logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Despre Duminica orbului PDF Imprimare Email 557 Afişări
Scris de Alexandru Lucian   
Duminică, 29 Mai 2011 06:52
Pericopa evanghelică din această ultimă duminică din mai, a şasea după Învierea Domnului ne prezintă una din cele mai frumoase, profunde şi pregnante minuni săvârşite de Hristos Domnul, şi anume vindecarea orbului din naştere. După cum ştim activitatea publică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos a avut în vedere propovăduirea Noului Legământ dintre Dumnezeu şi oameni, un legământ al iubirii mai presus de limitele impuse de concepţiile omeneşti, un nou mod de a-l vedea pe om, pe cel de lângă noi el fiind chipul lui Dumnezeu, mijloc prin care îl vedem pe Creatorul nostru.
 
Pasajul citit din faţa sfintelor altare este unul lung, 38 de versete din capitolul 9 al Evangheliei a patra, dar unul care ne pune în faţa ochilor un fapt pe care poate îl trăim unii dintre noi. Aş îndrăzni să spun că cei care au probleme medicale cu ochii pot înţelege mai bine la cât de importantă este vederea pentru om. Iar acest lucru este pregnant în rândurile pericopei citite. Una din antitezele fundamentale ale Evangheliei scrise de Sfântul Apostol Ioan este cea referitoare la lumină şi întuneric, iar ambele pot fi percepute cu ochii. Legătura dintre păcate şi această infirmitate este una nu în sens de pedeapsă din partea lui Dumnezeu, ci ca o dovadă a existenţei minunilor, a credinţei şi a lucrărilor Mântuitorului Hristos. El Însuşi se numeşte pe Sine „Lumină a lumii” ce arată că fără de El am fi în întuneric, în necunoaştere, în tot ceea ce înseamnă neputinţă. Faptul că orbul a ascultat de ce i-a spus Mântuitorul Hristos, a mers la Scăldătoarea Siloamului după ce a fost uns cu tină făcută din saliva Domnului Hristos dovedeşte credinţa sa, o încercare nesperată pentru el de a-şi capăta acest simţ. Minunea făcută de Hristos Domnul a provocat în primul rând nedumerire în rândul celor care îl ştiau pe orb, ştiau cu ce se ocupă. Însă ce rămâne vizibil dacă citim cu atenţie pasajul evanghelic e şi o transformare lăuntrică a celui ce a fost orb. Toţi îl ştiau de orb, de cerşetor, de un om neinstruit, incapabil să poarte o conversaţie cu conducătorii religioşi ai poporului evreu. Iar minunea dincolo de faptul concret al dobândirii vederii este mărturisirea lui Hristos. „Voi nu ştiţi de unde este (referirea este la Mântuitorul Hristos), şi El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic.” (Ioan 9, 30-33).
 
Valabilitatea minunii este şi în ziua de astăzi pentru noi creştinii de la început de mileniu III, dincolo de faptul concret, istoric al acestui eveniment. Deşi progresul tehnologic din plan medical şi nu numai este evident, faptul vindecării orbirii din naştere reprezintă şi acum un deziderat, o încercare a medicilor oftalmologi şi nu numai. Ceea ce trebuie să avem în gând e posibilitatea de a dobândi vindecarea în Biserică prin intermediul Sfintelor Taine şi a ierurgiilor, iar Biserica îşi arată şi calitatea de instituţie cu profil social (oferind servicii de asistenţă socială şi medicală pentru cei ce au nevoie de ea, pentru cei bolnavi). Însă trebuie să fim conştienţi şi de existenţa unei orbiri sufleteşti. Fariseii l-au dat afară din sinagogă pe orbul vindecat, nu au crezut în Fiul lui Dumnezeu şi s-au înţeles ca toţi cei care vor mărturisi dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu să fie daţi afară din sinagogă. Având în vedere concepţia acelei vremi acest fapt reprezenta o pedeapsă aspră pentru orice credincios evreu.
 
Problema unei analize proprii, a unui interogatoriu la care să ne supunem pentru a afla dacă vedem şi pe plan spiritual, dacă avem puterea de a descerne între lumină şi întuneric, între bine şi rău e una ce ne priveşte pe fiecare dintre noi, dar de reţinut ar fi că acesta este mesajul acestei duminici. În general orbirea poate fi catalogată drept una din cele mai grave infirmităţi întâlnită din punct de vedere anatomic. Ştim că există şi pe plan spiritual, în planul lăuntric al vieţii noastre unde se întâmplă să închidem ochii la anumite lucruri, unde avem posibilitatea de a ignora pe cel de lângă noi şi astfel să pierdem bunul cel mai de preţ şi anume viaţa. Orbul din această duminică a avut posibilitatea să-l vadă şi trupeşte pe Mântuitorul Hristos, Cel ce l-a vindecat, dar l-a văzut prin mărturisirea sa, prin faptul că L-a recunoscut ca mai mult decât un taumaturg, ci ca pe Dumnezeu. Noi avem posibilitatea de a-l vedea pe Hristos Domnul folosindu-ne de ochii trupeşti în aproapele nostru, în cel de lângă noi dar şi în mod spiritual prin rugăciune, prin faptele milosteniei. Însă trebuie să fim conştienţi şi de limitele noastre, de infirmitatea noastră. Vindecarea de această suferinţă spirituală poate fi dobândită în Biserică prin credinţă, prin asumarea propriei condiţii, adică prin fapte.
 
Pentru SighetOnline, Alexandru Lucian, student la Facultatea de Teologie din Iasi

Share
Ultima actualizare Duminică, 29 Mai 2011 07:27
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact