Îmi văd reflexia în apă …aceea fiinţă care se studiază orbeşte…sunt

eu de fapt! Mă redescopăr cu fiecare pas pe care îl fac… Sunt o

integritate atât de complexă şi totuşi atât de simplă.

Caut cuvinte care mă reprezintă dar mă amăgesc căutându-le…poate

sunt puerilă dar mă consider deosebită sau poate prea puţin. Alunec

pe culmile unei gândiri finite. Mă arunc în abisul întunecat al unui

val, iar apoi lupt cu disperare pentru a ieşi la suprafaţă.

Da…am nevoie de aer!!! Mă lupt cu mine şi descopăr adevăruri

sublime.

Tremur de fericire?!?!? Pentru prima dată îmi place ceea ce văd.

Inima mi se înmoaie în timp ce privesc adânc în albastrul ochilor mei

iar atunci faţa mi se luminează şi mai tare, întrucât mi-am amintit

cuvintele şoptite de tine …de nenumărate ori.

Îţi mulţumesc pentru că exişti!

Noapte bună!...