Duminica aceasta, prima de după Rusalii este rânduită să amintească pe toţi sfinţii cunoscuţi şi necunoscuţi, câţi au existat în istorie. Sfânta Biserică ne aduce în faţa ochilor şi în auzul tuturor cu acest prilej un text din Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei care vorbeşte despre: datoria de a ne mărturisi credinţa „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 32); asumarea crucii şi implicit a acestei vieţi „Cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine” (Matei 10, 38) şi răsplata celor care au urmat Mântuitorului Hristos viaţa veşnică şi participarea la judecata celor 12 seminţii ale lui Israel, adică a întregii lumi „Adevărat zic vouă că voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel” (Matei 19, 28).

 

La rândul său Sfântul Apostol Pavel ne vorbeşte despre puterea credinţei sfinţilor prin intermediul căreia au biruit pe împăraţi, au făcut dreptate şi au dobândit făgăduinţele; în acelaşi timp au fost chinuiţi, au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare; unii au fost ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, n-au primit făgăduinţa pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi – cei de acum dar şi toţi cei ce vor crede în Dumnezeu, desăvârşirea (Evrei 11, 32-40). Aceşti oameni de care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei au trăit în perioada Primului Legământ aşteptând împlinirea făgăduinţelor făcute lor de către Dumnezeu, dar cel mai important lucru din partea lor a fost credinţa lor nestrămutată. Tot Sfântul Apostol Pavel numeşte magistral credinţa ca fiind „încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11, 1).

 

Însă este de menţionat faptul că acest model de vieţuire este aplicabil şi pentru martirii creştini din toate vremurile şi locurie începând cu Sfântul Apostol Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan până la sfârşitul veacului, cunoscuţi şi necunoscuţi. Aceste două texte din acestă duminică vorbesc aşadar despre necesitatea credinţei şi despre consecinţa ei, sfinţenia. Dar este nevoie de o credinţă lucrătoare prin iubire, prin fapte. Sfinţenia în general o atribuim numai lui Dumnezeu însă în mod poate suprinzător pentru noi este o poruncă dată în Vechiul Testament şi reluată de Sfântul Apostol Petru în Noul Testament. „Să-Mi fiţi sfinţi, căci Eu, Domnul Dumnezeul vostru sunt sfânt şi v-am deosebit de toate popoarele, ca să fiţi ai Mei” (Levitic 20, 26 şi I Petru 1, 16). Mântuitorul Hristos este numit încă din pântecele Maicii Domnului Sfântul de către Arhanghelul Gavriil „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35) În timpul rugăciunii arhiereşti Mântuitorul Hristos cere lui Dumnezeu-Tatăl pentru apostolii şi ucenicii Săi: „Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul; Pentru ei Eu mă sfinţesc pe Mine însumi ca şi ei să sfinţiţi întru adevăr” (Ioan 17, 17, 19).

 

Primele comunităţi creştine întemeiate de Sfinţii Apostoli aveau membrii după cum aflăm din epistolele Sfântului Apostol Pavel numiţi cu apelativul de sfinţi: „Pavel, apostol al lui Iisus Hristos prin voinţa lui Dumnezeu, sfinţilor care sunt în Efes şi credincioşilor întru Hristos Iisus” (Efeseni 1, 1). Membrii acestor comunităţi erau numiţi aşa pentru că erau deja creştini, au făcut un pas, poate cel mai important spre sfinţenie, urmând ca pe parcurs să evolueze conform strădaniei lor şi pentru a fi întăriţi în credinţa lor, în acelaşi timp fiind şi conştientizaţi. Îndemnul la desăvârşire este unul afirmat de Mântuitorul Hristos: „Fiţi, dar voi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48). În zilele actuale am putea spune că pentru credinţa noastră în general nu suntem prigoniţi. Legile statului român afirmă libertatea de expresie a cultelor, libertatea de a alege o anumită confesiune conformă cu simţămintele noastre. Martirajul este unul rar întâlnit în aceste condiţii. Sfinţenia însă nu depinde de acest criteriu deoarece nu toţii sfinţii au fost martiri. Spre exemplu Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Binecredinciosul voievor Ştefan cel Mare şi Sfânt. Sfinţenia se poate dobândi prin mărturisirea credinţei noastre neclintite în Dumnezeu şi Mântuitorul Hristos. Rostim Simbolul de credinţă – Crezul la fiecare Sfântă Liturghie, la Sfânta Taină a Botezului.

 

Însemnarea cu semnul sfintei cruci este la rândul lui o mărturisire, fie la rugăciune fie atunci când trecem pe lângă un locaş de cult. Mărturia trebuie să fie şi în sufletul nostru prin căutarea anumitor răspunsuri la întrebările esenţiale ale vieţii: Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Şi nu în ultimul rând prin participarea la cultul divin public pe cât ne este cu putinţă mai des. Dacă am căuta o definiţie în sens academic al sfântului am putea spune că el este liber faţă de păcat, este acea persoană care a biruit tentaţia răului, a nepăsării, a egoismului şi a neutralităţii; sfânt este cel ce face precum zice în sensul bun al cuvântului sau poate şi mai bine spus este acea persoană pentru care vorbesc faptele. Locul cel mai sigur unde ne putem mântui şi dobândi sfinţenia este Biserica pe care vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania o numea în felul următor: „Biserica înseamnă adunare, obşte pentru că nimeni nu se mântuieşte singur ci cu ajutorul lui Dumnezeu şi împreună cu ceilalţi, cu ajutorul celorlalţi”. Sfinţii sunt modele de urmat prin exemplul dat omenirii, prin aceasta ei ne vor judeca. Este recomandabil ca la botez copii să primească nume de sfinţi pentru că şi ei vor mijloci înaintea lui Dumnezeu pentru creştini. În această duminică se lasă sec pentru postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, o perioadă de 10 zile în acest an în care prin înfrânare ne putem depărta mai uşor de ispite şi patimi. „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui” (Matei 6, 33), acesta este îndemnul Mântuitorului pe care toţi sfinţii l-au împlinit.

 

Pentru SighetOnline, Alexandru Lucian, student la Facultatea de Teologie din Iasi