logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Carte: Ioan Petru Culianu - Calatorii in lumea de dincolo PDF Imprimare Email 8935 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 29 Mai 2011 05:44

Aflu de pe un site de achizitionat carti ca pentru „Calatorii in lumea de dincolo” pretul este 32,4 lei. Am facut un exercitiu de imaginatie si mi-am zis ca daca pretul Calatoriei in lumea de dincolo costa atat, sau, ma rog, costa un pret in bani, cine ar fi dispus sa plateasca? Nimeni, normal...Totusi, in cultura omenirii exista niste intrebari referitoare la acest subiect, pe care ni le punem de cateva mii de ani.

Culianu, in lucrarea sa, face o incursiune in diferite culturi si perioade istorice, incercand sa gaseasca raspunsuri. Lawrence E.Sullivan (director al Institurului de Studii Religioase de la Universitatea Harvard, S.U.A.) „Prezentarea facuta de Culianu calatoriilor egiptene de dupa moarte, fantomelor chinezesti, extazului iranian, medicinei grecesti sau misticismului evreiesc ne face sa regandim acele dezbateri despre spirit, materie si aparente . Culianu avanseaza o ipoteza cognitiva: traditiile culturale sunt rezultatul unui set limitat de reguli simple, cum ar fi: «Exista o alta lume», «Lumea cealalta este plasata in cer», «Exista trup si suflet» si «Trupul moare, sufletul merge pe lumea cealalta»

Nu vreau 
să se înţeleagă că I.P. Culianu ar fi conceput o carte de popularizare sau comercială - cu sensul peiorativ al termenilor -, ci că, sub masca unei relative accesibilităţi, el a vehiculat multe concepte şi teorii inedite şi că a reuşit să exprime cele mai abstracte şi nuanţate idei în forme mai accesibile. Este o performanţă care nu stă la îndemîna oricui, iar rezultatul acestui demers este o carte a cărei lectură este profitabilă atît pentru nespecialist, cît şi pentru cel mai exigent specialist. Am să punctez un singur exemplu. Pentru a comenta şi explica manifestările extatice, viziunile unor lumi paralele şi călă­toriile în alte lumi, autorul vehiculează teoria spaţiilor n-dimensionale (cap. 1). Or, pentru toată lumea, inclusiv pentru oamenii de ştiinţă, spaţiul cu mai mult de trei dimensiuni (spaţiul cvadridimensional, de exemplu) rămîne, dacă nu un construct matematic, cel puţin un concept teoretic abstract. Unii îl folosesc în teoriile lor pentru a justifica tot ce este neînţeles, tot ce se referă la spiritism, parapsihologic, puteri extrasenzoriale etc. Spaţiul n-dimensional a devenit un fel de depozit comod şi supraaglomerat, în care aruncăm toate ignorantele şi nepu­tinţele noastre. Cert este faptul că nu putem înţelege şi nici măcar intui un astfel de spaţiu, pentru că - fiind extrasenzorial - nu-l putem percepe. Pornind de la o carte desuetă azi, Fiat land (Platlanda), publicată în 1883 de reverendul englez Edwin Abbott, I.P. Culianu recurge la o foarte ingenioasă şi inteligentă translare a problemei: putem intui ce ar însemna un (ipotetic) spaţiu cvadridimensional în raport cu nişte fiinţe tridimensionale, analizînd ce ar însemna un spaţiu tridimensional în raport cu nişte (ipotetice) fiinţe bidimensio­nale '. Pornind de la astfel de teorii cvasiempirice şi analizîndu-le pe cele ale spiritiştilor (din jurul anului 1900), Culianu ajunge la teoria relativităţii şi la conceptul de „continuum spaţio-temporal" elaborate de A. Einstein.

„In acelaşi timp, autorul urmăreşte felurile cum au imaginat pro­zatorii călătoriile în spaţii paralele, de la Lewis Caroll , Charles Howard Hinton  sau Jorge Luis Borges” - scrie Andrei Oisteanu in prefata cartii prezentate astazi.

 

Sunt aspecte foarte interesante si diverse reliefate de Culianu in cartea sa.Mie, nu-mi revine alt rol decat acela de a va prezenta cateva fragmente care mi-au atras in mod deosebit atentia si a incerca sa fac, in unele cazuri, cateva comentarii.

 

Mesopotamia:

In jurul anului 4000 a.C, sumerienii au clădit o civilizaţie avansată în jurul oraşelor Ur, Uruk şi Kiş, cu  misterioasele lor temple zigurat. Cuceritorii semiţi ai sumerienilor, accadienii,  au arătat un respect deosebit pentru cultura sumeriană şi au tradus multe scrieri în propria lor limbă. In jurul anului1600 a.C, o altă populaţie semită, asirienii, şi-a intemeiat  imperiul în partea de nord a Mesopotamiei. Lupta milenară pentru putere dintre Asiria şi Babilonia părea să se încheie cand Asiria a cucerit Babilonia în secolul al VI-lea a.C. Totuşi Babilonia i-a ajutat pe noii săi aliaţi, mezii de est, să cucereasca Ninive, capitala Asiriei.  In anul 539 Babilonul şi-a deschis porţile în faţa puterii care si ridica în regiune, perşii. Civilizaţia cu mai multe straturi sumeriano-accadiano-asiriano-babiloniană, cu multele sale limbi si dialecte, a fost astfel înghiţită de o altă putere mondială; călca! în picioare, rămăşiţele sale s-au păstrat pentru ochiul căutl torului modern care-şi permite plăcerea de a studia istoria.

Oricît de diversă ar fi fost cultura Mesopotamiei timp de  milenii, mitologia sa prezintă o remarcabilă continuitate. Primei povestiri referitoare la călătoriile în alte lumi sînt din Sumer „Ghilgameş şi Ţara celor vii", „Moartea lui Ghilgameş" „Coborîrea zeiţei înarma în Lumea de Jos. Elaborata versiune accadiană a epopeii lui Ghilgameş s-a dezvoltat în jurul anului 1600 a.C, pe baza unei vechi tradiţii sumeriene (din jur) anului 2100 a.C). Cultura Mesopotamiei timp de  milenii, mitologia sa prezintă o remarcabilă continuitate. Primei povestiri referitoare la călătoriile în alte lumi sînt din Sumer „Ghilgameş şi Ţara celor vii", „Moartea lui Ghilgameş" „Coborîrea zeiţei înarma în Lumea de Jos. Elaborata versiune accadiană a epopeii lui Ghilgameş s-a dezvoltat în jurul anului 1600 a.C, pe baza unei vechi tradiţii sumeriene (din jur) anului 2100 a.C).

 

Despre Mesopotamia Octavian Paler are o istorioara simpatica, pe care vreau sa v-o spun.

Autorul mentionat spune in „Aventuri solitare”:„Îmi vine în minte ce povesteşte undeva Ortega y Gasset (e o anecdotă, oare?). La sărbătorirea aniversării lui Victor Hugo ar fi fost organizată o recepţie la Elysee, la care au luat parte, prezentându-şi omagiile, reprezentanţi ai tuturor naţiunilor. Sprijinit, cu cotul, de un şemineu, în marea sală de ceremonii, maestrul francez asculta cum uşierul anunţa solemn: "Monsieur le Représentant de l'Angleterre". La care, Victor Hugo ar fi spus cu voce tremolată: "L'Angleterre! Ah, Shakespeare!" Au urmat: "Monsieur le Représentant de l'Espagne". Şi: "L'Espagne! Ah, Cervantes!" "Monsieur le Représentant de l'Allemagne". Şi: "L'Allemagne! Ah, Goethe!" La un moment dat, uşierul a zis: "Monsieur le Représentant de la Mésopotamie". Câteva clipe, Hugo a părut descumpănit. Apoi, a exclamat: "La Mésopotamie! Ah, l'Humanité!"”.

„Cea mai exactă definiţie a unui templu din Orientul Apropiat – valabilă  în cazul Mesopotamiei - este aceea de teatru cu zei. Acestea erau simple statui doar pentru observatorul neiniţiat, nu şi pentru mulţimea de preoţi raşi în cap, preoţi care îi slujeau, îi hrăneau, îi spălau şi îi scoteau la plimbări ceremoniale.”

  

Confesiunile obligatorii ale egiptenilor antici:

„Două inovaţii majore în credinţele egiptene privind viaţa de apoi şi incluse în Cartea Morţilor sînt descrierea procesului defunctului, în descîntecele 30b şi 125b, care constă în faimoasa „psihostazie" sau cîntărire a sufletului pe talerele celui ce ţine balanţa, şi nu mai puţin faimoasa „confesiune negativă a păca­telor" de către defunct, în descîntecul 125a. Deşi, în general, se presupune că un egiptean face binele şi se fereşte de rău, lista de acţiuni negative ni s-ar putea părea ciudată, mai ales cînd este vorba de munca în exces, considerată a fi una dintre cele mai grave culpe. „Nu am făcut vreo faptă rea, nu am muncit în fiecare zi mai mult decît era necesar..., numele meu nu a ajuns în birourile celor care controlează sclavi, nu l-am sărăcit pe orfan de bunurile sale..., nu am ucis... etc."

Oare am putea intelege mai bine dupa ce citim acest pasaj, si mai ales partea subliniata, ca Oscar Wilde avea dreptate cand spunea ca „munca este refugiul oamenilor care nu au altceva mai bun de facut”?

 

Metempsihoza  sau  reincarnarea:

„Catalepsia sau moartea aparentă, denumită chiieh, este atri­buită unor cauze diferite, printre care pierderea sufletului hun. Se crede că diferite vrăji şi droguri aduc înapoi sufletul hun, care este în întregime transferabil şi care poate chiar să intre într-un animal (aşa cum Lucius a devenit măgar în Metamorfozele lui Apuleius). Un caz de metempsihoză - sau de însufleţire a corpului unui defunct prin sufletul unei alte persoane ...”

Levitatia:

Din punct de vedere european, fenomenul a fost considerat demonic.Altfel stau lucrurile in Asia, in cultura indiana, unde  Vedele” sunt un adevarat manual de levitatie pentru cei initiati. Se spune ca cei care practicau levitatia se puteau ridica la 90 cm. deasupra pamantului, astfel contactul cu divinitatea devenind mai facil.Primele marturii despre levitatie dateaza din anul 527 i.e.n.

„Conform textului pali, principala iddhi a lui Tathagata (Buddha) este levitaţia .Puţin după iluminarea sa, „Cel care s-a trezit" a zburat peste apa raului Gange, „dispărand de pe un mal al raului şi reapărand pe celălalt mal, în compania confraţilor". O altă sursă relatează că luntraşul i-a cerut lui Buddha taxă pentru traversarea raului. „Om bun", i-a spus Buddha, „nu am cu ce să-ţi plătesc pentru traversare", şi în acelaşi moment a zburat peste apă pe malul opus. Totuşi, pe de altă parte, ştim că Buddha l-a convins pe un ascet să nu meargă pe suprafaţa apei, dacă poate folosi o barcă.”

