logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Fenics Betty - "Vis implinit" PDF Imprimare Email 2251 Afişări
Scris de Fenics Betty   
Duminică, 22 Mai 2011 06:06
  Statele Unite ale Americii, statul Wisconsin, 17 decembrie 1994. Era o zi mohorâtă de iarnă, în care micul Chris venea pe lume. Deşi s-au ivit multe probleme de-a lungul sarcinii, acesta nu a încetat să lupte pentru propria-i viaţă. Părinţii, Christina şi Clinton Stuart, abia trecuţi de 20 de ani, încă nu aveau o bază financiară solidă care putea susţine venirea unui copil în familia lor, aşa că decid că ar fi mai bine atat pentru ei, cat şi pentru copilul lor abia născut să îl dea spre adopţie orfelinatului Saint Joseph.
 La fel ca mulţi alţi copii părăsiţi de părinţii lor din diverse motive, cu trecerea timpului, Chris şi-a dat seama de  faptul că a fost abandonat de părintii lui biologici, lucru incredibil de dureros pentru el. Simţea tot mai mult lipsa unei mame sau al unui tată care să îi fie alături în momentele dificile din viaţa lui. Cu toate că după un timp se împrietenise cu toţi copiii din centru şi avea sprijinul acestora, al asistenţilor sociali şi al restului personalului, băiatul îşi dorea nespus de mult să fie adoptat de către o familie iubitoare. De multe ori încerca să îşi imagineze cum arată părinţii lui şi vroia să afle motivul pentru care a fost abandonat. Era furios cand se gândea că nu i s-a acordat  nici măcar o şansă, o oportunitate ca să poată demonstra ce copil cuminte şi ascultător poate fi şi că nu ar fi fost o povară pentru ai lui. Ar fi fost un ajutor şi totodată un sprijin. 
      Anii treceau, Chris era tot mai mare şi parcă şederea într-un centru de plasament l-a maturizat mai devreme. La puţin timp înainte de ziua lui de naştere, la începutul lui  decembrie 2004 cand ar fi împlinit varsta de zece ani, a primit cel mai frumos cadou la care nu s-ar fi gandit nici un moment. A fost ziua cand familia McKenzie l-a înfiat pe tanărul băiat. Chris era foarte fericit cand a aflat marea veste, şi anume că va pleca în curând din centru. Actele  de adopţie s-au întocmit repede, mai ales că mai marii instituţiei i-au perceput pe Angella şi James McKenzie ca fiind nişte părinţi minunaţi pentru băiat. Aceştia erau cunoscuţi pentru faptul că deţineau un mare lanţ hotelier în Los Angeles, statul California, şi toată lumea ştia că sunt oameni educaţi şi buni la suflet. Problema lor era că nu puteau avea copiii şi s-au gândit că ar fi minunat dacă ar înfia unul, fapt ce s-a şi întamplat.
      Chris era mai mult decât încântat de noii lui părinţi şi când a aflat în ce parte a Americii va locui împreună cu ai lui, adică aproape de Oceanul Pacific, a rămas uimit şi a fost totodată trist că se va îndepărta aşa de mult de locul natal şi de prietenii lui de la  orfelinat.
      Odată ajunşi la locuinţa familiei McKenzie, proaspeţii părinţi  i-au făcut  cunoştinţă cu toţi membrii casei, inclusiv cu personalul care se ocupa de bucătărie, menaj, grădinărit şi aşa mai departe. Era nevoie de mulţi oameni pentru ca în vila impunătoare să fie păstrată curăţenia, să fie în permanenţă bucate proaspete şi, nu în ultimul rând, ordinea la care familia                                           McKenzie ţinea foarte mult. Casa era foarte mare, lucru oarecum ciudat pentru băiat, deoarece nu a văzut până atunci niciun cămin de mărimea aceea. Avea cincisprezece încăperi, patru băi, multe alte camere destinate distracţiilor, jocurilor şi amuzamentelor. Nu după mult timp, cei trei au şi părăsit locuinţa, deoarece trebuiau cumpărate cele necesare pentru noul membru al familiei. Chris a avut parte de cele mai îmbelşugate momente, pline de răsfăţ, suport material şi mai ales afecţiune părintească. Orice îşi dorea să aibă, i se cumpăra fără nicio problemă. Revenit acasă, bucătăresele îl întrebau ce i-ar plăcea să mănânce, pe când  personalul cerea opinii despre cum ar dori să arate camera lui. Nefiind obişnuit să i se acorde atâta atenţie, era copleşit de bunăvoinţa tuturor.  Atât Angella, cât şi James erau încântaţi de fiul lor, care era ideal din punctul lor de vedere. Atmosfera din casă se schimbase radical. Dacă înainte soţii erau trişti din cauza faptului că Dumnezeu nu le-a dăruit un copilaş, acum totul era perfect pentru ei. Aveau tot ce şi-au putut dori din punct de vedere material, iar sosirea unui copil în familia lor era tot ce mai visau.
      O perioadă a fost în regulă. Chris era fericit cu noua sa familie, părinţii erau foarte preocupaţi de copilul lor şi îl dădeau   fel de fel de lecţii  de pian, de franceză, de echitaţie, totul pentru ca băiatul lor să poată fi un om învăţat şi educat. Insă, cu trecerea timpului lucrurile s-au schimbat; James era tot mai ocupat cu gestionarea hotelurilor, iar Angella, care era mâna dreaptă a soţului său, îl însoţea pretutindeni. Crezând că ar fi bine pentru copil, pentru siguranta acestuia şi liniştea ei şi a soţului, Angella a angajat o bonă ca, în timpul cât erau plecaţi de acasă, acesta să nu rămână singur şi nesupreavegheat. 
      In tot acest timp, departe de însorita Coastă de Vest, undeva în Wisconsin, părinţii biologici al băiatului regretau tot mai mult că au renunţat aşa uşor la unicul lor copil (după sarcina cu Chris, mama acestuia nu a mai putut avea copii). Se gândeau adesea ce mai face acesta, dacă este totul în regulă cu el şi mai ales dacă l-a adoptat vreo familie. Măcinaţi de atâtea gânduri, într-o zi se decid  să îl viziteze pe fiul lor, însă ajunşi la centru, află că  a fost luat de o familie influentă din Los Angeles. Auzind acestea, mama a intrat într-o stare de şoc, revenindu-şi doar după câteva minute. Sufletul ei era măcinat de două emoţii diferite: pe de o parte era foarte supărată că a irosit atâta timp şi că nu l-a luat înapoi mai repede pe fiul ei, iar  pe de altă parte era ambiţionată de  instinctul de mamă să pornească în căutarea lui. 
      Zis şi făcut. In ciuda faptului că situaţia lor financiară nu era aşa de bună, soţii Stuart au pornit în aventura vieţii lor. Aveau destul de mult de călătorit, aşa că şi-au luat provizii considerabile. 
     In cealaltă parte a Statelor Unite ale Americii, lucrurile erau diferite. Chris, având acum vârsta de 16 ani, îşi dorea parcă să evadeze din casa familiei sale adoptive. Era sătul de serile în care rămânea doar cu bona şi cu personalul casei. Işi dorea nespus de mult ca părinţii adoptivi să fie mai apropiaţi de el şi mai presus de atât visa să îşi întâlnească într-o bună zi părinţii biologici. Era foarte nefericit şi câteodată se gândea cum ar fi fost dacă ar fi rămas în sânul familiei sale din Wisconsin. Credea că totuşi timpul le va rezolva pe toate şi că soţii McKenzie se vor schimba. Insă nu a fost aşa. Era tot mai rău. Tatăl era din ce în ce mai ocupat şi pleca tot mai des în călătorii de afaceri, iar mama trebuia să îl însoţească.
      Deşi avea tot ce şi-ar fi putut dori vreodată din punct de vedere material, nu avea parte de sprijinul părinţilor adoptivi şi de afecţiunea acestora. Văzând că situaţia e neschimbată în casa celor din Los Angeles, nu îi mai păsa. De aceea spera şi se ruga ca sărbătorile de iarnă ce urmau, să le petreacă  alături de  părinţii lui adevăraţi. Băiatul era interesat de literatură şi îi plăcea mult să citească, dar şi să creeze texte literare. Astfel, cuprins de o mâhnire profundă, simţea nevoia de a-şi aşterne gândurile pe hârtie: „A nins toată noaptea. Sufletul meu ar fi dorit, poate, să se simtă trist – dar nu i-am îngăduit. De aceea am fost astăzi fericit, pentru că aşa am voit eu. Am citit până noaptea târziu. Apoi am obosit şi m-am întrebat asupra mea: Ce se va întampla mai departe cu mama şi tata? Observ că mai mereu sunt ocupaţi cu afacerile familiei şi eu sunt ca un spirit în această casă enormă. Dacă aş dispărea sau aş fugi de acasă, nimeni nu ar băga de seamă. Poate doar bona.” 
     In tot acest timp, pornind în marea aventură a vieţii lor şi mai ales în căutarea fiului, soţii Stuart întâmpinau fel de fel de probleme şi obstacole în drumul lung şi anevoios către California. Deşi au avut parte de momente dificile şi solicitante pe tot parcursul călătoriei, niciodată nu au dat înapoi şi nu au încetat să spere că îl vor găsi pe băiatul lor. Odată ajunşi, într-o zi de duminică, în Los Angeles, întrebau trecătorii în stânga şi în dreapta de adresa respectivă unde stătea familia adoptivă al lui Chris. In cele din urmă, când au sosit la locuinţa  mult căutată, teama de necunoscut i-a răscolit puţin, însă acest lucru nu i-a împiedicat să îşi atingă scopul, acela fiind de a-şi recupera copilul. 
      Cea care a făcut primul pas a fost Christina. A sunat la uşa familiei McKenzie cu o uşoară nesiguranţă (era conştientă de situaţia lor financiară şi îi era teamă că băiatul nu îi va accepta, obişnuit fiind cu luxul din familia adoptivă). Răspunse majordomul familiei, Louis, un bărbat arătos de vreo 40 de ani, cu o ţinută elegantă. Christina, uşor intimidată de postura bărbatului, uitase pentru o clipă scopul vizitei. Işi reveni într-o secundă. In momentul următor, îl întrebă pe acesta dacă domnii McKenzie sunt acasă. Louis răspunse afirmativ. Ii invită pe amândoi înăuntru şi îi pofti în salon pentru a-i putea anunţa pe stăpânii casei de sosirea lor. S-a întamplat ca tocmai atunci tânărul Chris să coboare din camera lui pentru o gustare. Intâlnirea celor trei era iminentă. Instinctul de mamă trezit în sufletul Christinei în momentul revederii după atâţia ani al unicului ei fiu a fost mai puternic decât însăşi fiinţa ei. In ciuda faptului că băiatul nu şi-a cunoscut fizic niciodată părintii, a ştiut din clipa când i-a văzut pe soţii Stuart că ei sunt familia lui adevărată. Deşi era într-un fel furios pe ei, era foarte fericit că în sfârşit îşi întâlneşte familia biologică. Şocul reîntâlnirii a fost puternic, iar băiatul nu a mai dorit să fie separat de părinţii lui, nemaiputând să se despartă din braţele Christinei şi ale lui Clinton.
      Văzând ce se întâmplă în propria lui casă, James a fost iritat în adevăratul sens al cuvântului (ca să nu se producă un adevărat scandal, cei patru s-au calmat şi au lămurit tot ce era de lămurit). Soţii Stuart le-au explicat gazdelor faptul că atunci când s-a nascut băiatul, aceştia erau foarte tineri şi nu aveau încă o situaţie materială capabilă să poată susţine venirea unui copil în familia lor. Totuşi, James era profund jignit de neruşinarea de care dădeau dovadă cei doi apărând în viaţa lor după ce l-au abandonat pe Chris. Insă mult mai puternic era sentimentul acela pe care îl are o persoană atunci când e pe cale să piardă ceva preţios pentru el. 
      Gândindu-se că perioada sărbătorilor de iarnă se apropie şi trebuie să fie mai generoasă, mai bună, Angella face o dezvăluire. După ani şi ani în care nu au reuşit să aibă nici un urmaş, iată că acum a mărturisit că e însărcinată. Fusese la un control la medicul familiei şi aflase marea veste  acum ceva vreme, însă nu vroia să-i spună soţului ei decât de Crăciun. De uimit ce era, James nu a mai ştiut cum să reacţioneze. Il cuprinsese o bucurie imensă la aflarea veştii. Astfel, s-au întocmit toate actele necesare de către notarul familiei, Chris a rămas în cele din urmă la familia lui, iar soţii McKenzie erau încântaţi de sarcina neaşteptată a Angellei, în cazul acesta având de câştigat ambele familii: cei din Los Angeles şi-au împlinit  marea  dorinţă, aceea de a avea un copil, iar soţii Stuart l-au recuperat pe Chris, întregindu-şi astfel familia, iar băiatul şi-a văzut şi el realizat visul, adică petrecerea sărbătorilor de iarnă cu familia adevărat , ca de altfel tot restul vieţii alături de aceştia.  

AUTOR: Fenics Betty,
Clasa a XII-a E, Liceul Industrial Nr 1. Sighetu Marmatiei


Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact