logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


CARTE: Anatole France-"Cartea prietenului meu" PDF Imprimare Email 12763 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 01 Aprilie 2012 08:25

Anatole France ilustrează mai bine ca nimeni altul că amintirile pot fi reaşezate în memoria noastră diferit, în funcţie de starea afectivă de moment, sau în funcţie de vârsta pe care o avem când ne reamintim de ele. “Cartea prietenului meu” ar putea fi despre scriitorul francez, dar, la fel de bine ar putea fi cartea primilor ani de viaţă ai oricărui cititor.

“Dumnezeule! ştiam de acum douăzeci de ani că va trebui să ajung aici: ştiam, dar n-o simteam. Mă sinchiseam atunci de drumul vieţii ca de drumurile din Chicago!”

“Mâine! A fost un timp când acest cuvânt era pentru mine plin de cea mai frumoasă dintre vrăji. Si ce mult iubeam atunci viaţa! Credeam în ea ca un îndrăgostit, şi nu mi-ar fi trecut prin gând că ar putea să se poarte aspru cu mine, deşi ştiam cât e de nemiloasă.
Cu toate acestea, am pierdut speranţa, şi acum nu mai pot să aud cuvântul Mâine! fără a încerca un sentiment de nelinişte şi de tristeţe.”

Ne mărturiseşte naratorul  în primele pagini ale cărţii.

Primii ani de viaţă  înseamnă, ca pentru toţi, şi apariţia fantasmelor:

“Dar abia mă culcam, că nişte inşi cu totul străini de familia mea începeau să-mi dea târcoale. Aveau nasuri ca ciocurile de barză, mustăţi zbârlite, burţi ţuguiate şi picioare cu pinteni de cocoş. Urăţi cum erau, n-ar fi trebuit să se arate; dar ce-i al lor, e al lor; se strecurau fără zgomot de-a lungul pereţilor şi niciunul din ei n-a făcut niciodată vreun pas spre patul meu.”

De multe ori mergea în vizită  la două vecine, unde privirea îi era atrasă mereu de două figurine de porţelan din China. Problema cea mare a puiului de om era că

“Stiam bine că China se afla dincolo de Arcul de Triumf, dar nu puteam niciodată să-mi dau seama cum se ajunge până la ea.”

In primii ani ai vieţii, fiecare om are impresia că timpul este aproape imuabil, împreună cu toate fiinţele şi lucrurile pe care le învăluie în scurgerea sa, care pare, atunci, atât de lentă.

“Eram fericit, eram foarte fericit. Mi-i închipuiam pe tata, pe mama şi pe bona mea ca pe nişte uriaşi foarte blânzi, martorii zilelor dintâi ale lumii, neschimbători, veşnici, unici în felul lor.”

Tânărul povestitor îşi aminteşte relaţia cu un prieten din primii ani ai vieţii, Alphonse, cu care se compară.

[Alphonse] “nu trebuia, să înveţe, ca mine, fabule de La Fontaine; nu se temea că va fi certat pentru o pată pe bluză! Nu era silit să spună bună ziua, domnule! bună seara, doamnă! unor oameni ale căror zile sau seri , bune sau rele, nu-l interesau deloc.”

Alphonse e un “copil al străzii”, cum am spune azi. La un moment dat, mama povestitorului îi spune că

“Alphonse e un prost-crescut; nu-i vina lui, e nenorocul lui.”

Un punct de vedere interesant. Prost-crescuţii nu-s vinovaţi pentru asta. Altundeva trebuie căutaţi cei responsabili…

Tot în copilărie, naşa povestitorului îi spune copilului că deşi are părul blond, mai târziu va fi brunet. Urmează comentariul :

“Zâna mea citea viitorul Totuşi, era prea ingăduitoare in prezicerile ei , ca să mi-l arate în întregime. Părul meu, astăzi, nu mai e nici blond, nici brun.”

Probabil că, din păcate, acel “mai târziu” a ajuns sa fie, într-o zi, atât de târziu, când părul unui bărbat devine alb, sau nu mai e…

Despre bătrânul moş Le Beau, colecţionar de opere de artă  care “era tare bătrân când eu eram tare tânăr”, spune că

“Purta o pălărie turtită, cu boruri largi, în jurul cărora părul lui alb se înfăşura asemeni caprifoiului în jurul balustradelor unei terase.”

Bătrânul, colecţionar îşi păstra operele în casă, într-o “ordine” doar de el înţeleasă.

“Moş Le Beau, care înţelegea în felul său păstrarea operelor de artă, n-o lăsa pe menajeră să măture podelele.”

Camera unde dormea bătrânul, “era tot aşa de ticsită ca şi celelalte, dar nu atât de prăfuită; căci bătrâna servitoare avea, prin excepţie, permisiunea de a mai da cu mătura pe-acolo.”

Părinţii discută posibilitatea de a-şi da copilul la un pension. Ce spune mama, ar fi interesant de remarcat şi în zillele noastre.

“Si am să aleg unul din cele mai înfloritoare, fiindcă grija banilor tulbură gândurile învăţătorului şi-l acreşte.”

La întrebarea cuiva ce vârstă are băieţelul,

“mama se uită la băieţaşul ei cum te uiţi la un ceasornic să vezi cât e ora şi răspunse…”

Latura comică a romanului iese cel mai mult in evidenţă în istorioara “Jessy”. Aflăm astfel că pe vremuri, trăia la Londra un savant pe nume Bog,

“foarte celebru sub numele de Borgus, din pricina tratatului său “Erori umane”, pe care nimeni nu-l citise.”

Tratatul cuprindea mai mult de zece volume . “Primul trata despre eroarea de a se naşte, izvorul tuturor celorlalte. In volumele următoare se întâlneau erorile băieţilor şi ale fetiţelor, ale adolescenţilor…” şi aşa mai departe.

Borgus nu făcuse greşeala să se însoare. Sora filozofului, trecând din eroare în eroare, iubise un negustor, se căsătorise cu el şi dăduse naştere unei fetiţe pe care o chema Jessy.”

In concluzie, vă recomand “Cartea prietenului meu”. Anatole France a avut dreptate când a spus că

“Oamenii mari nu înţeleg niciodată cum trebuie ceea ce le spun copiii mici”

Scriitorul francez ne ajută să înţelegem că şi cei mici au gândurile şi problemele lor, la fel de serioase ca ale celor mari! Citiţi-l!

 


Share
Ultima actualizare Luni, 02 Aprilie 2012 13:54
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


Ultimele anunturi

Linkuri

Parteneri

.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact