iubitor de oameni, dornic oricând să aline suferinţele celor din jur.

“Acum ştia cât de uriaşă e capacitatea lui de a iubi. Intr-un mod aproape nefiresc, el o revărsa asupra acelor bolnavi nenorociţi, pentru care reprezenta singura speranţă.”

Unul din momentele când imaginarul văl pictat al prejudecăţilor noastre e dat la o parte…
Walter nu e la început de acord ca soţia sa să lucreze în mediul plin de pericol din mănăstire. Intr-un acces de sinceritate, acesta îi spune că n-o dispreţuieşte pe ea, dar se dispreţuieşte pe sine însuşi.

Si maica stareţă apreciază munca benevolă desfăşurată de Kitty.Sufletul maicii stareţe

“era ca o mare calmă şi cenuşie care îşi înalţă maiestuos valurile , impresionând cu măreţia ei sumbră, dar pe care o rază de soare o făcea brusc agitată, prietenoasă şi veselă.”

Waddington o iniţiază pe Kitty în învăţăturile Tao:

“Este Drumul şi Drumeţul. Drumul etern pe care merg toate fiinţele, dar pe care nu l-a creat nicio fiinţă, căci el însuşi este existenţa. Din el pornesc toate lucrurile, toate lucrurile i se supun şi până la urmă toate lucrurile  se întorc la el. Este un pătrat fără unghiuri, un sunet pe care urechile nu-l pot auzi şi o imagine fără formă. Este o plasă vastă şi, cu toate că ochiurile ei sunt mari cât marea, nu lasă să treacă nimic prin ele.”

Walter Fane se îmbolnăveşte de holeră şi moare. Kitty  îsi dă seama în ultimul moment că soţul a iubit-o cu sinceritate. Nu-i rămâne altceva de făcut decât să-şi găsească liniştea în peisajele privite…sau imaginate.

“Peisaje vii, cu culorile lor elegante, cu distincţia lor neaşteptată şi cu stranietatea lor, erau un fel de goblen în faţa căruia, ca nişte umbre misterioase şi abia conturate, jucau fantomele din închipuirea lui Kitty.”

Acest fragment mă trimite cu gândul la versurile lui Percy Shelley, motto-ul pus de Maugham în deschiderea romanului său:

“Zadarnic ridicaţi voi vălul cel pictat
pe care unii îl botează viaţă.”

E acel văl al ficţiunii pe care ni-l punem uneori pentru a schimba realitatea…

Kitty se întoarce în  Ching Yan, unde rămâne în casa soţilor Townsend. Intre cei doi foşti amanţi au loc discuţii care lămuresc relaţiile dintre ei. Intrebată de Charlie dacă mai este încă supărată pe el, Kitty spune:

“Te dispreţuiesc prea mult ca să fiu supărată pe tine.”

Cu toate acestea, între Kitty şi Charlie se mai întâmplă încă un moment de amor pătimaş.

“Era îngrozitor de slăbită. I se părea că i se topesc oasele şi durerea pe care o simţea pentru Walter se prefăcu în autocompătimire.[…] Era un adevărat extaz şi ea simţi cum arde şi se preface în cenuşă, copleşită de un foc care o transfigura. Ce făcea el din ea acum? Nu mai ştia. Nu mai era femeie. Personalitatea ei se topise şi rămăsese numai dorinţă.”

În final, Kitty se întoarce în ţara ei şi de acolo urmează să plece împreună cu tatăl în Insulele Bahamas. Fata ii spune tatălui:

“ …văd înaintea mea o bogăţie inepuizabilă, misterul şi ciudăţenia fiecărui lucru, compătimirea şi milostenia, Calea şi Drumeţul şi, poate, la capătul drumului, pe Dumnezeu.”

Poate că măcar câte ceva din toate acestea vom vedea şi noi la capătul drumului…

Intrebarea mea este: atunci mai contează?

 


Share
Ultima actualizare Duminică, 22 Iulie 2012 06:19
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact