 De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău Şi l-au pierdut pe-al lor, găsindu-ţi ţie vină; De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău, Să nu-ţi pierzi nicio clipă încrederea în tine; De poţi s-aşepţi oricât, fără să-ţi pierzi răbdarea, De rabzi să fii minţit, fără ca tu să minţi, Sau când, hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea Să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminţi;
De poţi visa, dar fără să te robeşti visării, De poţi gândi, dar fără să-ţi faci din asta un ţel, De poţi să nu cazi pradă nicicând disperării, Succesul şi dezastrul primindu-le la fel; De rabzi s-auzi cuvântul rostit cândva de tine, Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut; De poţi să-ţi vezi idealul distrus, şi din ruine Să-l reclădeşti cu ardoarea fierbinte din trecut; De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere, Şi tot ce-ai strâns o viaţa să pierzi într-un minut, Şi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere, Să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput; Şi dacă corpul tău, uzat şi obosit, Îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă, Şi numai cu străşnicia voinţei tale,
Să steie peste vreme aşa cum stă o stâncă; De poţi vorbi mulţimii, fără să minţi, De poţi sta lângă regii, fără a te-ngânfa, De, nici amici, nici duşmani, nu pot vreun rău să-ţi facă, Pentru ca doar dreptatea e călăuza ta; Şi dacă poţi să umpli minuta trecătoare, Să nu pierzi nicio filă din al vieţii tom, Al tău va fi pământul, cu bunurile-i toate Şi, ceea ce-i mai mult chiar, să ştii, vei fi un OM!”
|
