 Mă uit în urmă…şi mă simt parcă străină de mine însămi, de toate trăirile mele din trecut, de naivitatea şi vulnerabilitatea mea. De toţi oamenii pe care i-am cunoscut şi cărora le-am dăruit ce-am avut mai bun. Pentru care am plâns şi am făcut nopţi albe. Oameni în care am avut încredere şi m-au dezamăgit, de care am avut adesea nevoie şi pe care i-am pierdut, oameni care au rămas la fel deşi timpul a trecut peste noi. Sunt tot aici, dar parca-s mai puţini... Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Am învăţat că oricât de bun prieten ţi-ar fi un om, mai devreme sau mai târziu te va dezamăgi.
Am învăţat destule... Să împart iubirile şi plăcerile. Să înghit în sec şi să ţin capul ridicat. Să mă prefac că sunt puternica şi chiar să-mi reuşească în final. N-am învăţat lucruri dintre cele mai demne dar mă mulţumesc cu ce am acum şi aştept ca viaţa să-mi ofere mai mult...
|
