Acum o săptămână am anunţat dorinţa de lansa o nouă secţiune a site-ului unde elevii şi studenţii Maramureşului Istoric, (inclusiv maramureşenii din Transcarpatia) pot să-şi publice materialele proprii, indiferent de factura lor, cu condiţia ca noi să le considerăm publicabile. Sincer, mă asteptam ca primul pas să-l facă sighetenii, că doar avem aici sase licee si două extensii de universităţi, însă a avut mai mult curaj Tomoiagă Daniel, clasa a XII-a, elev la Liceul Teoretic “Bogdan- Vodă”, Vişeu de Sus. De la Daniel am primit un material foarte bun zilele acestea si am decis sa demaram sectiunea cu excelentul articol "Valori răvăşite" primit de la el.

Lectură plăcută în continuare:

Valori răvăşite

     Încerc să mă regăsesc , trebuie să spun ceea ce simt, un film îmi face cu ochiul din partea de jos a ecranului, iar eu să stau aici, încercând să elaborez un eseu despre anumite valori şi să-l vând vânătorilor de valori? Nu, ba da, unde îmi este ambiţia? Acea valoare despre care intenţionez să scriu? Închid fără regret  iconul frumos colorat din partea de jos şi cu degetele reci şi tremurânde încep să retrăiesc, amintiri , nimic concis însa am hotărâre,  scrisul a fost întotdeauna prietenul meu în clipele grele  această artă mi-a fost loială, închd ochii şi scriu:

Privesc pe fereastră, o picătură mare de apă evadând spre căldură se prelinge pe frunte, afara Fata Morgana nu dispare; închid ochii gândidu-mă la viitorul pe care-l am în faţă, şansa de a schimba lumea, de a schimba valorile actuale, unele dintre ele… aţipesc (cred), iar în urechi aceleasi cuvinte sâcâietoare : “nu ai valoare”, deschid ochii sperând că visez, în jur totul e la fel, afară aceeaşi Fata Morgana. O bătrânică stă în picioare lângă mine, nimeni nu-i oferă locul: “-Stai, mătuşă, jos!” se uită la mine, îmi mulţumeşte din ochii ei negri şi se aşează, în acelaşi timp în care un tânăr îmi zâmbeşte ironic şi răutăcios, sunt în microbus (mijlocul de transport până la liceul la care învăţ ), nu în iad, atunci de ce în urechi se repetă acel sunet care m-a anunţat că nu am valoare? Detectez repede sursa acelui sunet; boxele de 100 de Watt aşezate peste tot prin microbuz. Ce greşeală am făcut de a suporta zilnic acest purgatoriu!? Muzica de suburbie, pe care eu nu o pot intitula muzică  este din ce în ce mai ascultată, de tineri, de cei cu vârste medii , de cei bătrâni, ce s-a întâmplat? De când s-a întors lumea pe dos, valorile devenind nevalori şi invers? De când ospitalitatea, bunul simţ şi respectul au scăzut pe scara nesigură a valorilor, pe locul lor urcând incultura şi indiferenţa?

   Încerc să privesc în oglinda sufletului meu, sperând să nu fie aşa destorsionată, încât să nu-mi găsesc valorile pe care mi-am clădit speranţele, sunt acolo, doar că nu se potrivesc cu ale majorităţii, fără să-mi dau seama încep să mă acuz de faptul că nu am fost atent la ceea ce se întâmplă în jurul meu, de schimbările produse, însă deschid ochii larg şi mă gândesc că dacă valorile mele nu sunt ca şi ale tuturor, asta nu înseamnă neapărat că eu am valorile greşite, iar prin spiritul meu combativ încerc să-mi demonstrez că nu greşesc.
Totuşi, printre  fisurile  conştiinţei mele supuse presiunilor, descopăr că, deşi valorile sunt aceleaşi, formele lor s-au schimbat, au devenit maleabile pentru diferitele circumstanţe, privesc încă o dată retrospectiv şi îmi dau seama că mă regăseam în ele doar atunci când în orizont soarele nu apărea, însă le aruncam cât- colo, în cutia frumos făurită de meşteri bătrâni şi înţelepţi, în cutia valorilor pentru a ţine companie lucrurilor incompatibile atunci când îmi stăteau în cale.

Ambiţia, dăruirea şi loialitatea au fost răsucite pe firul de aur al unei bijuterii preţioase, şi uitate. Nu ,nu credeam că este un pericol să le las acolo, nimeni nu s-ar atinge de ele, însă, încetul cu încetul,  treceau zile fără nici măcar să ma uit la ele, fără să le probez să văd dacă îmi vin bine. Credeam că nu mai sunt la modă, însă am realizat din fericire, nu târziu faptul că trecerea timpului le face mai preţioase şi cu cât sunt mai rare, cu atât sunt cautate in incercarea lor de restaurare. Insa s-a terminat, acestea sunt valorile mele şi nu mă voi eschiva în dorinţa de a le da drumul spre schimbarea lumii. Din aproape în aproape voi urmări hotărât împlinirea acestui scop şi chiar dacă nu va fi atins, voi trăi mândru că niciodată nu mi-am mai schimbat aspectul sufletului. Ceea ce este bun trebuie transmis înainte , la fel cum au facut înaintaşii mei la fel o să fac şi eu, iar în cele din urmă, înainte să privesc pe fereastra prafuită a lumii pentru ultima oară aceeaşi Fata Morgana va dispărea, atmosfera infernala va fi uitată de mult, sudoarea frunţii o să fie o amintire urâtă, iar o fetiţă cu chipul vesel şi privirea luminoasă va întelege importanţa valorilor, iar un bătrânel  cu ochii negrii şi părul alb va fi poftit să se aşeze şi  să împărtăşească fericire lumii, iar versul final va fi “a meritat!”.
 
AUTOR: Tomoiagă Daniel, clasa a XII-a, Elev la Liceul Teoretic “Bogdan- Vodă”, Vişeu de Sus