logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Meditaţii asupra condiţiei omului modern (II) PDF Imprimare Email 1452 Afişări
Scris de George Petrovai   
Vineri, 13 Iulie 2012 08:37

7.Omenia şi ospitalitatea – trăsături distinctive ale românilor

  Marele gânditor Petre Ţuţea explica miracolul poporului român prin geniul militar şi politic al acestuia. Geniul militar rezultă din invincibilitatea românilor aşezaţi la “poarta furtunilor” (românii au pierdut bătălii, dar n-au pierdut războaie!), iar geniul politic este evidenţiat de iscusinţa cu care românii au ştiut să-şi atingă marile obiective naţionale, în pofida adversităţilor externe, ca de pildă unirea Principatelor în anul 1859, respectiv Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, în condiţiile în care provinciile româneşti erau înconjurate la acea vreme de trei imperii unite în ostilitatea lor faţă de idealul secular al românilor: imperiul habsburgic, imperiul otoman şi cel ţarist. Poporul român a rezistat şi s-a întărit, pe când cele trei imperii au dispărut şi românii le-au mîncat coliva...

  Faptele uimitoare săvârşite întru apărarea fiinţei naţionale, continuitatea bimilenară pe aceste meleaguri şi afirmarea românilor în arena internaţională, toate acestea decurg din substanţa intimă a poporului român: o structură articulată în egală măsură pe însuşiri general umane (iubirea gliei străbune, patriotismul, spiritul de sacrificiu etc.) şi pe însuşiri specifice. Iar dintre însuşirile specifice, omenia şi ospitalitatea au avut un rol crucial în definirea profilului moral şi atitudinal al românului, căci ospitalitatea românilor este de-a dreptul proverbială, iar omenia un admirabil mod existenţial...

  Bunica mea dinspre mama, o ţărancă frumoasă, isteaţă şi bună ca pâinea caldă, îşi făcuse un neştirbit obicei din a omeni pe oricine îi călca pragul casei: tânăr sau bătrân, cerşetor ori om cu stare, cel care se nimerea să intre în casă era îmbiat cu voce energică şi gesturi calde să ia loc la masă pentru a gusta din ceea ce se învrednicise bunul Dumnezeu să-i dea dânsei. Între timp traista cerşetorului se îngreuna binişor cu mulţimea lucrurilor pe care buna femeie i le dădea cu bucuria secretă că s-a ivit această ocazie aparte...

  Desigur, omenia este o însuşire complexă. Situată în prima linie a condiţiei noastre umane, omenia nu funcţionează, ori funcţionează fals în absenţa unui mănunchi întreg de însuşiri complementare, cum ar fi mila, generozitatea şi iubirea aproapelui. Iar ospitalitatea este graţia cu care omenia acţionează dezinteresat şi fără discriminări în raporturile cu semenii. Tradiţionala ospitalitate românească cu pâine şi sare este un ritual ancestral în care bogăţia subsolului românesc (sarea) şi rodul solului (pâinea) sunt oferite drept dovezi palpabile ale bogăţiei sufleteşti a ofertantului.

 Cele mai încîntătoare basme şi legende sunt cele în care eroii înving piedicile presărate în calea lor de exponenţii răutăţii omeneşti: vrăjitori, zmei, vârcolaci etc. De cele mai multe ori nu ajung înaltele însuşiri cu care sunt înzestraţi eroii. În anumite momente de răscruce din lupta dusă pentru adjudecarea binelui, e nevoie de măruntul dar esenţialul ajutor al unui om de omenie: un coltuc de pâine, o cană cu apă, un loc de mas peste noapte.

   Vicisitudinile vieţii n-au reuşit până în clipa de faţă să şubrezească fundamentul românesc al omeniei şi ospitalităţii. Îndrăznesc să sper că nici atotputernica economie de piaţă nu va izbuti, cu tot asaltul ei perfid asupra acestor nepreţuite deprinderi şi obiceiuri. Şi asta chiar dacă apusenii cu apucăturile lor cămătăreşti se înghesuie la izvoarele primordiale ale omeniei şi ospitalităţii româneşti în general, ale celor maramureşene în special. Sau poate tocmai de aceea...

 

  8. “Totalitarismul” înălţător al lecturii

 Fiindcă tehnica – neobosita servitoare a comodităţii omului, a creat nenumărate canale lesnicioase de informare rapidă, ca de pildă calculatorul şi televizorul despre care deja am vorbit, s-ar părea la prima vedere că lectura, clasica şi anevoioasa lectură, n-are nici cea mai mică şansă în competiţia cu aceste inepuizabile prelungiri şi receptacule de inteligenţă umană. Cu toate astea se citeşte (încă) mult şi cu folos pentru frumuseţea şi bogăţia spiritului uman atotcuprinzător. E drept că ofensiva pragmatismului aduce primejdioase ofense fundamentului omenesc, printr-o progresivă pervertire a preocupărilor celor care deja sunt captivi în plasa imediatului material şi prin grija disproporţionată a acestora pentru asigurarea unui pospai de informare ce caută să ţină locul unei minime culturi, altfel spus prin naufragierea credulilor în apele călduţe dar urât mirositoare ale superficialului şi suficientului.

  Şi totuşi, în pofida bombardamentului dezlănţuit de presa scrisă şi vorbită asupra preferinţelor tot mai capricioase şi mai ostenite ale omului modern, în pofida ofensivei literaturii submediocre şi a “războiului” informaţional tot mai sofisticat şi mai crâncen, se mai caută cartea bună, se citeşte, se meditează şi se trudeşte la prepararea hranei spirituale indispensabile întru avansarea omenirii pe traseele înaintaşilor harismatici, trasee înveşnicite cu credinţă şi încredere, frumuseţe şi echilibru, armonie şi înţelepciune.

  Din acest punct de vedere chiar că putem fi liniştiţi: Totdeauna va exista un nucleu de entuziaşti, romantici veghind pe meterezele culturii universale, aceşti adevăraţi apostoli ai unei lumi spirituale în declin, ce-şi asumă sarcinile şi privaţiunile înălţătoare ale unui “totalitarism”al lecturii care contribuie esenţialmente la salvarea omenirii printr-o necontenită îmbogăţire lăuntrică.

   Acesta, de altminteri, este şi mesajul suprem al creştinismului: Nimic nu-i mai de preţ decât să vii dezinteresat în ajutorul semenului tău, să-i ierţi cerbicia acumulării pieritoare şi să-l ajuţi să scape din capcana (dis)confortului eminamente material, pe direcţia căruia a înţepenit acul busolei lumii noastre!

    9.Săracă ţară bogată...

 Este vizibil pentru oricine că România a ajuns la capătul puterilor în ceea ce priveşte resursele şi că majoritatea zdrobitoare a românilor sunt pe drojdie. Cum se explică că o ţară cu importante resurse ale solului (teren mănos, ape şi păduri cu esenţe preţioase) şi cu multe alte resurse ale subsolului (sare, petrol, metale feroase şi neferoase) a ajuns în actuala situaţie critică? Pentru că la drept vorbind nu funcţionează mulţumitor nici unul din sectoarele economiei naţionale: fie din cauza absenţei banilor, fie din cauza delăsării şi a proastei organizări, fie dintr-o mie de alte motive care toate converg înspre albia secată a capitalului autohton.

 Este adevărat că lipsesc banii pentru revigorarea economiei, în general pentru înzdrăvenirea ţării, şi că românului îi crapă măseaua după capital străin, fapt ce va face ca politica românească să joace aşa cum vor cânta din sunători zarafii de pe meridianele vestice. Dar tot aşa de adevărat este că excesul de zel, combinat cu prostia turbată a românilor sindicalişti şi/sau nesindicalişti din tulburea perioadă situată după Decembrie ’89, face ca multe societăţi de azi (evident, dintre cele care încă n-au ajuns pe butuci) să plătească poliţele semnate de mâna atotstăpânitoare a jafului, incompetenţei şi inconştienţei. Şi iac-aşa s-a trecut pe nesimţite de la nemuncă la ruina ţării, apoi la împrumuturi externe şi încăierări pentru lefuri mai mari...

  Dar iată că jaful organizat şi nepăsarea concretizată în pierderea celor mai multe dintre pieţele noastre tradiţionale de desfacere, se întorc ca un bumerang împotriva noastră a tuturora. Desigur, cunoaşterea şi analiza temeinică a cauzelor care au dus la colapsul economiei româneşti, cu atât mai mult cu cât unele dintre aceste cauze operează cu dezinvoltură de câteva decenii bune, o asemenea analiză nu va duce automat la îndreptarea situaţiei. Căci contrar poruncii biblice: Să nu furi, mentalitatea unei părţi consistente a românilor este atât de îmbibată de năravurile comunisto-bolşevice, conform cărora a şuti din avutul statului face parte din exerciţiul demnităţii imperturbabile, încât posesorii unui asemenea har s-au grăbit să-l valorifice din plin în lunga perioadă postdecembristă de când ne tot scremem şi prosperitatea poleită cu democraţie nu mai vine. Aşa au apărut  întinsele şi mănoasele reţele mafiote de tip mioritico-balcanic, cu ramificaţii spre cele patru puncte cardinale, care au desăvârşit ceea ce fostul regim aprofundase cu socoteală după dezastrul provocat de cel de-al doilea război mondial: secătuirea completă a României!

 Explicaţiile, oricât ar fi ele de convingătoare, nu pot ţine de foame. Iar în actuala cruciadă a inflaţiei, şomajului şi a goanei după mirajul occidental, cunoaşterea de către românul sărac a rolului jucat de România interbelică în alimentarea Europei cu cereale (vezi Ultimul cuvânt al lui Mircea Vulcănescu), reprezintă o mult prea slabă consolare. Îndeosebi când iei aminte la convulsiile de azi ale agriculturii noastre muribunde...

 

   10.Marşul triumfal spre economia de piaţă

 Se ştie că unul din idealurile societăţii româneşti postdecembriste a fost acela de-a clădi şi dezvolta o economie de piaţă, dacă nu la parametrii occidentali (este practic imposibil cu uriaşul handicap moştenit, nu-i aşa?), măcar la nivelul altor state foste comuniste, dintre care unele ne-au cam luat-o binişor înainte. Sigur că pentru decalajul existent – şi care se va accentua dacă felia noastră de contribuţie se împute în continuare, există explicaţii mereu reluate şi actualizate, care explicaţii se constituie în justificări abundente, ba chiar în acuzaţii patriotarde cu iz rânced.

   În definitiv, ce este economia de piaţă? Sintagma nu este prea fericit aleasă, deoarece nu reflectă fondul unei problematici social-juridice prin care se garantează inviolabilitatea proprietăţii, în schimb i se impun respectivului proprietar şi/sau producător de bunuri, anumite reguli de acţiune şi comportament, care se constituie într-un cod de onoare aşezat la baza competiţiilor din toate sferele economiei. Deci sintagma economie concurenţială redă mai nuanţat conţinutul complex al respectivului proces, aşa cum noţiunea de computer este mai bogată în note ca cea de calculator.

  În esenţă, vorba lui Petre Ţuţea, mult jinduita economie de piaţă de pe plaiurile noastre presupune cu necesitate realizarea într-un cadru juridic adecvat a două obiective majore: ţăranul proprietar în comuna rurală şi micul întreprinzător în cea urbană! Dar pe măsură ce facem paşi înspre Uniunea Europeană, constatăm că cele două obiective s-au încurcat atât de amarnic în hăţişurile legislaţiei noastre, încât mulţi dintre proprietari se pot bucura pe mai departe doar de acte, în timp ce alţii le folosesc bunurile...

  Se vede treaba că până la aşezarea fermă a României pe picioare, toate încercările şi experimentele guvernanţilor noştri de stânga şi de dreapta nu vor fi decât paliative prin care ne furăm căciula singuri, adică măsuri tulburi, luate şi aplicate pripit sub presiunea unor organisme internaţionale. Din asemenea măsuri, alandala gândite şi aplicate, au de câştigat doar o mână de potentaţi, în timp ce imensa majoritate a românilor înoată în mizerie. Acesta să fie modelul pe care dorim să-l consolidăm în România, şubredul model sud-american din care aproape că este exclusă clasa de mijloc?!...

  Iată de unde provine actuala deziluzie a românului de azi. Şi apatia totodată, atâta timp cât nimic bun nu se conturează clar la orizont, ci doar noi şi noi teste condimentate cu declaraţii triumfaliste, în flagrantă contradicţie cu situaţia reală a omului de rând. Iar mentalitatea românilor, o meteahnă ce-şi trage seva din epoca de aur a turcilor şi grecilor oploşiţi pe aceste meleaguri, se dezvoltă cu paşi repezi pe coordonate originale, graţie cadrului socio-moral propice şi graţie masivelor infuzii mafiote din Est şi Vest.

    11.Dincolo de binele iluzoriu şi de răul cert al românilor

  Nu e pentru nimeni un secret că românii o duc rău, chiar foarte rău. Din vina exclusivă a conducătorilor de ieri şi de azi? Din vina noastră a tuturora, vină concretizată în nemuncă, jaf, corupţie , dezorganizare dusă până la haos şi lipsă de productivitate? Dintr-o fatalitate ce parazitează destinul nostru istoric? Poate că din fiecare câte puţin...

  Tot aşa este cunoscută şi răscunoscută lipsa de unitate a românilor din interior (ei se lasă dominaţi de orgolii şi pasiuni meschine, în dauna intereselor naţionale), ca şi cea a românilor din diasporă – gata oricând să crucifice imaginea României, spre satisfacţia comunităţilor unde s-au integrat sau caută să se integreze mai lesne. Ce să mai vorbim de legăturile defectuoase dintre românii din interior şi cei din afara graniţelor! Drept este că nici nu s-au depus eforturi constructive în această direcţie. Ba până nu demult, eforturile statului comunist erau îndreptate înspre denigrarea românilor plecaţi din ţară din anumite motive (cel mai adesea din motive de ordin ideologic şi politic), spre ştergerea din memoria naţiunii a amintirii acelora care căutau belşugul occidental, chiar dacă mulţi dintre ei – prin reputaţia dobândită – ar fi putut contribui la refacerea prestigiului şifonat al României şi apoi la sporirea acestuia.

   E foarte adevărat că după Decembrie ’89 s-a renunţat la aceste practici, în egală măsură nedemne şi păgubitoare. Dimpotrivă, mai nou se caută – e drept, deocamdată cu mijloace neîndestulătoare – întărirea relaţiilor cu românii şi organizaţiile româneşti din diasporă.

  Dar cu regret trebuie să consatatăm că şi la acest capitol, ca de altfel aproape peste tot, România a rămas binişor în urma altor state de mai aproape şi de mai departe...Toate astea (şi încă multe altele neamintite) au contribuit şi continuă să contribuie la periferizarea României în concertul statelor europene, la consolidarea unei mentalităţi româneşti de dispreţ faţă da valorile naţionale şi de neîncredere în capacitatea românilor de a se smulge din noroiul clisos al mizeriei.

  Evident că după decenii de sacrificii în numele unor utopii ucigaşe şi sinucigaşe, urmate de o tranziţie labirintică spre o uşă deocamdată niţel întredeschisă de către occidentali pentru noi, românii, evident că în asemenea condiţii garnisite cu promisiuni, şomaj şi inflaţie, nimeni nu mai este dispus la jertfe certe pentru intrarea într-un viitor incert.

   Dar nici prosternarea în faţa opulenţei şi la picioarele geniului practic al Occidentului nu este o soluţie. Da, apusenii pot să ne asigure toate cele necesare, aproape fără contribuţia românilor. Doar să fim cuminţi şi ascultători. Statele hiperindustrailizate (SUA, Japonia, Germania) şi-au creat admirabile mecanisme pentru realizarea de superproducţii. Ele au nevoie doar de pieţe de desfacere, goale şi încăpătoare aşa ca piaţa românească. Căci modelul economic actual este cel adaptat la un consum fără limite în timp şi spaţiu, fapt pentru care cumpărătorul de pretutindeni este urmărit neîncetat printr-un adevărat bombardament publicitar. Apoi el este înşfăcat prin cele mai subtile mijloace ale ofertei, care merg de la rate şi împrumuturi aparent teribil de avantajoase, până la definitiva lui înglodare în datorii. Apare, însă, un pericol destabilizator pentru naţiune: Cum este pregătit schimbul de mâine al României? Pentru că tinerii de azi, neangajaţi şi dezorientaţi, sunt pregătiţi doar să consume bunătăţile şi mirajul înşelător al Occidentului. Iar faţă de specificul şi nevoile presante ale României afişează un dispreţ suveran...

     Emil Constantinescu era de părere cândva (la începutul mandatului său)  că guvernanţii trebuie să se sacrifice pentru popor. Măcar de-ar fi fost aşa!...Oricum, un lucru este cert că pentru depăşirea crizei care ne macină şi pentru adjudecarea binelui într-un viitor nu prea îndepărtat, soluţia este la îndemâna noastră: Unirea tuturor românilor, dincolo de orgolii şi frustrări, într-un general efort constructiv!

 

  12.Prin noi înşine

  Reforma este de multişor dusă pe sfârlă, dar se insistă cu ea în virtutea unui reflex de sorginte comunistă, potrivit căruia revoluţia are un început dar n-are sfârşit. În principiu putem fi de acord cu un asemenea punct de vedere, din următoarele două motive. Întâi că, vorba lui Petre Ţuţea, istoria n-a cunoscut decât o singură revoluţie – cea creştină, deci mult lăudatele revoluţii iacobino-bolşevice pot fi eventual taxate, eufemistic vorbind, drept lovituri de stat. În al doilea rând că începutul unor asemenea mişcări torţionare a coincis cu sfârşitul, din care cauză falimentul era inevitabil încă din start. Deci eforturile strategilor de-a impune un sens acestor mişcări, prin reţete garantate de reducţia mentală şi spirituală, au dus fatalmente la constrângerea înaintării lor spre începuturile istoriei, pe pârtiile bătătorite de primitivism, intoleranţă şi crimă.

  Însă reforma noastră este tema originală a unor strategi care ţin morţiş să demonstreze că sunt premianţi, cu toate că evidenţa ilustreză fără drept de tăgadă că ei căzut până şi la examenul de corigenţă...

  Şi într-un asemenea marasm economic condimentat cu corupţie, inflaţie, şomaj şi aberaţii politice, făuritorii economiei noastre de piaţă aleargă pe la cancelariile străine pentru acreditarea abilităţii lor diplomatice şi pentru smulgerea de credite ce au darul să prelungească agonia cetăţeanului de rând, în timp ce românul sărman mai caută soluţii miraculoase gen Caritas şi FNI, care soluţii s-au dovedit şi continuă să se dovedească admirabile doar pentru potentaţi şi descurcăreţi.

  Dar – vai mie! – numărul răsfăţaţilor de soartă de pe la noi (cine mai are timp să judece avalanşa ilegalităţilor întrebuinţate cu folos de aceştia?!) este mult prea mic pentru ca România să ofere imaginea unei ţări prospere şi stabile în plan social. În schimb numărul dezmoşteniţilor este într-un progres îngrijorător, şi soluţiile guvernelor se dovedesc pe mai departe fie infantile, fie oneroase pentru cetăţeanul agresat de vicisitudini, în orice caz provizorii şi tranzitorii între Cotroceni şi Palatul Victoria.

*

 Am vrut şi vrem în continuare să instaurăm economia de piaţă cu porţile larg deschise. Dar una din cauzele dezastrului la care s-a ajuns este opera conjugată a intrărilor şi ieşirilor necontrolate. Vameşii şi sforarii s-au îmbogăţit pe seama produselor româneşti furate ori achiziţionate pe preţuri penibile de la fabricile aflate în plin proces de dezagregare, în timp ce populaţia se delecta cu băuturi răcoritoare şi gumă de mestecat apuseană! Vinovaţii nu trebuie căutaţi în exterior (evident, sunt destui şi pe-acolo), ci aici, printre noi. Ei se numesc afacerişti şi speculanţi, demnitari, diplomaţi şi directori, foşti şi actuali nomenclaturişti, oameni politici laolaltă cu poliţişti şi magistraţi, într-un cuvânt o faună bogată şi pestriţă, care s-a pus temeinic pe căpătuială în reţele de tip mafiot ce urmăresc tescuirea rapidă a României, pentru interesul lor profund patriotic şi pentru nevoile urmaşilor lor. Şi atunci, nu este vinovată blazarea şi indolenţa unora dintre noi, la fel ca prostia şi credulitatea altora?!...

  Ce-i de făcut, pentru că, iată, se adaugă an după an şi greutăţile românilor se înscriu pe o curbă nestrămutat ascendentă, braţ la braţ cu preţurile. Căci chiar dacă de la 1 ianuarie 2007 am fost admişi în Uniunea Europeană, nu este cazul să ne narcotizăm cu iluzia unor miracole venite din afară, fără eforturi şi bătăi de cap din partea noastră, care – chipurile – ar avea darul să ne smulgă căruţa economică din noroiul unde s-a împotmolit cam de multişor.

  Nu trebuie să fii economist ca să-ţi dai seamă că nu există decât două căi sigure prin care România poate fi scoasă din actualul impas: Pe de o parte muncă susţinută şi eficientă în toate compartimentele de activitate, doar astfel având şansa să spargem cercul vicios preţuri-salarii; pe de altă parte, investiţiile străine, de preferinţă cele apusene. Din nefericire, guvernanţii noştri de ieri şi de azi au apelat de fiecare dată la calea cea mai lesnicioasă, dar şi cea mai împovărătoare pe termen lung, anume la calea împrumuturilor, uneori chiar pentru satisfacerea nevoilor de hrană ale populaţiei...

   Însă cum investitorii străini de gabarit nu se înghesuie spre România din motive ce privesc în egală măsură machiajul nostru politic şi dezastrul progresiv al tuturor sectoarelor de activitate, iată că de fapt rămâne o singură cale rezonabilă: Prin noi înşine, adică printr-o muncă cinstită şi eficientă, din care pentru noi să rezulte prosperitate, satisfacţii şi independenţă economică, iar pentru străini ea să fie dătătoare de încredere în şansele oferite de România!

    Ne face plăcere (poate că uneori se strecoară şi un dram de invidie) să ne extaziem în faţa belşugului occidental. Dar această bogăţie este rezultatul logic al unei munci exemplare, cumul de eforturi individuale exigente cu ele însele. Ştim prea bine că după al doilea război mondial, cea mai mare parte a Apusului Europei era o ruină. Îndeosebi Germania. E drept că americanii au alocat mari sume de bani în cadrul planului Marshall şi că refacerea acestei părţi a Europei era perfect cristalizată în idee, adică în concepţia strategilor ce şi-au asumat sarcina reconstruirii ei şi a prosperităţii generalizate. Dar singure aceste două componente ar fi fost ineficiente. Materialul de sudură şi umplutură în vasta reconstrucţie demarată l-a reprezentat hărnicia, competenţa, dăruirea, voinţa şi încrederea cetăţenilor în putinţa reală a atingerii ţelului fixat.

  Prin noi înşine este singura noastră cale de redresare şi de înscriere pe traseul prosperităţii reale! A nu se înţelege de aici varianta unei economii autarhice. Dimpotrivă, de-abia în acest mod se vor înmulţi relaţiile trainice cu exteriorul, iar investitorii străini se vor grăbi să-şi plaseze capitalul într-o Românie schimbată în bine în ceea ce priveşte echilibrul şi stabilitatea. Căci, o vede oricine, Dumnezeu ne-a înzestrat ţara cu nenumărate bogăţii şi cu forţă de muncă de bună calitate. Rămâne ca odată şi odată să fie asigurate celelate condiţii necesare unei producţii rentabile: cadrul juridic adecvat, capitalul şi atitudinea corespunzătoare faţă de muncă.

 AUTOR: GEORGE PETROVAI

 www.sighet-online.ro


Share
Ultima actualizare Luni, 24 Septembrie 2012 10:35
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact