logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Cuvinte-ncuminţite VI (Pilule fără efecte secundare) PDF Imprimare Email 591 Afişări
Scris de George Petrovai   
Sâmbătă, 14 Aprilie 2012 07:19

 1. Atotmuritorii sunt acei oameni care în timpul vieţii învaţă nu doar cum să trăiască, ci şi cum să moară;

 2.Linguşeala – unul din lubrifianţii garantaţi de istorie, care ajută la griparea motorului social;

 3.Legea progresului: Tot mai puţini oameni pot ceea ce vor şi tot mai mulţi vor ceea ce nu pot;

 4.Succesul revine acelora care ştiu ca din acreala inimii să stoarcă vorbe mai dulci ca mierea pentru urechile fudule ale potentaţilor;

 5.Totul curge, doar nesimţirea şi prostia zac şi sporesc;

 6.În ţara tâlharilor, hoţul ajunge de râsul curcilor;

 7.Idealul prozaicilor este să sugrume toate idealurile şi să-i crucifice pe idealişti;

 8.Pe măsură ce îmbătrâneşte, istoria este atât de mult împopoţonată şi sulemenită de istorici, încât spiritele îndrăgostite de adevăr se înfioară atunci când trebuie să se aventureze pe centura trecutului;

 9.Sunt oameni care într-un asemenea grad s-au obişnuit cu minciuna, încât li se pare ruşinos să mai aibă de-a face cu adevărul;

 10.Decât mincina dulce ce te-mbolnăveşte, mai bine-un adevăr amar ce lecuieşte;

 11.Până şi mincinoşii vor s-ajungă la adevăr pe variantele lor întortocheate;

 12.Dacă minciuna doar tangentează din când în când cu necesitatea, adevărul constituie însăşi coloana vertebrală a necesităţii;

 13.Egoismul – concepţia de viaţă promovată de acei indivizi care sacrifică umanul pentru a se putea înfrupta din poamele acre ale inumanului;

 14.Drumul de la uman la suprauman adeseori trece prin inuman;

 15.Pentru a cunoaşte deliciile deşărtăciunii, ambiţiosul nu ezită să-l detroneze chiar pe Dumnezeu;

 16.Nu există om mai preocupat de imaginea lui publică decât acela care izbuteşte să scape de locul ce-i este rezervat după gratii;

 17.Politica românească – o foarte profitabilă aflare în treabă, în care nu aduce anul ce aduce ceasul rău;

 18.Traseiştii, acele petarde ale politicii româneşti ce-şi află satisfacţia trădării într-un jalnic fâsâit;

 19.Când prietenii se-nghesuie în jurul tău, prietenia adevărată se îndepărtează de inima ta;

  20.Dacă prietenii sunt reali şi urmează calea interesului, prietenia este ideală şi urmează calea dezinteresului;

  21.În general femeile sunt mai dispuse să-ţi ofere dragostea decât prietenia lor;

  22.Într-atât a scăzut plafonul umanului, încât mai degrabă sunt priviţi cu suspiciune oamenii care dau decât cei care iau;

  23.Disperarea este inevitabilă atunci când vrei să ajungi la Dumnezeu prin intermediul oamenilor;

  24.Oamenii se împart în două mari categorii: neîncrezătorii sau aceia care ştiu că Dumnezeu a fost făcut după chipul omului şi neştiutorii sau aceia care cred că omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu;

 25. Tânărul este convins că ştie, maturul crede că ştie, iar bătrânul înţelept ştie cu certitudine că nu ştie. 

AUTOR: GEORGE PETROVAI 


Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


Ultimele anunturi

Linkuri

Parteneri

.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact