Evanghelia din a doua duminică de după Pogorârea Sfântului Duh ne prezintă chemarea la apostolat a primilor ucenici ai Mântuitorului Hristos în viziunea Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei. Pericopa este una scurtă fiind alcătuită doar din 5 versete, 18-23 din capitolul IV al Evangheliei după Matei.

 

Fiind în perioada Octoihului de o săptămână, perioadă ce pune accentul îndeosebi pe activitatea învăţătorească a Mântuitorului Hristos, pericopa de astăzi ne vorbeşte despre începuturile misiunii publice a Domnului nostru Iisus Hristos. După botezul primit de la Sfântul Ioan Botezătorul, după postul de 40 zile şi nopţi din pustiul Karantaniei şi după ispita din partea diavolului Mântuitorul Hristos şi-a început misiunea de propovăduire a Evangheliei cu aceleaşi cuvinte rostite şi de Înaintemergătorul Său, „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei IV, 17) şi a chemat la apostolat conform Sfintei Scripturi două perechi de fraţi: Petru şi Andrei, fiii lui Iona pescarul şi pe Iacov şi Ioan, tot pescari fiii lui Zevedeu. Iar ei au lăsat toate şi i-au urmat. Dacă au răspuns chemării, invitaţiei Învăţătorului Hristos din dorinţa de a fi pescari de oameni conform promisiunii Mântuitorului sau pentru că în calitatea lor de ucenici ai Sfântului Ioan Botezătorul aveau cel puţin credinţa în Dumnezeu şi în promisiunea unui Mântuitor, nu ştim. Însă cu siguranţă cuvântul lui Dumnezeu seduce, are o putere extraordinară de convingere deşi în aparenţă este unul simplu, ce nu are nevoie de o prea multă meditaţie asupra lui, el este un cuvânt cu putere multă ce transformă pe oameni.

 

Tocmai această promisiune, a transformării din simpli pescari, fără o prea mare pregătire din punct de vedere intelectual, în pescari de oameni, în persoane care vor şti să vorbească, să cucerească inimile şi mintea auditoriului, un auditoriu cu o cultură simplă sau dimpotrivă una vastă, este ce îndeplinit Mântuitorul Hristos faţă de cei 12 ucenici direcţi ai Săi. Se poate observa că în faţa lui Dumnezeu nu contează atât de mult pe cât am crede nivelul intelectual, cunoştinţele din toate domeniile ştiinţifice, ci simplitatea, curăţia inimii, dorinţa de a-i urma necondiţionat. Iar exemplele celor care l-au urmat pe Hristos sunt numeroase.

 

Poate că într-un anume fel îi putem considera pe aceştia „săraci cu duhul” (Matei V, 3) dar este o catalogare parţială. Pentru că nu toţi ucenicii Mântuitorului şi în viitor ai Sfinţilor Apostoli au fost oameni fără o prea mare pregătire pe plan intelectual. Ar fi de ajuns să ne gândim la Sfântul Apostol Pavel care a studiat temeinic Legea Veche fiind iniţial fariseu, fiu de farisei (Fapte XXIII, 6), la Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful (†165), Origen – marele teolog alexandrin şi exemplele pot continua. Evanghelia de astăzi se încheie cu un verset din care aflăm în ce consta mai exact activitatea publică a Mântuitorului: „Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi tămăduind toată boala şi neputinţa din popor” (Matei IV, 23). Predicarea veştii celei bune a Împărăţiei lui Dumnezeu tuturor dar însoţită şi de minuni prin vindecarea bolnavilor din cuprinsul Ţării Sfinte şi nu numai a fost ce a făcut Mântuitorul Hristos în 3 ani şi jumătate cât a durat activitatea Sa publică.

 

Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani mai exact în capitolul II arată că toţi oamenii au Legea din Dumnezeu scrisă în inimile lor, indiferent dacă sunt iudei – fac parte din poporul ales cu care Dumnezeu a încheiat primul Legământ sau dimpotrivă sunt din neamuri, sunt păgâni. Ceea ce este important şi tocmai pericopa evanghelică a demonstrat-o este răspunsul la chemarea invitaţiei lui Dumnezeu de a fi în comuniune cu El, de a răspunde afirmativ iubirii Sale nemărginite pentru noi oamenii. Duminica aceasta o găsim însemnată în calendare cu denumirea de Duminica Sfinţilor Români. Se pune întrebarea dacă este necesară în condiţiile în care tocmai duminica trecută ne-am rugat tuturor sfinţilor, deci şi celor români, pentru a mijloci înaintea lui Dumnezeu pentru noi? Răspunsul este ce ne oferă şi un prilej de mândrie naţională. Pe acest pământ a predicat după cum ştim Sfinţii Apostoli Andrei şi Filip iar rodul lor s-a văzut în sfinţii la început daco-romani şi după ei în decursul vremii, români din toate timpurile.

 

Hotărârea de a pune această duminica în cinstea lor este una recentă de aproape 20 ani dar conştiinţa noastră ne face să-i privim pe sfinţii români ca fiind mai aproape de noi, fie doar şi din motive naţionale. Fiecare popor îşi cinsteşte înaintaşii, persoanele vrednice de a fi considerate aparte, cu un rol însemnat în istorie. Personalităţile din trecutul nostru sunt cinstite în memoria noastră colectivă. Spre exemplu ziua de naştere precum şi ziua trecerii la Domnul a poetului nostru naţional sunt cunoscute de fiecare român ce are un minim bagaj de informaţii despre trecutul neamului său. Biserica Ortodoxă Română a considerat necesar ca toţi sfinţii români, cunoscuţi şi necunoscuţi să fie cinstiţi în această duminică. Pentru că ei sunt dovadă a originii noastre daco-romane şi a creştinismului de origine apostolică. Şi pentru că au arătat prin exemplul lor că a fi român a înseamnat pentru ei a fi creştin. De la prima canonizare a unui sfânt pe teritoriul ţării noastre din 1517 până anul acesta poporul român a dat numeroşi sfinţi. Îi avem ca exemple, ca mărturie vie şi ceea ce dovedesc este valabilitatea mesajului adus de Mântuitorul Hristos lumii, şi anume putinţa de a ne ridica cu privirea către Dumnezeu prin credinţa însoţită de fapte bune alături de harul lui Dumnezeu dat tuturor.