logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE: "Interviul" de Ilarie Voronca PDF Imprimare Email 1725 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 27 Mai 2012 07:12

  Ilarie Voronca , scriitor român de avangardă, a trăit în prima jumătate a secolului XX, la început în România, apoi în Franţa, la Paris. De “Oraşul luminilor” se leagă, indirect, şi firul narativ al romanului “Interviul”

Un ziarist e chemat să ia un interviu “marelui creator”, care locuieşte într-un oraş care, din descrieri, ar putea fi Parisul.

“Pe terasele cafenelelor, în jurul paşnicelor tipsii cu jăratec, oamenii visau ori vorbeau despre un prezent care avea toată atracţia unui trecut înfrumuseţat şi îndepărtat.”

Marele creator, cel care modelează până şi munţii, ar putea fi  sculptorul Constantin Brâncuşi. E simplu de înţeles acest lucru, din descrierea atelerului artistului.

 “Pretutindeni zăceau blocuri mari de piatră. Lângă uşă se înălţa o coloană fără stârşit. Cioplit într-o marmură transparentă, un peşte enorm vibra în mijlocul încăperii.”

Pe de altă parte, marele creator poate fi şi demiurgul, care-i arată  reporterului miracolul creaţiei, dar, interesant lucru, prezentându-i-o din puncte de vedere la care sigur nu ne-am fi aşteptat. In momentele premergătoare interviului,

“Răcoarea nopţii îşi aşeza palmele reci pe tâmplele mele. […] chelnerii îsi scuturau în lăzile de gunoi şorţurile pline de cochilii goale şi de ţăndări de cupe sparte. In aceste ţăndări cu zgomote scrâşnite avea să se rănească în sfârşit dimineaţa, şi primii ei stropi de sânge se arătau la orizont.”

In interviu, Creatorul îi spune lui Vaillant-acesta e numele ziaristului care-i ia interviul- că are nemulţumirea că toată lumea vorbeşte de cele şase zile în care au fost înfăptuite toate.

“Dar oare s-a pomenit vreodată despre ce am înfăptuit înainte şi după cele şase zile? Să zicem că într-a şaptea m-am odihnit…Dar îşi poate închipui cineva că resursele talentului meu s-au epuizat într-o singură operă? Oamenii nu contemplă decât sculpturile mele făurite din lut, din foc, din apă sau din văzduh.”

Nemulţumirea Creatorului se îndreaptă asupra intervenţiei nesăbuite a omului în natură.

“Işi împărţeau munţii mei, puneau capcane vieţuitoarelor mele libere şi îmi ferestruiau copacii”

Creatorul face ziaristului Vaillant o mărturisire şocantă:

“eu nu am conceput lucrurile odată cu însuşirile lor. Lătratul l-am făcut înaintea câinilor, parfumul înaintea florilor, frigul înaintea zăpezii, dogoarea înaintea flăcării.[…] Inainte de a-l hărăzi câinelui, încercasem să dau florilor lătratul. Astăzi îmi pare rău că n-am lăsat să latre crinii şi trandafirii ori garoafele care, în ciuda gingăşiei formelor, urlau foarte bine la lună. Sunt sigur că oamenii ar fi găsit acest ansamblu tot atât de perfect ca şi cel înfăptuit mai târziu.[…]. Nici în privinţa formelor nu eram pe deplin hotărât. Furnica, de pildă, avea la început forma şi dimensiunile calului. Câteva dintre aceste încercări mi-au scăpat din mâini şi au zbughit-o în adâncul mărilor.”

Ilarie Voronca are un mesaj clar de transmis. Acceptăm perfecţiunea în funcţie de ceea ce ni se oferă. Posibil să fi fost alte lucruri perfecte în jurul nostru, nu cele de-acum. Am fi fost la fel de încântaţi de ce-am fi văzut şi n-am fi tânjit după altceva…

Scriitorul avangardist merge mai departe şi ne spune prin gura intervievatului Personaj că şi materiile din care sunt confecţionate fel de fel de lucruri puteau fi la fel de bine făcute din altceva.

“Făcusem păsări şi peşti din piatră, în timp ce stâncile erau din pene şi puf.”

Din instrumentele muzicale a făcut păduri

“…şi de aceea fagul se tânguie uneori ca un violoncel, iar sălciile vibrează ca nişte clavire.”

Sigur că şi la “confecţionarea” omului s-a lucrat îndelung.

“Il vedeam pe omul monoocular, monoman şi monoped , zăcând inert în somnul lui de jucărie părăsită. Nu avea de dus niciun fel de luptă cu jumătatea cealaltă a lui însuşi.”

Creatorul e mulţumit de lucrarea sa.

“Am făcut bine să reunesc două fiinţe într-una singură, chiar dacă nu întotdeauna cele două părţi se armonizează. Cunoscând lupta cu sine însuşi, omul are posibilitatea să devină mai îngăduitor cu aproapele său.”

Dar, acelaşi creator e nemulţumit de domnul Vaillant. Prin urmare, îi spune:

“Greşit-am oare când am avut încredere în dumneata, domnule Vaillant? Iată-te prins în jocurile terestre la fel ca orice muritor. Căci locuitorii copacilor, naiadele, sirenele, elfii, fac şi ei parte din creaţia mea . Duceţi-vă în jurul Burselor din marile metropole şi veţi vedea acolo ,mişunând toate duhurile răufăcătoare ale pădurilor.”

De fapt, nemulţumirea se îndreaptă spre răul care există în oameni. Pentru a-i cunoaşte bine măreaţa operă, creatorul îi dă timp pentru aceasta ziaristului Vaillant într-un mod neaşteptat.

“…îmi puse pe umeri un veşmânt de forma unui linţoliu şi milioanele de stele ce sunt păianjenii ţesând pânza timpului în care orele, minutele şi spaţiile se prind ca nişte gâze, aceste milioane de stele sclipiră în jurul meu.”

Pentru a-i putea fi arătate şi explicate multe din lucrarea atât de complexă a marelui sculptor, Vaillant e de fapt Voronca, ajuns “dincolo” în urma unui accident. Scriitorul vede anii copilăriei. Despre mama sa scrie:

“Si precum mâinile unui orb ating un obraz pentru a-i afla contururile, tot astfel şi mâinile mamei căutau pe clapele pianului trăsăturile tăcerii.”

Absolut excepţional, nu vi se pare?

Avangardistul Voronca e, cu siguranţă, un altfel de scriitor al literaturii române. Iată cum vede el amintirile  şi raportul dintre oameni şi ele:

“In odaie te apropii de un pian sau de un jilţ; se aprinde de tine un dor, se trezeşte o amintire: pianul, jilţul sunt cele care îşi amintesc, iar tu iei amintirile lor drept ale tale.”

Creatorul continuă:

“Am dăruit lucrurilor memoria şi uitarea, precum cercuri unor copii.”

Si acum ceva la care sigur nu v-aţi gândit niciodată: raţii pentru cuvinte, pentru idei!

“Tara în care mă aflam nu dispunea decât de un vocabular destul de limitat, limitat la folosirea lui de un număr de locuitori, cât şi de un număr redus de idei, de sentimente şi de gânduri.[…] …fiecare avea dreptul la o raţie precisă de cuvinte, de idei şi de pasiuni.”

Pentru Voronca, şi imaginile din oglindă sunt însufleţite.

“Si oare nu ai surâde gândindu-te că imaginile reflectate intr-o oglindă îşi dau importanţă, au simţăminte de dragoste şi de ură, se fălesc cu realitatea lor, îşi acordă onoruri şi titluri de glorie, se războiesc între ele.”

Noaptea în viziunea scriitorului:

“Precum hârşâitul diamantului pe geam, noaptea este uneori tăiată de glasul îndepărtat al unei cântăreţe.”

Scriitorul e neliniştit.

“In toată această succesiune de imagini şi de apariţii, o nelinişte începu să-şi facă loc ca o durere de dinţi îndepărtată şi vagă ce sfârşeşte prin a se preciza şi a se localiza. Ce aveam să povestesc cititorilor mei şi celor ai prietenului meu Vaillant? ”

Fantezia lui Voronca n-are limite. Se imaginează minutarul unui orologiu.

“M-am socotit un personaj important  fiindcă un alt ac, care impărţea cu mine cadranul orologiului, părea a fi inferiorul meu atât prin statură, cât şi prin efortul ce-l făcea în zadar pentru a mă junge din urmă. […] In timpul acestor plimbări, alergam înaintea lui pentru a-i vesti apropiata sosire.”

Acul ceasornicului vede, de la înălţimea turnului unde este amplasat, suferinţele oamenilor.

“Oare cum trebuia  să mă comport  pentru a veni în ajutorul acestor fiinţe nefericite? Cum s-ar fi cuvenit să merg, mai iute sau mai încet?”

Scriitorul  e absolut inepuizabil în “lumile” prin care se transpune. De data aceasta, e…o literă! Intr-o bibliotecă, ai cărei pereţi

“erau ca o sită deasă ce nu lăsa sa treacă din realitatea de-afară decât ceea ce era nobil şi etern.[…] Printre alte destine l-am avut şi pe acela de literă de tipar. Iată o existenţă ce nu-şi avea rostul decât sub aspectul comunităţii. Mă asociasem cu un grup de litere şi nu ieşeam din căsuţa mea decât decât pentru a le întâlni.”

Una dintre literele prietene ( nu toate literele erau prietene, în concepţia autorului) spune:

“Noi formăm mereu aceleaşi cuvinte, dar aceste cuvinte între degetele unor oameni iscusiţi sunt pline de strălucire, câtă vreme în mâinile altora sunt pământ sterp.”

Litera înzestrată cu raţiune se plânge :

“De câte ori pe pagina vreunei cărţi anoste şi ştiind că doar câteva rânduri mai jos se aflau literele şi cuvintele care m-ar fi bucurat, nu am vrut să-i strig autorului toată indignarea mea!" 

Creatorul spune lui Vaillant sau Voronca- e corect oricum- că poate face fiinţe şi lucruri solubile, pe care apoi le recristalizează, readucându-le astfel la forma avută la început. Astfel, prin voia creatorului, păsările

“devin însuşi zborul şi sunt pretutindeni în acelaşi timp. Astfel am creat muzici solubile în tăcere şi care se topesc în ea precum zahărul sau un peşte indestructibil. Si de aceea sunt tăceri ce aduc fericirea şi tăceri încărcate de furtuni.”

Sciitorul şi ceilalţi oameni pot să plutească prin aer. Lucrul banal de a atinge pământul devine ceva imposibil .

“Trecătorii se salutau cu gesturi lente, se apropiau unii de alţii, păreau a-şi comunica un secret şi pe urmă, zvâcnind întocmai ca peştii în apă atunci când schimbă direcţia, se împrăştiau.”

Aerul capătă proprietăţi nebănuite:

“ Ceea ce încercau oamenii altădată să-şi comunice, se risipea ca fumul. Astăzi aerul  fiind mai greu decât corpurile, gândul se poate forma şi depune ca o sare vizibilă.”

In final, scriitorul se trezeşte din frumosul vis.

“Oraşul se afunda domol în umbrele nopţii. In jurul meu mai dăinuiau cetatea maritimă şi prezenţa morţilor a căror viitoare bună primire o şi simţeam şi care aveau să mă facă să înţeleg dintr-o dată totul şi să iubesc totul.”

Una din literele care sunt contrariate de cum şi-a folosit autorul- de oricare autor poate fi vorba- inspiratia pentru materializarea unei opere literare, spune:

“Cu un dram de inspiraţie şi de ştiinţă autorul ar fi putut face fericirea noastră, ca şi pe a lui.”  

Să intrăm puţin şi noi în interesantul exerciţiu de imaginaţie propus de Ilarie Voronca şi să-i răspundem că el, autorul “ Interviului” a avut şi inspiraţia şi ştiinţa pentru a ne face fericiţi. Eu semnez pentru asta!


Share
Ultima actualizare Duminică, 27 Mai 2012 07:13
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact