logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


VOCI ÎN VACARM. Un dialog cu Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca. Fragmente în avanpremieră PDF Imprimare Email 981 Afişări
Scris de Vasile Gogea   
Sâmbătă, 20 Noiembrie 2010 10:33

Stă să iasă de sub tipar, printr-o conjuncţie fericită a mai multor inefabile, tocmai în proximitatea datei de 19 noiembrie - zi în care, în anul 1923 s-a născut Monica Lovinescu - un mic volum care recuperează şi arhivează un interviu pe care Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca mi l-au acordat în aprilie 1990, la Bucureşti. Am găsit suficiente argumente (de actualitate neerodată, de valoare, de “utilitate publică” şi altele, încă), pentru a convinge un editor  – pe domnul Vasile G. Dâncu, director al Editurii Eikon -să se angajeze într-un proiect editorial nu tocmai simplu (uneori e mai complicat să faci o carte mică decît un op masiv!), un intelectual – este vorba de domnul Prof. Univ. Dr. Liviu Antonesei de la Universitatea Al.I. Cuza - angajat, de-a lungul anilor, şi pre- şi post-revoluţionari, în multe bătălii pentru democratizarea României, actualmente un analist indepedent cu o gîndire critică de invidiat (dacă nu chiar de temut!) să însoţească cu un “text liminar” dialogul de acum două decenii şi, nu în ultimul rînd, să obţin acordul fără rezerve al unuia dintre legatarii testamentari ai drepturilor de autor pentru cele două “voci” exemplare ale civismului militant din exilul românesc - domnul Gabriel Liiceanu, Director general al Editurii Humanitas (am convingerea intimă fermă că şi cel de-al doilea legatar, domnul Mihnea Berindei, preşedintele Ligii pentru apărarea drepturilor omului în România de la Paris, este solidar cu această iniţiativă) - pentru publicarea textului. Tuturor, le exprim gratitudinea mea şi îi invit să considerăm acest eveniment editorial o ofrandă comună adusă memoriei Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca.

        În această avanpremieră voi cita, mai întîi, din postfaţa intitulată Voci clare în vacarm şi semnată de Liviu Antonesei, iar în continuare, un mic fragment din  dialogul care face substanţa cărţii:


       “ Vasile Gogea are dreptate să-şi intituleze interviul Voci în vacarm, poate nici eu nu mă înşel să introduc calificativul „clare”. Pentru că este remarcabil cît de limpezi la minte, cît de lucizi şi exacţi se dovedesc Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, în vacarmul epocii, în „zgomotul şi furia” nu doar polifonice, ci şi cacofonice ce au caracterizat începuturile democraţiei băştinaşe. Să ne amintim că „noua putere” avea monopolul pe mediile audio-vizuale, începînd cu „televiziunea română liberă”, care şi-a repus jugul la cîteva zile după explozia din decembrie 1989, că beneficia de sprijinul oficialului Azi, „ziarul Frontului”, şi al oficiosului Adevărul condus de Darie Novăceanu, ca să nu mai vorbesc despre puzderia de foste ziare judeţene ale defunctului PCR, devenite instantaneu „ziare frontiste”. În puţină vreme, cu sprijinul lui Petre Roman, care şi-a luat „răsplata” mai repede decît îşi imagina, avea să apară şi sinistra  România Mare, probabil o culme inegalabilă a abjecţiei într-o presă „eliberată” în care abjecţia nu era neapărat o „valoare” neglijată! Se opunea acestei prese oficiale şi oficioase ceea ce s-a numit presa liberă, care în imensa ei majoritate se situa în opoziţie faţă de puterea neo-comunistă căţărată în fruntea bucatelor pe mormanele de victime ale Revoluţiei şi pe idealurile acesteia. Vîrf de lance era necruţătoarea Românie liberă – vă amintiţi: „Ce-aţi făcut în ultimii cinci ani?” sau „Dreptate, ochii plînşi vor să te vadă!” – însoţită de cîteva săptămînale noi, de la Revista 22,  Expres şi Cuvîntul la Nu de la Cluj, Societatea Timişoara sau Academia Caţavencu, precum şi de majoritatea revistelor editate de Uniunea Scriitorilor. Nu se poate spune că nu exista o dezbatere politică şi, uneori, chiar de idei. Dar exista şi foarte multă ură, şi multă confuzie. Ei, bine, în confuzia cu pricina, vocile Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca, din interviurile scrise, din puţinele apariţii la televiziune, din articolele publicate în revistele culturale şi de atitudine, erau clare şi-l puteau ajuta să se orienteze pe cel care chiar voia să înţeleagă în ce lume a trăit, în ce lumea trăia şi cam cum ar fi putut arăta lumea în care urma să trăiască. Am recitit de cîteva ori discuţia aceasta înainte de a aşterne rîndurile de faţă pe hîrtie. Nu găsesc diagnostice eronate şi, din păcate aş spune, nici prognostice care să nu se fi confirmat. Cum nu găsesc nici în discuţia purtată de mine cu ei, aproximativ cu şase luni mai tîrziu. Poate că, în noiembrie, după mineriadă şi alte minuni iliesciene, vocile limpezi se vor mai fi înmulţit, dar în aprilie, cu siguranţă, nu erau la fel de numeroase!

      ”  V.G. : Deci urgenţa primă, în acest moment, ar fi să re-desenăm o nouă geografie morală, mai ales, a ţării, nu atît economică, nu atît politică, cît mai ales morală, în care aş îndrăzni să spun că ar trebui să avem puterea de a înţelege că Marea Neagră, de exemplu, începe, pentru noi românii, de la Sighet. Că, ştiu şi eu, cîmpul spiritual al mînăstirii Rohia începe de la Piteşti şi aşa mai departe.

 V.I.: Da, este o formulare foarte frumoasă şi foarte justă. (Observaţi cum reabilităm şi trebuie să reabilităm aşa-zise clişee, binele, adevărul, frumosul.) Este, cred, nevoie de această reabilitare a clişeelor solare, pentru că ele sunt reduse la tăcere de alte clişee care sunt clişeul clişeelor, care sunt pînă la urmă nişte slogane noi. În ce priveşte conceptul de nou, care a trecut de la uzanţa lui pur literară, trece acum în preocuparea politică, mă gîndesc la sintagma “omului nou” în care nimeni dintre noi n-a crezut. Am crezut că e formulă, e un slogan, este un clişeu de propagandă a unui sistem totalitar. Ori, e foarte curios şi e foarte plin de tîlc faptul că omul nou a fost, într-adevăr o realitate. Avem sub ochii noştri în momentul în care vorbim “oameni noi care cer o democraţie nouă”, care cer “o democraţie originală”, care cer “o democraţie inedită”. Omul pur şi simplu pînă acum cerea o democraţie neadjectivată, nu era nevoie să fie nici nouă, nici inedită, nici originală. Deci omul cerea democraţie. Democraţia este sau nu. Omul nou cere democraţie nouă. “Omul nou” n-a murit!, pentru că văd ca o exigenţă de urgenţă politică, crearea unei democraţii noi! La această permanenţă şi la această regăsire întruchipată în concret a omului nou nu credeam să asist. Omul nou n-a murit!

           M.L.: Da, cred că pentru făurirea acestei democraţii neadjectivate, cum spune Virgil, urgenţa, o simţim cu toţii, e transformarea de care vorbea Noica, neasumînd pînă la capăt semnificaţia propriei sale cerinţe din moment ce expulzase eticul din sistemul său de gîndire, într-o frază inspirată, vorbind despre transformarea unui popor în populaţie. Cred că acum trebuie săvîrşită operaţia inversă, transformarea unei populaţii în popor. Şi aicea cred că rolul intelectualilor este de primă urgenţă, nu numai de primă importanţă.

           V.G.: S-ar pune problema unei reîntoarceri la un discurs şi o realitate pure şi simple, lipsite de adjectivări. În acest sens, discursul politic încă rostit oficial nu s-a eliberat de cohortele de atribute, adjective, metafore şi toată gesticulaţia – nu gestul, gestul aparţine omului – gesticulaţia care aparţine omului nou. În acest sens cred că ar trebui să revenim, să redescoperim forţa propoziţiei construite numai din subiect şi predicat. Din această perspectivă, după atîţia ani reveniţi în ţară, în ce ţară consideraţi că v-aţi întors? În ţara pe care aţi părăsit-o, în ţara cu care aţi încercat să dialogaţi atîţia ani spre binele ei, spre eliberarea ei mai cu seamă morală, sau într-una care încă nu s-a născut şi îşi caută încă propoziţia care s-o definească?

M.L.: Cred că toate trei deodată. În ţara pe care am părăsit-o şi pe care am regăsit-o, regăsind-o în amintire; ţara pe care am părăsit-o cu tot intervalul acelor dictaturi, mini-dictaturi le-aş spune acuma, pentru că par un paradis faţă de ceea ce a urmat, ţara aceea de la sfîrşitul primului război mondial – eu mă născusem pe la sfîrşit – pînă prin primii ani ai dictaturii carliste care a fost o dulce parodie, o operetă agreabilă, ţara aceea – trebuie insistat asupra acestui lucru – era, cunoştea, practica democraţia. Democraţia e singurul sistem politic, şi din acest punct de vedere e cel mai puţin rău, care-şi recunoaşte imperfecţiunile. Şi democraţia româna îşi avea imperfecţiunile sale. De aicea pînă la a ceda valului general de a caragializa totul şi de a face o caricatură de democraţie, e un fals imens care “serveşte” mereu şi care nu trebuie făcut. Pentru că democraţia română, dacă ar fi fost într-adevăr o caricatură între cele două războaie mondiale, ar fi fost pur şi simplu guvernată de acelaşi partid, care n-ar fi pierdut niciodată alegerile, dacă urmărea Scrisoarea pierdută. Ori, nu mai eram în epoca Scrisorii pierdute. Eu însămi cînd mergeam, de mic copil, la teatru, să văd pe Caragiale, îl adoram, dar mi se părea ceva care aparţinea trecutului. Iar ultimele mele complexe de democraţie balcanică le-am pierdut în momentul în care am ajuns la Paris, în 1947. Era acelaşi sistem, cu imperfecţiunile lui. Noi am avut această democraţie. Nu ne-am întors în democraţie, ne-am întors cu nostalgia democraţiei trecute şi cu speranţa democraţiei viitoare, al cărei temei trebuie să se pună, şi foarte solid. În rest, e o poveste de ordin sentimental, care într-adevăr nu poate fi descrisă pentru că o facem după patruzeci şi trei de ani. O las în închipuirea fiecăruia.”

      (Cartea poate fi comandată la adresa de e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza )

Sursa: Vasile Gogea Blog


Share
Ultima actualizare Sâmbătă, 20 Noiembrie 2010 10:54
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


Ultimele anunturi

Linkuri

Parteneri

.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact