logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE: "Craisorul Horia" de Liviu Rebreanu PDF Imprimare Email 4891 Afişări
Scris de Horia Picu   
Sâmbătă, 05 Mai 2012 20:17

 

Autorul a fost preocupat de evenimentele răscoalei lui Horia, Cloşca şi Crişan , de premisele izbucnirii ei, de desfăşurarea ostilităţilor şi a căutat să explice de ce totul s-a terminat atât de tragic şi fără obţinerea drepturilor atât de mult visate.

Romanul istoric “Crăişorul Horia” n-a fost  la fel de bine primit de critica literară, ca alte romane ale celebrului scriitor ardelean.Incercarea autorului de a romanţa o faptă  de trezire a conştiintei naţionale din secolul  al XVIII-lea  merită evocată de noi, cei care ştim din cărţile de  istorie cum a fost, dar n-am trăit atunci. Una e să ştii, alta e să simţi pe propria piele…
 
Liviu Rebreanu  umanizează personajul din cărţile de istorie. Horia din romanul său are momente de cumpănă, are coşmaruri în care se visează pedepsit la fel ca neînfricatul său înaintaş în lupta pentru eliberare- Gheorghe Doja, are sentimente cărora nu le poate da drumul din interiorul sufletului său.

Conducătorul răscoalei condusă de Horia

“Era al treilea copil, cei doi dinaintea lui muriseră până a nu împlini anul. Fiindcă se născuse între Crăciun şi Anul Nou, popa îl botezase Vasile, dar în casă ii ziceau Ursu, ca prin farmecul numelui să-i dea mai multă putere de viaţă. Ursu i-a zis pe urmă toată lumea, până şi împăratul.”

Obiceiul acesta de a da alte nume copiilor în afara celor de botez există şi azi. Se crede că astfel cei mici scapă de o posibilă soartă potrivnică. Rebreanu îl descrie pe Horia

“…drept ca totdeauna, cu  căciula neagră apăsată puţin pe urechea dreaptă, cu ochii culoarea otelului călit, cu mustaţa românească răsucită tinereşte, cu sumanul negru tivit şi înflorit cu şireturi vinete subt care se vedea cojocelul alb vrâstat pe piept de cureaua de la traista de piele, încălţat cu cisme cu turetcii moi şi încheiaţi numai până deasupra glesnelor.”

In acest roman scriitorul foloseşte nişte regionalisme care trebuie explicate. Unele apar în textul de mai sus.
vrâstat=vârstat=care are vârste; dungat; vărgat
tureatcă= carâmb, parte a cizmei care care acoperă piciorul de la gleznă până sub genunchi

Horia se pregăteşte să meargă din nou la împărat  pentru a obţine drepturi pentru români. In traistă, are

“…jalbele şi poruncile împărăteşti pe care domnii de-aici n-au vrut măcar să le citescă, necum să le împlinească.”

“A doua zi, în zorii zorilor , bătrânul era în picioare. Căzuse o brumă groasă. Ceaţa se risipise de tot şi de jur împrejur munţii, cu căciuli albe de zăpadă proaspătă, păreau nişte voinici mândri puşi acolo întru apărarea oamenilor.”

“Bătrânul” era un bărbat în toată puterea, în vârstă de cincizeci şi ceva de ani.
 
“Sorbind lacom răcoarea serii de primăvară în fata codrilor unde şi-a mâncat cincizeci de ani de viaţă, i se păru că se întoarce nu de la Viena acasă, ci înapoi în timp pe o cărare strâmtă, cu urcuşuri aspre, pe care la fiecare pas întâlneşte câte o întâmplare, când mai măruntă, când mai însemnată, când mai tristă, când mai bucuroasă, din însuşi trecutul lui.”

Prietenii săi, bucuroşi de cele ce aveau să se întâmple,

“împrăştiară vestea cea bună despre mila împăratului şi despre prietenia lui Horia cu preaînălţatul, încât din Zarand până la Bălgrad s-au umplut şi munţii şi satele şi toate inimile cu nădejdi trandafirii care se împleteau împrejurul lui Horia ca nişte cununiţe de nuntă mare.”

Spuneam că personajul Horia e înzestrat cu sentimente, aşa cum are oricare locuitor al planetei. In tinereţe, Horia o cunoaşte pe unica fiică a nobilului Kristsori, Rafaela. A fost, cum am spune azi, dragoste la prima vedere, dar diferenţele sociale ale acelor vremuri erau bariere imposibil de trecut.

“Aproape de Crăciun, când Horia a isprăvit lucrul, Rafaela n-a uitat a mai veni să-şi ia rămas bun de la dânsul şi i-a întins mânuşiţa ei ca să i-o sărute. Era caldă şi moale şi catifelată mâna aceea micuţă şi avea un tremur de păsărică speriată […] Si pentru că de atâtea ori vorbiseră despre crăişori, îi zise şi acuma:
-Drum bun şi sănătate, crăişorule!
Vorbele acestea i-au rămas lui Horia in inimă ani de zile, şi tremurul mânuşiţei calde şi zâmbetul de ispită.”

Horia s-a însurat la vârsta de treizeci şi trei de ani cu o fată pe care n-a iubit-o niciodată ...

Revenind la firul istoric al romanului, se ştie că Horia a avut doi tovarăşi de mare încredere în organizarea răscoalei. Iată cum îl descrie Rebreanu pe Cloşca:

“Cloşca era din fire sfios şi cu mare supunere faţă de lege şi stăpânire. Avea avere frumoasă, avea nevastă tânără şi un dor de viaţă liniştită şi tihnită. Pe cât de stăpânit era de obicei, tot aşa de dârz şi neînfricat devenea când se pornea. Indesat la trup, cu faţa rotundă şi brună, cu ochii mici, scăpărători, se încăpăţâna şi se înverşuna fără seamăn. Dacă apuca să făgăduiască, se ţinea ca un rob.”

Horia se întoarce de la Viena cu promisiuni care nu vor fi niciodată onorate.

“De-abia acum la urmă, la Viena, după ce a ieşit de la împărat, când a simţit că toate sforţările sunt osândite a rămâne zadarnice, şi-a zis el, ca şi Cloşca azi, că s-a umplut paharul. Totuşi el încă de atunci şi-a dat seama de greutăţile ce se vor ridica în cale. Oamenii se aprind iute, dar şi mai iute se lasă.”

Si toată strădania celor trei conducători ai răscoalei, împreună cu cine ştie câţi alţii, a fost insuficientă pentru a aduce schimbările atât de mult dorite.

“ Obida de veacuri a mucegăit sufletele şi a tocit îndrăznelile. Mulţimea fără cap e neputincioasă.”

Parcă ar fi un text scris in zilele noastere, nu vi se pare?...Obida de veacuri a mucegăit, într-adevăr, îndrăznelile…

La început, totul a mers bine în răscoală.

“Faptele se închegau acum în aer spre a coborî apoi pe pământ subt forma unui uragan care să smulgă din rădăcini toate nedreptătile şi suferinţele trecutului şi să netezească sau măcar să întredeschidă calea cea nouă.”

Ce a urmat, e…istorie.Trădarea a jucat un rol determinant în înăbuşirea rascoalei. Autorităţile încep să-l caute pe Horia, care devenise deja un pericol pentru stăpânire. Primarul unei localităţi unde era căutat liderul răzvrătiţilor, îi ameninţă pe săteni:

“-V-aş putea lua pe voi în locul lui Ursu Nicula, că ştiu tot! Eu am ochi mulţi, măi fraţilor!”

De “ochi mulţi” a avut parte întotdeauna poporul român, cu consecinţele atât de cunoscute…

Unul din locurile unde a început răscoala iobagilor români a fost Criştior, locul de unde era frumoasa domniţă de pe vremea tinereţii lui Horia. Cu mare uşurare acesta află că neştearsa iubire a vieţii lui nu mai locuia de mult timp pe-acolo.

“Apoi domniţa o fi acum o femeie bătrâioară cu copii mari. Visurile au trecut demult. A rămas numai amintirea ca un abur de ameţeală.”

Intâmplarea face ca în timpul răscoalei, Horia să aibă  prilejul de a o salva pe frumoasa tinereţii lui, prinsă de iobagi.
 
“Horia se uită iar in ochii domniţei lui de odinioară. Ochii ei păreau a-l recunoaşte. Citi în ei o întrebare pe care gura ei nu cuteza s-o rostească. Apoi auzi glasul ei, aproape neschimbat, doar puţin umbrit de plâns:
-Mulţumim…Si Dumnezeu să te răsplătească…crăişorule!”

O serie întreagă de jocuri de culise, la care au participat şi mulţi oameni care ar fi trebuit să se afle de aceeaşi parte a luptei de eliberare din iobăgie, chiar slujitori ai bisericii, îl fac pe Horia să înţeleagă că lupta sa n-are sorţi de izbândă.

“Vestea aceasta izbi pe Horia drept în inimă şi-i sfărâmă toată încrederea în sine şi în izbândă. Cu toate cătanele şi cu toţi domnii s-ar bate oamenii oricât, şi ar răbda orice necazuri, dar cu vlădica, omul lui Dumnezeu, nu se poate lupta. Dacă vine însuşi vlădica să povăţuiască poporul să se lepede de Horia şi să-l afurisească , s-a sfârşit tot, căci poporul pe vlădica are să-l asculte şi nu pe Horia.”

Vlădica= domnitor, monarh, episcop

“Nu-şi putuse închipui ca  tocmai slujitorii lui Dumnezeu să nu-i dea niciun sprijin lui care nu voia nimic pentru dânsul, ci doar dreptate pentru norodul românesc şi în rândul întâi pentru preoţii români care erau batjocoriti şi umiliţi ca iobagii.”

“Popii trimişi de vlădică au ţinut pe români cu vorbe de pace şi cu predici până ce oastea impărătească i-a înconjurat din toate părţile ca pe urmă să-i poată tăia mai lesne.”

Să fie înclinaţia pentru trădare ceva care ne defineşte ca naţiune?
 
Până în ultima clipă Horia a crezut în promisiunile împăratului.

“Noi însă trebuie sa ne plecăm in faţa înălţatului împărat că la dânsul e dreptatea şi puterea. Si dacă ungurii l-au amăgit, când i-om arăta adevărul, tot are să ne asculte şi să ne împlinească rugăciunile, precum a vrut mereu şi n-a putut din pricina domnilor care nu l-au ascultat.”

Ca urmare firească a încrederii lui Horia în autoritatea supremă, împăratul, conducătorul răsculaţilor dă semnalul retragerii tuturor la casele lor, sigur că a sosit dreptatea şi pentru populaţia română din zonele cuprinse de dorinţa de câştigare a drepturilor fireşti de existenţă.

“Eu, Horia, crăişorul vostru, dau poruncă mare să se întoarcă tot omul la casa sa şi cine nu se va pleca, cu moartea să fie pedepsit pentru că s-a împotrivit poruncii împărăteşti.”

Urmarea se cunoaşte. Capii răscoalei au fost prinşi şi încarceraţi.Pe Horia îl păziră doi paznici saşi, care

“Se simţeau mândri că păzesc pe Horia, a cărui faimă umpluse Ardealul până în cele mai proaste cătune. Dar omul nu le făcuse impresia ce o aşteptaseră dânşii. Li se părea slăbuţ, neputincios, urât, murdar, pe când ei crezuseră că trebuie să fie o namilă fioroasă în faţa căruia să îngheţe chiar şi cătanele.”

In dimineaţa de luni, 28 februarie 1785, peste şase mii de oameni au fost aduşi de autorităţi să asiste la cumplitele execuţii…

In esenţă, romanul lui Rebreanu se citeşte cu plăcere, ritmul acţiunii e alert, sunt multe locuri descrise, multe personaje amintite. Toate acestea sunt consecinţa firească a faptului că Rebreanu a fost pasionat de istoria românilor, din care nu putea lipsi, nu-i aşa, răscoala crăişorului Horia. Iar raportul extrem de instabil între faptele istorice şi romanţarea acestora trebuie privit cu îngăduinţă.Scriitorul Henry James spunea :

“Istoricul vrea, în esenţă, mai multe documente decât poate folosi, dramaturgul cere mai multe libertăţi decât îşi poate lua cu adevărat.”

 

 


Share
Ultima actualizare Duminică, 06 Mai 2012 11:28
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact