logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Grijac Lavinia-Alexandra - Gânduri adolescentine PDF Imprimare Email 3173 Afişări
Scris de Sighet Online   
Joi, 07 Aprilie 2011 06:36
 Luni, 4 aprilie 2011, a fost lansat albumul de artă al doamnei Silvia Boar, în cadrul „Dialogului artelor”, la Sala Radio, unde au susţinut recitaluri Cadmiel Botac, Raluca Michnea şi Agnes Sebestyen la pian, respectiv vioară.
  Superba îmbinare a artei vizuale cu muzica întotdeauna ne va bucura, deoarece arta vizuala e poezie tăcută, iar poezia – artă vorbitoare! Muzica e prima muză, prin strălucirea sa sonoră impresionându-ne, iar alături de arta vizuala, a doua muză, ruptă din suflarea aceluiaşi vânt divin ca muzica, creează armonia în înaltele ei splendori ce ne-a atins atunci pe frunte, fără să fi văzut.
  Văzând expoziţia de pasteluri, răsfoind atent albumul, gândindu-mă la cuvintele scrise cu culori din creaţii, am regăsit în acestea felul în care privesc frumosul din jurul meu: pur, cald chiar şi în nuanţe reci, paşnic, fascinant, încântător. Toate aceste sentimente au fost redate în arta doamnei Silvia Boar. Tuşe delicate, peisaje splendide, floră fermecătoare, acestea văd eu, iar printre caldele jocuri de culori observ şi acea tăcută melancolie care etern mângâie gândurile unui artist.
  Jocul muzicii răsuna în sală, întocmai ca un joc al notelor vioi când tânăra Agnes Sebestyen emoţionată cânta la vioară. Cadmiel Botac mi s-a părut excelent, foarte probabil paşii săi vor tinde spre a-l întrece pe maestrul său, devenind el însuşi maestru. Vioara suna a mândrie, curaj, încredere şi echilibru în mâinile Ralucăi Michnea, după a cărei interpretare un cuvânt se ivi pe faţa şi în mintea mea: <magnific>.
  Cum încă sunt la început de drum, scriu tot ceea ce văd, aud, simt, sub forma unei „poezii adolescentine”, cu toată sinceritatea mea, bucurându-mă de aceste fantastice ocazii  de a culege cultură din „Dialogul artelor”.

Autor: Grijac Lavinia-Alexandra, clasa a VIII-a


Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact