logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Sfinţii Trei Ierarhi Mari Dascăli ai lumii şi Ierarhi PDF Imprimare Email 789 Afişări
Scris de Alexandru Lucian   
Luni, 30 Ianuarie 2012 09:23
„Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în Împărăţia Cerurilor” (Matei V, 14-19)
 
Sărbătoarea de astăzi îşi are originea în evlavia multor creştini dar adresată în particular fiecăruia din aceşti trei mari ierarhi. Spre sfârşitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase o mare dispută legata de cei trei ierarhi, pe care îi prăznuim pe 30 ianuarie, oamenii întrebându-se care este mai mare: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul sau Sfântul Ioan Gură de Aur. S-a hotărât în urma visului pe care l-a avut episcopul Ioan al Evhaitelor, în timpul împăratului bizantin Alexios I Comnenul (1081-1118), ca 30 ianuarie sa fie ziua de cinstire comună a celor trei mari dascăli ai lumii şi ierarhi. Răspunsul primit în vis a fost următorul şi este în măsură să ne clarifice eventualele nelămuriri: „După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem şi nici o vrajba nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnaţi de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi unul întâi şi altul al doilea. De chemi pe unul, vin şi ceilalti doi. Drept aceea, sculându-te, porunceşte, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Căci nevoinţa noastră, cât am fost în viaţă şi după moarte, a fost să împăcăm pe oameni şi să aducem în lume pace şi unire. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la cate trei într-o singură zi, şi înştiinţează cu aceasta pe creştini, că noi în faţa lui Dumnezeu, una suntem”. În urma acestei vedenii, Sfântul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru prăznuirea comună a celor Trei Ierarhi, stingându-se astfel şi disputele din capitală, lumea unindu-se în sărbătorirea împreună a lor. Sfântul Vasile cel Mare, episcop al Cezareii Capadociei, s-a nascut în anul jurul anului 329. A studiat cu retori şi filosofi celebri în Cezareea, Constantinopol şi Atena.
 
A elaborat regulile monahale şi a luptat împotriva arienilor. Aceste norme au fost scrise de Sfântul Vasile în perioada şederii sale în aşezământul monahal de pe malul râului Iris. La aceste reguli moral-ascetice se adaugă cele 313 Reguli Mici care conţin norme pentru viaţa de zi cu zi într-un aşezământ monahal, 55 Reguli Mari care prezinta principiile de baza ale vieţii monahale şi, Filocalia (cu sensul de colecţie de texte din scrierile lui Origen), compusă în colaborare cu Sfântul Grigorie de Nazianz. Regulile au fost redactate sub forma unui dialog. A lasat multe scrieri dogmatice, omilii şi canoane. A trecut la cele veşnice la 1 ianuarie 379, fără a se bucura de triumful dreptei credinţe împotriva ereziei lui Macedonie, lucru înfăptuit la Sinodul al II-lea Ecumenic (Constantinopol, 381). Prin implicarea lui în ajutorarea semenilor este cunoscut şi sub denumirea de „Mâna care lucrează”. Este sărbătorit în fiecare an la 1 şi 30 ianuarie. Sfântul Grigorie de Nazianz s-a nascut în jurul anului 330, în Arianz, lângă Capadocia. Sub influenţa mamei sale Nona, el primeşte botezul şi devine ulterior episcop de Nazianz. A participat la hirotonia Sfântului Vasile la Cezareea, şi s-a opus încercărilor împăratului Valens (371) de a răsturna ortodoxia în favoarea arianismului. Dupa moartea tatălui său în 374, el preia scaunul episcopal de Nazianz, însă nu pentru multă vreme, deoarece se retrage, dupa numai un an, la Seleucia în Isauria, dedicându-se vieţii contemplative. Revine pentru a organiza Biserica din Constantinopol. Una din rudele sale apropiate îi dăruieşte o casă, pe care o transformă în lăcaş de cult. În această biserică, el va ţine cinci omilii despre dumnezeirea Logosului. Aceste cinci Cuvântări Teologice îi vor aduce mai târziu numele de „Teologul” (supranume rămas în istorie doar pentru încă alte două mari personalităţi: Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan şi Sfântul Simeon Noul Teolog, episcopul Tesalonicului). După Sinodul II Ecumenic se retrage în oraşul natal, Arianz. Aici îşi petrece ultimii ani din viaţă în meditaţie, studiind şi scriind poezii. Pentru profunzimea gândirii sale, a primit numele de „Mintea care gândeşte”. A trecut la viaţa veşnică în anul 389/390. Sfântul Ioan Gură de Aur sau după cum mai este cunoscut Ioan Hrisostom s-a născut la Antiohia, în jurul anului 354. A fost botezat în jurul anului 372 de Meletie, episcop de Antiohia. În anul 386 a fost hirotonit preot şi a primit misiunea de predicator, iar în 397 a fost numit arhiepiscop al Constantinopolului. S-a ostenit pentru răspândirea credinţei adevarate şi convertirea la Ortodoxie a gotilor arieni de la Dunăre.
 
Doctrina teologică a Sfântului Ioan poartă amprenta preocupărilor sale majore, şi anume în mod deosebit exegeza (explicarea şi actualizarea înţelesului) biblică precum şi activitatea pastorală. În problema cunoaşterii lui Dumnezeu, el este deosebit de explicit. Ideea de Dumnezeu este înnăscută sufletului omenesc. Pe Dumnezeu nu-L putem cunoaşte ce este El în Sine, în fiinţa Lui, ştim doar că El există. Pretenţiile anomeilor, care susţineau că îl pot cunoaşte pe Dumnezeu, în acelaşi mod cum Dumnezeu se cunoaşte pe Sine, le clasifică drept nelegiuiri şi nebunii. A trecut la cele veşnice în anul 407 în exil, fiind pomenit anual la 13 noiembrie şi 27 ianuarie. Pentru a recunoaşte valoarea teologică a Sfinţilor Trei Ierarhi, prin hotărârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfinţii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai instituţiilor de învăţământ teologic ortodox din întreaga lume. Această sărbătoare semnifică unitatea creştinilor. În faţa lui Dumnezeu cei trei sfinţi astăzi pomeniţi sunt pe aceeaşi treaptă iar în rândul sfinţilor au o denumire aparte în cadrul rugăciunilor. Au reuşit să îmbine partea de învăţătură, de asimilare a cunoştinţelor, de stabilire a adevăratei credinţe cu partea practică, filantropică.
 
Ştim în general că ne este destul de greu să ne evidenţiem în mai multe domenii. Sfinţii Trei Ierarhi au reuşit acest lucru prin întreaga lor viaţă dominată de puţine cuvinte: credinţă, rugăciune şi faptă. Troparul acestei zile evidenţiază poate cel mai bine personalitatea lor „Pe aceşti trei luminători mai mari ai dumnezeirii cei întreit strălucitoare, pe cei ce luminează lumea cu razele dumnezeieştilor învăţături, pe râurile înţelepciunii cele cu miere curgătoare care adapă toată făptura cu apele cunoştinţei de Dumnezeu, pe Marele Vasile şi de Dumnezeu cuvântătorul Grigorie, împreună cu slăvitul Ioan, cel cu limba şi cu cuvintele de aur, toţi cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne cu cântări să-i cinstim; că aceştia Treimii pururea se roagă pentru noi”.
 
Pentru SighetOnline, Alexandru Lucian student la Facuotatea de Teologie din Iasi

Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact