Ţi-am spus că oamenii trec prin tine

şi că, nici măcar nu se ating atomii.

Fiecare-şi vede de drum: e era atingerii nesimţite.

Prin parc, pe stradă, la o terasă

toţi îşi beau cafeaua evitând contactul,

o lovitură, ar fi chiar de dorit!

Şi când merg şi când aleargă

în umbră, doar tăcerea se face auzită.

Paşi sună în ecou: nimeni.

De câte ori cade sufletul,

sub incidenţa ochilor orbi de mâini?

Colaj în nonculori

Tablă de şah plină de nebuni!