Liturghia funerară în budismul tibetan:

I.P. Culianu descriind credinta tibetana referitoare la nastere, moarte, reincarnare: Bar-do'i-thos-grol („Cartea morţilor"; se citeşte Bardo thodol) este o gter-ma („comoară ascunsă"), adică o lucrare apocrifa, de dată incertă, al cărei autor probabil este apostolul budismului tantric în Tibet, Padmasambhava , care a fost ascunsă în timpul vieţii acestuia, pentru a fi  dezgropata secole mai tîrziu. Din principala biografie a lui Padmasambhava scrisă de discipola sa, prinţesa Yeshe Tsogyeţ aflăm că gurul din Tibet a fost o încarnare a lui Buddha Amitabl, că a primit instruirea yogină direct din ceruri şi că putea zbura ca o pasăre. Bardo thodol este o liturghie funerară lamaistă, menită a îndruma sufletul mortului, îndeplinind astfel funcţia unui manual şamanic pentru „invocatorii de suflete", adaptat la exigenţele! foarte sofisticate ale ritualului şi doctrinelor lamaiste. Scopul citirii Bardo thodol lîngă defunct, timp de patruzeci şi nouă de zile, este de a „închide uşa" uterului deschis - gata să prindă sufletul pentru a-l întemniţa într-un trup - şi de a asigura sufletului o soartă postumă bună De fapt, bardo înseamnă orice „stare intermediară" şi nu se' limitează neapărat la starea de după moarte. în acest sens, textul vorbeşte despre şase bardo: „bardo a naşterii, bardo a visu- rilor, bardo a meditaţiei (samadhi), bardo a momentului dinaintea morţii, bardo care ţine de dharmata şi bardo a devenirii.Prin moarte se poate avea o experienţă numai a ultimelor trei bardo.k

„Preoţii bardo trebuie să efectueze un ritual cu scopul de a-l îndepărta pe defunct de la încarnarea în lumile inferioare şi pline de durere,  concentrîndu-se în egală măsură ca să împiedice sufletul să intre în oricare dintre lumi. Pentru aceasta, recurg la un set de metode pentru „închiderea uşii uterului". într-adevăr, încep să apară nenumărate cupluri care se împerechează şi utere de toate felurile stau încolonate ca să primească sufletul. Mecanismul renaşterii îl constituie dorinţa pentru sexul opus : un suflet intră în uter şi devine fiică, dacă este atras de tată, iar altul devine fiu, dacă este atras de mamă. în fiecare caz, se încearcă un puternic sentiment de gelozie faţă de părintele de sex opus care se împerechează cu părintele favorit.

Implicaţiile acestui text sînt numeroase. în primul rînd, este uşor de observat faptul că el conferă complexului Oedip o explicaţie transcendentală. Textul este, evident, o „versiune" a mitului lui Oedip, o versiune care include deja interpretarea freudiană. în al doilea rînd, textul arată că părinţii sînt aleşi de copii, o decizie pe care ar putea să o regrete amarnic. în acelaşi timp, această explicaţie conferă copiilor un fel de stranie supe-rioriate asupra părinţilor lor.

în răstimpul acesta, preoţii bardo încearcă prin toate mijloacele să convingă conştiinţa defunctului să nu intre în vreun uter. Dacă nu reuşesc acest lucru, încearcă cel puţin să îndrume sufletul rătăcitor către uterul cel mai adecvat, conform unor criterii ca poziţie geografică, bogăţie şi condiţie socială. Alege­rea este dificilă, pentru că uterele nefavorabile pot arăta atrăgător Şi invers.

Textul se referă la tehnici yoga care ar trebui practicate în timpul vieţii pentru a trece nevătămat prin starea bardo şi a face apoi alegerea potrivită. Aceste tehnici sînt intens popularizate Printre călugări: de mai multe ori apare ideea că, indiferent cît de mari sînt meritele religioase ale cuiva, acesta poate fi totuşi confruntat cu toate aspectele neplăcute ale stării bardo, dacă n-a acordat atenţia cuvenită pregătirii yogine spre a o evita.”

„ Restul tratatului se referă la arta de a muri şi la pregătirea pentru starea bardo. Adeptul este învăţat cum să recunoască lumina clară care se iveşte în minte la moarte şi cum să evite iluziile stării bardo, lăsîndu-se absorbit în acea lumină nirvanică. Chiar dacă se ratează recunoaşterea luminii clare, adeptul este învăţat să recunoască secvenţele următoare ale stării bardo şi, dacă renaşterea nu poate fi prevenită, cum să aleagă un uter adecvat. Este limpede că, în acest caz, yoginul întreprinde o călătorie imaginară în altă lume, care anticipează starea bardo.”

Am subliniat cateva cuvinte mai sus pentru ca am auzit sau am citit cu totii despre experientele unice si la fel povestite de cei care revin din moarte clinica... Dupa cum vedeti, scenariul e la fel, de fiecare data si in diferite religii.

 

Religia iraniana:

 Studiind Avesta, învăţaţii ca Philippe Gignoux şi Gherardo Gnoli au ajuns la concluzia că religia iraniană era într-adevăr bazată pe o ideologie şamanică. Gnoli deduce aceasta bazîndu-se pe „starea de maga" menţionată în Găthă, sau imnuri ale lui Zarathustra, cea mai veche parte a Avestei. Conform lui Gnoli, maga menţionată în Găthă se referă la o experienţă extatică, la o stare de uniune vizionară cu arhanghelii zoroastrieni, amesha spentas (nemuritori benefici). Această stare este definită drept o, iluminare specială (cisti), o formă de cunoaştere transcendentală, dincolo de limbaj şi de percepţie. Tradiţia medio-persana vorbeşte, de asemenea, despre o viziune spirituală, o viziunei psihică acorporală , opusă viziunii fizice.”

„Criteriile potrivit cărora zoroastrienii acordă răsplată postumă pot părea pentru noi nu mai puţin ciudate decît cele care se întîlnesc în Oceania . De exemplu, conform credinţei zoroastriene, femeile pot ajunge la cele mai înalte niveluri dacă „şi-au satisfăcut soţii şi stăpînii şi au fost supuse, respectuoase şi ascultătoare faţă de ei"; o altă faptă meritorie care deschide porţile paradisului este omorîrea unei reptile. De ase­menea, conform religiei mazdeene, nu e bine să se verse lacrimi pentru defunct, fiindcă aceste lacrimi sporesc apele unui rau mare din viaţa de apoi şi sufletele morţilor au mari dificultăţi la traversarea lui.”

 

Platon despre suflet si trup:

Acest set de metode prin care, pe cît posibil, sufletul este separat de trup, este numit de Platon „mod de viaţă filozofic" şi poate fi definit ca o separare sistematică a sufletului de necesităţile presante ale trupului: nevoia de mîncare, de luptă şi de sex.”

Nevoia de lupta...Interesanta observatia lui Platon si preluata de Culianu. As mai adauga aici ca posibil ca nevoia de lupta e atat de inradacinata in fiinta umana, incat sunt foare mici sansele ca omenirea, in intregul ei, sa fie (auto)guvernata de ganduri pasnice.Nicolae Iorga spunea ca „pacea nu poate veni din dorinta de pace, ci din suprimarea dorintelor de razboi”. Personal, am indoieli ca suprimarea dorintelor de razboi se va infaptui vreodata...

 

 Enoh

Enoh a fost al saptelea patriarh dupa Adam.Toata viata sa a insemnat iubire , credinta. Dupa moartea sa Dumnezeu l-a facut arhanghel, arhanghelul Metatron.Este martorul faptelor noastre si al iubirii pe care o daruim.Ne ajuta sa intelegem ceva din fiecare experienta a vietii.

Primul pamantean ajuns pe planeta zeilor ( conform celor scrise de Cristian Negreanu pe www. 9am.ro) a fost transportat in alta lume, unde , citez de site-ul precizat, Enoh spune ca :”

Am vazut tainele trasnetelor si tunetelor, tainele vanturilor... am vazut locul lor de origine... am vazut cararile Lunii, atat partea sa ascunsa (descoperire astronomica relativ recenta-n. a) cat si partea sa vizibila " (Cartea lui Enoh, cap. XLI, 1-5). "Stelele cerului. Am cunoscut ca toate erau chemate pe numele lor... lumina lor... marimea drumurilor pe care ele le strabateau... ziua in care ele trebuiau sa apara sau sa dispara" (Cartea lui Enoh, cap. XLIII:1). "Cartea mersului astrelor ceresti, dupa regulile lor, epocile lor, numele lor, locul unde isi incep drumul lor si diferitele lor pozitii, toate lucrurile pe care Uriel, ingerul sfant care era cu mine si care le conduce, mi le-a lamurit pe rand... am observat sase porti, prin care Soarele isi incepe drumul si sase alte porti prin care el il termina... cand Soarele se ridica pe Cer, el trece prin a patra poarta in timp de treizeci de zile... ziua are zece porti, in timp ce noaptea are opt porti... ziua se micsoreaza treptat...”

  Culianu despre Enoh:

In Testamentul lui Avraam , Enoh devine un înger; heruvimii îi duc cărţile şi registrele. Scrierile merkaba ulterioare îi conferă lui Enoh numele angelic de Metatron si contin  o descriere în culori vii a metamorfozei lui Enoh din fiinţă umană într-un înger făcut din foc celest: carnea şi părul i se transformă în flăcări, muşchii în foc, oasele în cărbuni arzînd, pupilele ochilor în tăciuni aprinşi şi membrele în aripi de foc. Acelaşi lucru i se întîmplă şi lui Moise într-un apocalips ebraic medieval, cunoscut sub numele de Revelaţia lui Moise (Gedulat Mosheh).

Cu toate acestea, Metatron păstrează una dintre caracteris­ticile umane ale lui Enoh: el poate sta aşezat. Acesta este un lucru important de ştiut, pentru că îngerii nu pot sta aşezaţi, neavînd încheieturi.”

 

 Paradis si iad:

Ca şi în textul iranian tîrziu Cartea lui Ardă Virat , principala opoziţie dintre bine şi rău, dintre Paradis şi Iad, este puternic olfactivă, fiind exprimată prin opoziţia senzorială dintre mireasmă şi miasmă. Imaginea podului este interesantă deoa­rece, asemenea celui din viziunea medio-persană a lui Virăz, el se lărgeşte pentru a-i lăsa să treacă pe cei drepţi şi se îngustează pentru a-i azvîrli pe cei vicioşi în rîul infernal.”

Ce-i podul, interpretat aici ca o punte de trecere intre bine si rau?

se spune că, în clipa morţii, un soldat anonim a fost, datorită unei viziuni, martorul destinului trist al unui anume Ştefan care, cu trei ani înainte, avusese la rîndul său viziunea Iadului, dar nu se caise. Soldatul a relatat că în Iad a văzut un pod peste „un rîu fumegînd..., care avea un miros

dezgustător şi insuportabil". Podul ducea către „minunate pajişti înverzite, pline de flori gingaşe", răspîndind „un miros atît de delicat, încît mireasma îi încînta pe toţi cei "care stăteau sau treceau prin acel loc".

 

Islamism:

„Tradiţia referitoare la călătoria în altă lume efectuată de întemeietorul Islamului s-a cristalizat în jurul unui nucleu timpu­riu. Se presupune că „Noaptea călătoriei şi a viziunii" a profetului Mahomed a avut loc în a douăzeci şi şaptea zi a lunii Rajab, similară cu versiunea datorată tradiţionaliştilor Bukhari şi Muslim (secolul al IX-lea). Arhanghelii Jibrîl şi Mîkail îi fac o vizită lui Mahomed. Mîkail aduce cu el apă din izvorul sacru, Zamzam, din Mecca. Jibrîl îi deschide pieptul şi abdomenul lui Mahomed, îi scoate inima, o spală de trei în apă şi o umple cu bunătate, înţelepciune, credinţă, certitudine şi islam (supunere faţă de Dumnezeu); după care îl înseamnă pe Mahomed, între umeri, cu pecetea profeţiei . După acest episod cu un autentic iz şamanic, profetul încalecă pe faimoasa lui asină Burăq, cu aripi şi cu chip de om, urmîndu-l pe Jibrîl în diverse locuri, unde oamenii fie sînt recompensaţi pentru zelul lor religios, fie sînt pedepsiţi pentru indolenţă. în Ierusalim, Mahomed stă de vorbă cu sufletele unora dintre cei mai vestiţi reprezentanţi ai tradiţiei evreieşti, precum Avraam, Moise, David, Solomon şi cu Isus însuşi, despre care se spune că putea să creeze o pasăre din argilă şi să-i dea viaţă cu propria sa suflare. Apoi, Jibrîl îl duce pe profet într-o călătorie prin ceruri: în primul cer Mahomed îl întîlneşte pe Adam, în al doilea îi vede pe Isus şi pe Ioan evanghelistul, în al treilea pe Iosif, în al patrulea pe Idrîs-Enoh, în al cincilea pe Aaron, în al şaselea pe Moise şi în al şaptelea pe Avraam. Aceştia vin apoi la ultimul lotus' (sidrat al-muntahă), unde Mahomed contemplă slava lui Dumnezeu şi vorbeşte cu El, primind misiunea de mesager al revelaţiei {rasul), precum şi cele opt componente ale credinţei adevărate: islam (supunere faţă de Dumnezeu), hajj (pelerinajul la Mecca), jihăd (războiul sfînt), milostenia, rugăciunea rituală, postul de Ramadan şi poruncile pentru facerea faptelor bune şi evitarea celor rele. Iniţial, Dumnezeu i-a poruncit lui Mahomed ca oamenii să spună cincizeci de rugăciuni pe zi, dar, la sfatul lui Moise, care ştia cît de slabe sînt fiinţele umane, acest număr a fost drastic redus la cinci

 

Concluzia lui Ioan Petru Culianu:

„Analizînd serii mai complexe ale călătoriilor în alte lumi aparţinînd unei aceleiaşi tradiţii, se pot trage concluzii tipolo­gice. Astfel, de exemplu, rezultă că tradiţia evreiască prezintă un număr de trăsături constante, una dintre cele mai importante fiind aceea că personajul căruia i se arată alte lumi nu recurge la droguri şi nici la alte mijloace pentru a-şi provoca o viziune. Pur şi simplu, el zace adormit pe un pat, de regulă într-o stare de depresiune. Pe de altă parte, în tradiţia greacă vizitele în alte lumi survin în stări la limita morţii sau ca urmare a incubaţiei, iar în tradiţia iraniană consumul de halucinogene face parte din scenariu. Apocalipsele paleocreştine nu sînt decît o continuare a modelului evreiesc, în timp ce, în Evul Mediu tîrziu, viziunile altor lumi sînt mult mai adesea provocate de experienţe la limita morţii, trăsătură care a devenit caracteristica exemplară a apoca-lipselor din secolul al Xll-lea şi al XlII-lea.”

 

Mircea Eliade despre I.P.Culianu:

„Esti deja unul dintre adevaratii istorici ai religiilor, unul dintre putinii de care disciplina noastra, in criza, are mare nevoie. Esti recunoscut ca atare de multi colegi si studenti; dar, ca si in cazul meu – de altfel norocos –, iti vor trebui inca 15-20 de ani ca sa fii proclamat de Academii si Universitati, si sa devii «popular» in marele public al diferitelor culturi“.
 

 Acei 15-20 de ani de care vorbea Eliade n-au mai venit niciodata, pentru ca „timpul n-a mai avut rabdare”(Marin Preda).


Share
Ultima actualizare Duminică, 31 August 2014 08:56
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact