logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Din istoria închisorii Sighet până în anul 1948 PDF Imprimare Email 6839 Afişări
Scris de Teofil Ivanciuc   
Luni, 05 Decembrie 2011 13:15
Multă lume cunoaşte închisoarea din Sighet (actualul Memorial al Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei), unde a fost întemniţată elita interbelică a României, 54 de personalităţi sfârşindu-şi viaţa aici între anii 1950-1955.
 
Cred că ar fi interesant de cunoscut şi istoria închisorii înainte de 1948, care este şi ea bogată în evenimente istorice, unele de interes strict local, altele cu implicaţii chiar pe plan internaţional.
 
Prima execuţie
Primul caz când închisoarea sigheteană intră în atenţia opiniei publice are loc în 1900, la doar trei ani de la inaugurarea instituţiei (ce a avut loc în 1897, pentru marcarea mileniului de administraţie maghiară în spaţiul intracarpatic). În acel an a avut loc un atac pe Dealul Hera asupra unui poştalion plin cu bani, vizitiul şi paznicul transportului fiind ucişi. În urma anchetei s-a descoperit că autorul a fost Ioan Mihalca din Petrova, care, spunea el, a fost instigat de către evreul Abraham Hus din aceeaşi localitate, ambii fiind arestaţi şi închişi la Sighet. A urmat un proces, amândoi au fost condamnaţi la moarte, apoi Mihalca a fost graţiat de împăratul Franz Josef I, pedeapsa fiindu-i comutată în închisoare pe viaţă, în timp ce evreul, deşi nu s-a putut dovedi că ar fi stat la originea atacului, a pierdut apelul.
 
Mii de evrei au protestat împotriva condamnării acestuia, cazul a ajuns cunoscut până la Budapesta, de unde a venit special un reporter ce a publicat apoi un articol pe această temă, iar în final, Hus a fost executat prin spânzurare, în curtea închisorii. Se pare că el a fost primul evreu spânzurat în Imperiul Austro-Ungar.
 
Sfântul din Carpaţi
În 1904, Tribunalul comitatului Maramureş judecă, în cadrul „primului proces de la Sighet”, 22 de ţărani din satul Iza (azi Ucraina subcarpatică), condamnându-i pe trei dintre aceştia (Ioakim Vakarov, Vasilij Lazar şi Vasilij Kamen) la câte 14 luni de temniţă şi amenzi de mii de coroane, pentru că 1902 au cerut preot ortodox, lepădându-se de greco-catolicism şi făcându-se astfel vinovaţi de „agitaţie religioasă potrivnică intereselor de stat”!
 
În 1913, la Sighet au fost încarceraţi un grup de 94 de femei şi bărbaţi ucraineni, cu vârstele cuprinse între 17 şi 64 de ani, acuzaţi (într-un proces politic celebru în epocă) de către guvernul austro-ungar, de trădare de stat (!) pentru că au trecut la ortodoxie. Grupul era condus de către călugărul Aleksei Kabaliuk, născut în satul Frasin (azi Yasinia din Maramureşul de nord), convertit la ortodoxie la Muntele Athos.
 
Cazul, „al doilea proces de la Sighet”, a făcut valuri în întreaga Europă, de partea acuzaţilor poziţionându-se 16 avocaţi maghiari, sârbi, slovaci şi evrei; printre observatorii veniţi la Sighet cu acest prilej aflându-se şi contele Vladimir Bobrinsky, deputat în Duma ţaristă şi membru al Sinodului rus. Au avut loc intervenţii în favoarea învinuiţilor în parlamentul austriac, iar cercurile democratice din toată Europa au luat poziţie.
 
Cu toate acestea, în martie 1914, 33 dintre acuzaţi, dintre care patru feţe bisericeşti, au fost condamnaţi la un total de 37 de ani de închisoare şi 6800 de coroane amendă. Kabaliuk a primit cea mai grea pedeapsă - 4 ani şi 6 luni de temniţă plus 1000 de coroane amendă. Ca semn al recunoaşterii, imediat după sentinţă, acesta a primit de la ţarul Rusiei, Nicolae al II-lea, o cruce pectorală de aur.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 Kabaliuc Aleksei
 
Kabaliuc şi ceilalţi întemniţaţi au rămas în închisoarea din Sighet până la finele anului 1918, când au fost eliberaţi. Ulterior, călugărul a devenit egumen al mănăstirii Iza (lângă Hust) şi o voce de prim rang a bisericii ortodoxe ucrainene.
 
În 2001 el a fost canonizat sub numele de Sfântul cuvios Alexie Carpatinul, devenind primul sfânt al bisericii ortodoxe din Ucraina subcarpatică şi primul sfânt care a trecut prin temniţa sigheteană. În 2010 a fost canonizat episcopul romano-catolic de Oradea, Fericitul Szilárd Bogdánffy, care a trecut în anii ’50 prin penitenciarul Sighet, sfârşindu-şi viaţa în temniţa din Aiud. În acest moment, procesul de beatificare a şapte episcopi greco-catolici români este în curs, şase dintre ei trecând prin grozăvia de la Sighet: cardinalul Iuliu Hossu şi episcopii Ioan Bălan, Alexandru Rusu, Ioan Suciu, Valeriu Traian Frenţiu, şi Tit Liviu Chinezu - ultimii trei decedând aici şi fiind înhumaţi în Cimitirul Săracilor. Aceeaşi soartă a avut-o şi episcopul Anton Durcovici, întemniţat şi mort la Sighet, al cărui proces de beatificare este de asemenea în lucru.
 
Eliberatorii Poloniei
În timpul primului război mondial, închisoarea sigheteană a avut regim militar, acolo fiind încarceraţi şi soldaţi (sau chiar spioni) ruşi.
 
La începutul lui 1918, mai multe unităţi din cadrul Legiunii Poloneze (parte a armatei austro-ungare) au refuzat să se mai supună ordinelor imperiale, încercând să treacă de partea ruşilor, pentru a-şi elibera astfel patria cu ajutorul noului aliat. Parte a acestora au fost prinşi şi internaţi (în februarie 1918) în închisoarea din Sighet unde, în luna mai, Curtea Marţială a început procesul de înaltă trădare contra a 89 de ofiţeri, 240 de soldaţi şi 3 asistente medicale, toţi dezertori polonezi. Procesul a fost bine mediatizat în imperiu, deputaţii polonezi de la Viena protestând vehement.
 
La 29 septembrie, imediat după capitularea Bulgariei, ultimul împărat austro-ungar, Karl I, a ordonat întreruperea acţiunii, polonezii ce riscau pedeapsa capitală fiind eliberaţi din temniţă pe 10 octombrie 1918. Ei au constituit apoi nucleul armatei de eliberare poloneze.
 
Printre aceştia s-au aflat nume proeminente, precum Józef Panaś (politician, scriitor, ucis apoi de sovietici la Katyn), generalul Włodzimierz Zagórski (şeful Statului Major al Legiunii Poloneze, spion, aviator) sau generalul Roman Górecki (ulterior ministru polonez al Industriei şi Comerţului, guvernator al Băncii Naţionale).

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 1918, legionari polonezi
 
Incendiul de la Borşa
La 4 iulie 1930, un puternic incendiu s-a soldat cu distrugerea întregului centru al Borşei, în total 128 de case evreieşti, 4 sinagogi, farmacia şi poşta. Ca urmare, jandarmii au arestat şi închis (pe 20 iulie) în penitenciarul Sighet un grup de 11 legionari, acuzaţi că ar fi provocat incendiul din convingeri rasiste. Printre ei, lideri importanţi ai mişcării, precum preotul ortodox Ion Dumitrescu-Borşa, secretar general al Mişcării Legionare, preotul unit Andrei Berinde, Constantin Dănilă şi Constantin Dumitrescu-Zăpadă.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Dumitrescu Borsa in odajdii intre legionari
 
 
La finele lui octombrie, la Sighet mai rămăseseră închişi doar cei doi preoţi (între timp fuseseră vizitaţi aici de către liderii legiunii, Corneliu Zelea Codreanu şi Ioan Moţa, care au fost alungaţi rapid din oraş de către poliţia ce se temea de tulburări).
 
Ei au fost transferaţi la Satu Mare, unde a avut loc un proces politic răsunător, care a durat două săptămâni. Au participat zeci de avocaţi de partea ambelor tabere (legionari contra comunitatea evreiască). Borşa a trimis 250 de martori români respectiv 100 de martori evrei, medicul evreu al comunei a recunoscut că focul a pornit din neglijenţă de la casa sa, aşa că, în prezenţa ziariştilor români şi străini, legionarii au fost achitaţi, cu excepţia lui Dănilă ce a fost amendat cu 5000 lei, Consiliul de Miniştri emiţând chiar şi un comunicat oficial în acest sens, pentru liniştirea spiritelor.
 
Anii tulburi ai războiului
În perioada 1940-1944, cea a ocupaţiei maghiare a Maramureşului, mai mulţi lideri români au fost încarceraţi în închisoarea Sighet. Dintre aceştia îl amintim pe preotul Ion Dunca-Joldea din Ieud (închis în martie 1941, care va mai trece ulterior, după 1945, prin aceeaşi puşcărie, dar închis de data asta de către conaţionalii săi, tot pentru vini închipuite) sau pe viitorul diplomat, avocatul Gheorghe Tite.
 
Între anii 1942-1944, Tribunalul Militar extraordinar maghiar arestează circa 170 de maramureşeni bănuiţi de colaborare cu forţele anti-maghiare, o parte a acestora fiind condamnaţi la moarte şi executaţi prin spânzurare în închisoarea Sighet (de pe această listă sinistră îi menţionăm pe Vasile Onişa din Iapa, 12 ţărani din Săpânţa etc). În total, în anii 1940-1944, în Sighet au avut loc circa 120 de execuţii, mai ales de partizani sau de susţinători ai acestora.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Spion rus la Sighet in primul razboi mondial
 
În noaptea de 23/24 august 1944, un număr de 22 de fruntaşi ai românilor din Maramureş sunt arestaţi şi apoi întemniţaţi pentru perioade mai scurte sau mai lungi în penitenciar: fostul prefect dr. Petre Mihalyi, protopopul Titus Berinde, preotul Gavril Godja, avocaţii Gheorghe Iusco, dr. Ioan de Kovats, dr. Gheorghe Bota, Gheorghe Oros-secretar al primăriei, fostul viceprimar dr. Grigore Bota, profesorii Ioan Bilţiu- Dăncuş, Iuliu Epure cu soţia, şeful poliţiei Laslo Paul Lupuţiu, dr. Eugen Salcă, Gheorghe Sfăţ (preşedinte PSD Sighet), Ştefan Nistor, Vasile Nistor, înv. Ştefan Bota, Francisc Nistor (viitor director al Muzeului Maramureşului), Vasile Ştef, Ioan Tite, Radu Vasile, Mihai Tăutu. Scăparea lor a sosit odată cu armatele sovietice, după jumătatea lunii octombrie.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Pe 5 martie 1945, în urma luptei de la Vad dintre maramureşenii pro-România conduşi de G. Ştrifundă şi secesioniştii ucraineni de sub comanda lui I. Odoviciuc, un mare număr de maramureşeni cad în mâinile ucrainenilor, fiind închişi în penitenciar, de unde sunt eliberaţi de administraţia românească la 10 aprilie (printre ei, din nou, se aflau dr. Petre Mihalyi, dr. Eugen Salcă, Iuliu Epure, Laslo Paul Lupuţiu, Gheorghe Oros, preotul Darie Vlad, învăţătorii Gheorghe Chira şi Gheorghe Roman etc.). Dintre aceştia, profesorul Epure (director al Liceului „Dragoş Vodă” şi membru al Consiliului Naţional Român din Maramureş) a avut cea mai tristă soartă: torturat de către poliţia politică, se sinucide în închisoarea Sighet (conform „Memoriilor” comunistului Francisc Pop).
 
În timpul administraţiei militare sovietice, penitenciarul a găzduit numeroşi dezertori şi delincvenţi din Armata Roşie. După încheierea ostilităţilor militare, închisoarea Sighet ajunge să găzduiască primul lot de criminali de război fascişti, înainte de judecarea lor de către Tribunalul Poporului. În anii 1945-1946, locul a fost utilizat ca lagăr de triaj pentru repatrierea atât a prizonierilor români, unguri sau sârbi eliberaţi din U.R.S.S., cât şi a sovieticilor şi ucrainenilor sosiţi dinspre vestul Europei.
 
Începând din 1947, au început să fie întemniţaţi aici localnicii care se opuneau noului regim: agricultori ce nu-şi puteau preda cotele obligatorii, fruntaşi ai partidelor politice antebelice etc.
 
În august 1948, aici a fost încarcerat primul lot important de tineri maramureşeni anticomunişti conduşi de Aurel Vişovan, de aici încolo lucrurile fiind mult mai bine cunoscute.
 
Or fi existat evadări din penitenciar sau nu? Ştim despre fuga unei mari părţi a celor arestaţi de secesioniştii ucraineni în martie 1945, cu complicitatea unor paznici.
 
Singura evadare cunoscută în perioada comunistă a avut loc în 1964, când trei deţinuţi au reuşit să coboare direct în stradă cu ajutorul unei frânghii improvizate. Unul a fost împuşcat în picior şi capturat pe loc, ceilalţi doi fiind prinşi după câteva zile în munţi.
 
Închei acest modest demers de periegheză istorică, în speranţa că s-a reuşit înşiruirea succintă a unei mici părţi a evenimentelor notabile din perioada 1900-1948 petrecute în temniţa sigheteană, în aşteptarea momentului când cineva va scrie istoricul complet al tristei instituţii.
 
Bibliografie selectivă:
Gh. I. Bodea- „Maramureşul în perioada octombrie 1944-mai 1945”, în „Maramureş. Vatră de istorie milenară”, IV, Cluj-Napoca, 1998. „I. Dumitrescu- Borşa- „Cal troian intra muros. Memorii legionare”, Bucureşti, 2000. I. Gherheş- „Maramureşul între Dictatul de la Viena şi Conferinţa de Pace de la Paris”, Baia Mare, 2002. P. R. Magocsi, I. I. Pop- „Encyclopedia of Rusyn History and Culture”, Toronto, 2002. W. Milewska, J. T. Nowak, M. Zientara- „Legiony Polskie. 1914-1918”, Kraków, 1998. I. J. Popescu- „O istorie a evreilor din Sighet”, Sighet, 2009. T. Ivanciuc- „Sighetul Marmaţiei: ghid cultural-turistic”, Sighet, 2007.

Share
Ultima actualizare Luni, 05 Decembrie 2011 13:43
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact