Mîndru Elena este o fermecătoare artistă, o voce ce-a confirmat - în cea mai „populară” locaţie de gen a muzicii de jazz, Montreux - valoarea pe care o posedă.

 Montreux Jazz Festival este tărâmul muzical pe unde au trecut şi Ella Fitzgerald, Miles Davis, Al Di Meola, Ray Charles, locul unde competiţia şi ierarhizările propulsează nume de artişti în vârtejul lumii globale muzicale.

 Elena Mîndru a fost vocea Răsăritului, a estului mereu imprevizibil, şi-a ajuns pe podium (locul II şi premiul publicului) într-o competiţie în care au aplicat pentru a fi admişi 69 de artişti din 26 de ţări. Clujeanca Elena Mîndru a acces în semifinale (alături de alte 10 nume din USA, Franţa, Spania, Rusia, etc.) şi nu s-a oprit decât pe podium. Elena este absolventă a Academiei de Muzică “Gh. Dima” din Cluj şi, printre altele, a studiat jazzul cu Darius Bubeck şi Mary King. A participat la festivaluri importante din ţară şi străinătate, amintim doar, Festivalul Jazz Napocensis, Festivalul de Jazz de la Sibiu, Festivalul Jeunesses Musicales, Festivalul Scrivere in Jazz (Sassari, Italia), Keep An Eye Jazz Award (Amsterdam) şi a câştigat cu dăruirea şi pasiunea pentru jazz un public ce-o apreciaza şi-o … adoră.

   Am văzut-o prima dată pe Elena la Cluj – avusese o incursiune muzicală surprinzătoare la o întâlnire oficială – determinându-mă să o invit pentru un concert şi la Sighet la prima ediţie “Jazz Rendez-Vous” din octombrie 2011.

   Laurii Montreux – ului, ce-au consacrat-o, cred, definitiv, pentru lumea aparte a jazzului, m-au determinat să-i solicit o întâlnire, pentru o discuţie prietenească, informală despre muzică, succes, viaţă.

Ion Mariş: Elena, cred că eşti obişnuită deja cu succesul! Este un instrument pentru desăvârşirea ta sau o ţintă?

Elena Mindru: Cred că succesul este un element important pentru desăvârşirea oricărui muzician, implicit şi pentru mine. Ţinta e mai degrabă crearea unei muzici cât mai creative şi mai reprezentative pentru un artist.

IM: Am aflat că ai fost în acest an (1 – 5 iulie) doar a doua prezenţă românească pe scena Montreux – ului după Luiza Zan, la Voice Jazz Competition. Se pare că eşti, ai devenit un nume confirmat! Cum ai reuşit să cucereşti publicul de-acolo?

EM: Confirmarea de care vorbiţi a fost în primul rând din partea publicului, prin faptul că au ales să-mi acorde premiul lor, votând în seara finalei concursului. Nu ştiu ce anume i-a atras, cum i-am cucerit, însă pot să vă spun că au fost foarte receptivi la muzica şi starea pe care am încercat să le creez de pe scenă, fapt deosebit de important pentru mine (şi cred că pentru toţi muzicienii). Au demonstrat că nu există bariere geo-politice, legate de apartenenţa unui individ la o anumită naţiune, dovadă fiind faptul că am ajuns în finală alături de două soliste franţuzoaice, într-o zonă franceză, iar publicul a votat o româncă. Cred că publicul a fost şi va fi întotdeauna cucerit de naturaleţe, onestitate artistică şi respect faţă de artă din partea artistului/muzicianului. Dacă lipsesc aceste lucruri din caracterul unui muzician, automat va exista o repulsie din partea publicului.

IM: Iubeşti sau trăieşti jazzul?...

EM: Trăiesc şi iubesc jazzul în acelaşi timp! Din păcate însă, până să ajung la această parte extrem de plăcută, trebuie să trec prin tot soiul de probleme organizatorice, birocratice, însă în momentul în care ajung pe scenă se deschide lumea de basm a jazzului, în care încerc să-i ademenesc alături de mine şi pe cei din public.

IM: Care este diferenţa dintre Cluj şi Aarhus, Stockholm?... Spune-ne ce-ai făcut prin ţările nordice?...

EM: De aproape un an de zile locuiesc în mare parte în zona nordică a Europei, datorită programului masteral la care am fost acceptată să studiez – Nordic Master of Jazz, care presupune un parteneriat între patru universităţi nordice la care am ocazia să studiez câte un semestru... adică tot la câteva luni îmi iau casa în spinare şi mă mut, însă pentru o cauză cât se poate de nobilă şi utilă pentru formarea mea ca muzician de jazz. Până acum m-am perindat prin Aarhus, la Academia Regală de Muzică (Det Jyske Musikkonservatorium) şi prin Stockholm, tot la Academia Regală de Muzică (Kungsliga Musikhögskolan). Diferenţele dintre Cluj şi aceste urbe scandinave sunt înşişi muzicienii foarte buni pe care i-am întâlnit şi alături de care am cântat şi receptivitatea publicului pentru muzica live/jazz/cultură/nou – două ”detalii” extrem de importante pentru un muzician profesionist.

IM: Publicul românesc de jazz este avizat, educat sau doar pasionat?

EM: Publicul românesc e foarte eterogen în ceea ce priveşte preferinţele muzicale şi pestriţat cultural. Există şi public avizat (mai puţin, comparativ cu zona nordică a Europei), însă mare parte din publicul românesc e pasionat, iar numărul celor pasionaţi de jazz creşte surprinzător. Am observat o schimbare pozitivă şi extrem de benefică pentru muzicieni, şi anume preferinţa/plăcerea publicului pentru muzica live 100%. E foarte importantă această pasiune pe care am întâlnit-o la publicul românesc, pentru că ştim cu toţii că procesul de educare e dependent de pasiune.

IM: Ce preferi acurateţea sau improvizaţia, sobrietatea sau excentrismul?

EM: Prefer mai degrabă o improvizaţie acurată. Îmi place ca lucrurile să fie clare, acurate când vine vorba despre organizare, însă după ce totul funcţionează şi are o anumită logică internă, consider că e foarte productivă improvizaţia, în special în muzică. În ceea ce priveşte sobrietatea sau excentrismul, o ponderare e întotdeauna utilă. În viaţa de zi cu zi adopt o simplitate care merge spre un clasic sobru, însă în muzică ador excentrismul, din toate punctele de vedere.

IM: Dacă ar fi să-ţi alcătuieşti un band ideal, cu instrumentişti consacrati, pe cine ai include?

EM: E greu de ales! Aş ajunge să am o orchestră cu o ”partidă” de piane şi claviaturi de tot felul, mulţi toboşari, basişti şi suflători. Dacă e să mă rezum la un combo standard de jazz, pe moment îmi vin în minte Joshua Redman la saxofoane, Miles Davis la trompetă, Oscar Peterson la pian, Marcus Miller la bass şi Art Blakey la tobe.

IM: Cu cine colaborezi/ lucrezi la ora actuală?

EM: Mă consider foarte norocoasă în ceea ce priveşte colaborările mele cu ceilalţi muzicieni. Am avut ocazia să cânt alături de muzicieni români sau din străinătate, foarte cunoscuţi pe plan internaţional precum Will Kennedy, Melvin Davis, Patrice Rushen, Darius Brubeck, Alfredo Paixao sau cunoscuţi pe plan naţional – Sorin Romanescu, Lucian Nagy, Andrei Tudor (Big Bandul Radio) şi mulţi alţii. Însă cel mai mult am colaborat cu cvintetul meu format din Dan Păcurar la saxofon tenor, Albert Tajti la pian, Daniel Dumitrana la contrabas, Graţian Silaghi la tobe şi de curând cu Michael Acker la bas electric, toţi din generaţia tânără a jazzului românesc. Evident, punctul forte al programului masteral în cadrul căruia studiez (Nordic Master of Jazz) e legat chiar de acest lucru – îmi oferă ocazia să cunosc şi să cânt alături de foarte mulţi muzicieni din întreaga Europă, chiar întregul mapamond uneori.

IM: Din cate stiu studiezi foarte mult. Ai timp şi pentru tine? Care sunt preocupările tale extra-muzicale?

EM: Încerc să-mi folosesc timpul la maxim pe cât posibil, însă consider că tot ce fac e pentru mine, inclusiv când studiez sau mă ocup de probleme birocratice, aşa pot afirma că am enorm de mult timp pentru mine!  Ca muzician de jazz (mai ales în România), sunt obligată oarecum să am mai multe preocupări extra-muzicale, de la activităţi economice, la activităţi tehnice şi uneori chiar... culinare. Mă pasionează foarte mult domeniul tehnic, aşa că mă ajută enorm în toate activităţile mele muzicale.

IM: Stiu că pregăteşti publicului câteva mici surprize, printre acestea fiind inclusă şi imprimarea unui CD cu colinde. Dă-ne, te rog, câteva detalii.

EM: Da, într-adevăr, am pregătit pentru publicul românesc un proiect inedit care se numeşte Romanian Winter Stories şi care conţine zece colinde româneşti (laice şi religioase) pe care le-am prelucrat în stilul nostru. Acum lucrez la partea de producţie, aşa că invit pe toţii cititorii să ne urmărească pentru că venim să colindăm jazz pe româneşte în luna decembrie! Totodată, vor putea găsi albumul nostru în librării (Cărtureşti) şi magazinele de specialitate, pe unele platforme online, dar mai ales la concertele noastre live din acea perioadă.

IM: Pe termen lung, cum îţi imaginezi viitorul tău?

EM: Sper că viitorul meu va fi plin de jazz şi de proiecte cât mai frumoase şi inedite muzical, alături de artişti cât mai creativi. Sper să pot oferi publicului cât mai multă muzică de calitate şi să contribui pozitiv la dezvoltarea jazzului în România şi în Europa.

IM: Cred că ne vedem şi anul acesta la Sighet! Ce mesaj ai pentru concitadinii mei?

EM: Sper să ne vedem chiar în luna decembrie, intenţionăm să vă colindăm! Mesajul meu e unul simplu: lăsaţi muzica să vă hrănească sufletul!

 Elena, iţi doresc mult succes în activitatea muzicală şi te aşteptăm în decembrie la Sighet!

AUTOR: Ion Maris 

iulie 2012

www.sighet-online.ro 

NOTA: Mai jos aveti integral concertul ELENEI MINDRU din toamna anului 2011 de la Sighet. Vizionare placuta!