 În pletele noastre se încâlcesc visele Abia că artistul poate pieptăna visele nehotărâţilor care se tem a umbla la nuanţe, amestecându-le incoerent până când le plâng pânzele, stoarse de culoare. Păşim cu aceeaşi greutate, ţinând cărările la mijloc, acolo unde sperăm că se vor întâlni. Îndoim agrafele noastre în dragoste, încă nu ne putem prinde, la un moment dat se vor rupe şi nu vom avea bani să ne cumpărăm altele. Atunci, vom cerşi agrafe nepotrivite care nu vor putea să ne ţină visele şi vom plânge în neputinţele lor. Va durea atât cât foarfecele ne vor tăia unul de altul. Ştiind că nu vom mai avea pe unde să ne trecem mâinile, vom geme în capăt de suflet,
uitând că sângele nostru să ne ţese în toate colţurile. AUTOR: Antonia Zavalic
|
