 De unde purcede Yoga? Sistemul filosofic Yoga a fost întemeiat de Pantajali. El a trăit cu circa 200 de ani înaintea Mântuitorului Iisus. Dar Sutrele sale sunt inspirate din Vede, un ciclu de mai multe sute de cărţi ce formează Cărţile sacre ale Indiei. Yoga cunoaşte o dezvoltare vertiginoasă în decursul timpului ca formă aparte de gândire şi meditaţie, îmbinate cu aplicaţii practice. Principalele ramuri Yoga sunt: 1.Hatha-Yoga (sănătate fizică); 2.Radja-Yoga (echilibrul forţelor psihice); 3.Jnani-Yoga (Yoga cunoaşterii şi a înţelepciunii); 4.Karma-Yoga (legea cauzelor şi consecinţelor); 5.Bhakti-yoga (Yoga iubirii desăvârşite) etc. Care este scopul yoghinului?
Întrucât Yoga este căutarea contopirii cu Unicul, scopul yoghinului constă în pătrunderea în Împărăţia Absolutului, începutul şi sfârşitul lucrurilor. Yoga este un cuvânt sanscrit folosit pentru a marca latura practică a religiei şi a ştiinţei. Yoga nu înseamnă nicidecum scamatorie, hipnoză, fachirism sau magie neagră. Yoga este calea realizării! Cuvântul Yoga derivă de la cuvântul sanscrit Yudi, adică a uni. Pentru cei mai mulţi dintre cunoscători, Yoga înseamnă echilibru. Yoghinul este omul care prin diferite metode şi practici ajunge la unirea spiritului individual cu Spiritul Universal şi, după instalarea armoniei, la realizarea echilibrului. Se cunoaşte importanţa acordată armoniei de către orientali (indieni, chinezi, japonezi). Toate practicile lor impregnate cu filozofie extrem de veche şi subtilă, toate urmăresc acest obiectiv.
De ce este nevoie pentru a practica Yoga? În primul rând practicantul trebuie să se înarmeze cu răbdare, căci rezultatele nu vin peste noapte. Este nevoie de multă, foarte multă muncă, obligatoriu sub supravegherea şi îndrumarea unui învăţător (guru). În această practică delicată şi anevoioasă este perfect valabilă zicala românească: Graba strică treaba! Exersând de mântuială sau sărind peste anumite etape în dorinţa de-a stăpâni tehnici superioare, de cele mai multe ori se ajunge la rezultate nesatisfăcătoare, ba chiar dăunătoare. Practicantul trebuie să-şi exerseze voinţa şi rezistenţa în paralel cu corpul. Din experienţă pot să confirm că începuturile sunt nu numai foarte anemice, respectiv mult departe de aspiraţii, ci şi foarte dureroase, îndeosebi la unele exerciţii (asane), care reclamă flexibilitatea sporită a articulaţiilor. Prin urmare, e nevoie de perseverenţă şi tenacitate. Un capitol foarte important al practicii Yoga îl constituie hrana.
Cum şi cu ce se hrăneşte yoghinul? O vorbă înţeleaptă din practica Yoga spune: „Nu contează ce mănânci, contează cum mănânci!” Deci o bună masticaţie este esenţială în procesul de nutrire al yoghinului. Graba la masă este contraindicată! Yoghinul mestecă încet, astfel ca atomii de prana (energia vitală) să poată fi absorbiţi din fiecare atom de aliment. Yoghinul cu adevărat nu trăieşte pentru a mânca (nu este gurmand), el este mai degrabă ascet: mănâncă numai atât cât are nevoie pentru a trăi! Apoi, yoghinii nu sunt consumatori de carne. Însă această stare se dobândeşte treptat şi de la sine, fără a recurge la sacrificii aberante. Seara yoghinul nu mănâncă, sau mănâncă extrem de puţin. De altfel, tot yoghinii spun că mâncarea de dimineaţă să o mănânci singur, cea de prânz să o împarţi cu prietenul tău, iar mâncarea de seara să o dai duşmanului tău. Regula generală este ca asanele să se execute la cel puţin o oră după servirea mesei. De subliniat că prana se găseşte pretutindeni în jurul nostru, în soare, mâncare, apă şi aer. Important este să ştii cum să o asimilezi. Practica Yoga ne învaţă tocmai acest lucru.
Consumul zilnic de apă Se ştie rolul apei pentru viaţă. Practic „toate organismele trăiesc în apă”, după cum obişnuiesc să afirme fiziologii. Două treimi din greutatea corpului este dată de lichide, de unde cantitatea de lichide ce trebuie îngurgitată zilnic, la fel ca şi rezistenţa mai scăzută la sete (doar câteva zile în caz de forţă majoră), faţă de rezistenţa mult mai mare a organismului la foame. În plus, yoghinul consumă apă în cantităţi mici, dar cu o frecvenţă mai mare, datorită preocupării devenită obişnuinţă (reflex al organismului antrenat) de a asimila prana din apa potabilă. De aici nu trebuie să se tragă concluzia pripită că oricare ar fi conjunctura, yoghinul nu face faţă la o sete prelungită. Dimpotrivă, el rezistă mult mai uşor decât cei care n-au nici în clin nici în mânecă cu această practică. Un yoghin consumă zilnic aproximativ 3-4 litri de apă, deci circa 10-12 pahare de apă. Yoghinul se abţine să bea apă în timpul mesei dintr-un motiv elementar – pentru a nu înmuia alimentele! Procedând astfel, el atinge două obiective: pe de o parte „sparge” atomii de alimente şi extrage prana din ei, pe de altă parte nu expediază în stomac o pastă cauzatoare de indigestii. Practica Yoga ne învaţă că este foarte indicat pentru organism un pahar de apă seara înainte de culcare şi unul dimineaţa, îndată după trezire. Care este efectul lor? Apa băută seara ne ajută într-un mod remarcabil la curăţirea organismului de toxine şi reziduuri, iar apa băută dimineaţa curăţă stomacul şi-l pregăteşte pentru micul dejun. Apa consumată nu trebuie să fie foarte rece, îndeosebi în sezonul cald. Dimpotrivă, apa călduţă are un efect curativ mult mai mare. De aceea locuitorii zonelor cu temperaturi ridicate ştiu din experienţă că apa rece (obicei dăunător impus de civilizaţie), consumată pe caniculă are un efect amăgitor. De-abia apa caldă (obicei chinezesc) sau ceaiul fără zahăr, cu toată repulsia de moment, pot asigura echilibrul termic necesar şi vor diminua procesul de transpiraţie până la cote incredibil de scăzute. Temperatura optimă recomandată de practica Yoga pentru apa băută este de circa 12 grade. Acesta este motivul pentru care yoghinul nu consumă mâncăruri condimentate: ca nevoia de lichide să nu crească peste cea firească!
Respiraţia Yoga Toată lumea cunoaşte rolul vital al respiraţiei. Poţi să rezişti la foame zile în şir (unii exploratori au rezistat câteva săptămâni), poţi să rezişti la sete ore, ba chiar zile în anumite condiţii, dar fără oxigen (excepţie fac doar persoanele foarte antrenate) rezişti doar zeci de secunde. Acesta fiind rolul fundamental al respiraţiei, practica Yoga întreabă: Ştiţi să respiraţi? Întrebarea pare retorică, ba chiar amuzantă. Cu timpul, după parcurgerea unui set de exerciţii adecvate, constatăm că întrebarea este cât se poate de serioasă… Yoghinii pun un accent deosebit de mare pe respiraţie, datorită rolului esenţial pe care ea îl are în oxigenarea corectă a plămânilor, implicit a sângelui şi a organelor vitale. Şi tot yoghinii îl atenţionează pe omul civilizat că şi-a pierdut deprinderile fireşti de-a respira sănătos. De unde mulţimea bolnavilor, îndeosebi de tuberculoză, de unde mulţimea oamenilor slabi, gârboviţi, cu pieptul scofâlcit. Între sănătate şi respiraţie există o relaţie directă şi extrem de puternică, susţine practica Yoga. Respiraţia se face numai pe nas! Din următoarele două motive: 1.)Fosele nazale (nările) funcţionează ca nişte admirabile filtre, ele reţinând cu ajutorul perişorilor dacă nu toate impurităţile, măcar cea mai mare parte a lor; 2.)Respiraţia nazală în sezonul rece este absolut obligatorie, graţie acelui „mecanism” prin care aerul rece inspirat pe nări, este încălzit înainte de-a ajunge în căile respiratorii foarte sensibile la rece. De unde îndemnul yoghinilor de-a urma exemplul animalelor… În ansamblul practicii Yoga, nu doar în Hatha-Yoga, rolul respiraţiei (Pranayama) este esenţial. Pranayama constă dintr-un ansamblu de poziţii şi respiraţii ritmice, prin care se acumulează prana, adică se trezeşte energia kundalini, prezentă în fiecare dintre noi. Tehnica respiraţiei trebuie însuşită şi aplicată cu maximum de atenţie, deoarece contribuie hotărâtor la perfecţionarea tehnicii Yoga. În mod curent se întâlnesc următoarele tipuri de respiraţii: - respiraţia inferioară (abdominală); - respiraţia mijlocie (toracică); - respiraţia superioară (claviculară); - respiraţia completă (totală). Dacă la acestea se adaugă respiraţia nazală, avem un tablou elementar al respiraţiilor ce trebuie să stea în atenţia practicantului Yoga în timpul unei sesiuni de exerciţii (asane), cu precădere în programul de dimineaţă. De menţionat că respiraţia completă şi cea nazală pot fi efectuate în orice poziţie a corpului, desigur după parcurgerea unor necesare exerciţii pregătitoare (de încălzire): în picioare, în genunchi, stând în cap, culcat pe spate, în poziţia broasca, semilotus sau lotus. În cursul unui complex de exerciţii se poate opta pentru mai multe poziţii şi tehnici de respiraţie. Condiţiile maximei eficacităţi sunt următoarele: coloana vertebrală perfect dreaptă, concentrarea la actul respiraţiei, abstragerea din timp prin meditaţie, tehnica aplicată să se deruleze firesc şi fără intermitenţe atunci când se trece de la un nivel la alt nivel. Sigur că nu pot fi abordate din start toate respiraţiile, după cum nu toţi practicanţii prezintă condiţii fizice şi fiziologice care să le îngăduie efectuarea unor exerciţii, chiar dacă asemenea asane au un rol cheie în Hatha-Yoga. Statul în cap, de pildă, poziţie de mare importanţă şi eficienţă, trebuie evitată ori măcar abordată cu mare atenţie de către cardiaci. AUTOR: George Petrovai www.sighet-online.ro
|
