logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Proiect în premieră mondială, pornit de la Cluj PDF Imprimare Email 2777 Afişări
Miercuri, 25 Aprilie 2012 10:29
Proiectul a fost conceput într-un consorţiu din care, alături de echipa condusă de profesorul Daniel David de la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB), mai fac parte specialişti din ţări ca Marea Britanie şi Belgia. Robotul va întruni calităţile lui Probo, Nao, Robonova şi Pleo, "înaintaşii" creaţi şi testaţi cu succes în cadrul Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul UBB. "O să-l testăm în prima fază pe copii cu tulburări de tip autist, dar poate fi utilizat cu rol terapeutic şi pentru pacienţi cu altă patologie. Deocamdată îl construim, îl testăm clinic pe partea cu autism, dar, fiind un robot flexibil care învaţă din experienţa cu copiii, vizăm să îl implicăm în tulburări diferite. Vrem să vedem dacă putem ameliora tulburările de conduită la cei mici", a declarat Daniel David.
 
Dacă va fi aprobat, proiectul va fi finanţat din fonduri europene. Probo a fost creat în colaborare cu o echipă de la Vrije University pentru a dezvolta abilităţile sociale şi manifestarea emoţiilor în cazul copiilor cu tulburări de tip autist. Un studiu realizat recent cu arată că micuţii "trataţi" de Probo au un nivel de ajutor necesar redus cu 80%, mult mai mare decât al celor ajutaţi de un terapeut. De asemenea, rata răspunsurilor corecte privind anumite emoţii a crescut cu 133%. Roboţelul Nao a fost conceput în aşa fel încât copiii cu autism să îşi dezvolte capacitatea de imitaţie. Aceeaşi funcţiune o are şi Robonova, iar robotul Pleo, în formă de dinozaur, a fost utilizat pentru reglarea emoţională la copii şi adulţi.
 
Un alt concept care s-a dovedit revoluţionar a fost roboţelul Retman, dezvoltat pe baza unui personaj de benzi desenate. "Urmează să facem cinci filme de desen animat cu Retman", a anunţat David. Toţi aceşti roboţi ar putea fi utilizaţi şi acasă de către părinţii copiilor cu tulburări de tip autist, alături de manuale concepute de specialiştii clujeni, la preţuri accesibile. Un alt proiect aflat în desfăşurare este un program de intervenţie pe internet pentru reducerea timidităţii. Cei interesaţi se pot înscrie pe site-ul proiectului, unde vor completa chestionare care necesită o oră şi jumătate până la finalizare. "L-am lansat pe internet şi am avut dintr-odată 400 de persoane înscrise. O să ne ocupăm de ei şi între timp oricine se poate înscrie pe o listă de aşteptare", a explicat psihologul. "Totul a pornit de la ideea că mi se pare nedrept ca oamenii care suferă de anxietate socială sau timiditate să nu aibă acces la anumite tratamente care există", a adăugat acesta.
 

Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


Ultimele anunturi

Linkuri

Parteneri
Banner
.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact