In mod normal, catastrofele nu trec nevazute. Mai ales cand e vorba de al patrulea cel mai mare lac de pe Pamant. Ne-am obisnuit insa cu exceptiile. Chiar daca Lacul Aral a fost odinioara o oaza in mijlocul pustietatii din Asia centrala si a sustinut o biodiversitate bogata, dar si supravietuirea si progresul oamenilor din jurul sau, azi pare ca toata lumea a uitat asta. Desi malul de pe vremuri s-a mutat la zeci de kilometi departare de localnici, in Aralsk viata merge mai departe. Unii au uitat ca lacul a existat, altii nici nu stiu ce au pierdut. Iar pentru noi, restul planetei, Aralul ramane un dosar pierdut printre numeroase „accidente umane”.

''Odinioara, in trecutul nu prea indepartat, tovarasii conducatori ai URSS-ului s-au gandit ca tara lor nu e perfecta. Chiar daca nu duceau lipsa de nimic si, in diferite parti ale tarii, se gaseau resurse felurite in abundenta – de la paduri si pamant arabil, la metale pretioase si petrol –, li s-a parut ca tot nu era de ajuns.

S-au gandit ca ei se descurca mai bine decat natura. Si au incercat. Fiecare conducator avea cate o nebunie de-a lui. Tovarasul Hrusciov, de exemplu, s-a gandit sa creeze in pustietatea uzbeca si in cea kazaha pamanturi fertile, productie nemaivazuta. Dar nu de grau, porumb sau alte alimente, ci de bumbac si putin orez. Ca nu i-au placut statisticile.

Comunistii in anii ’60 au deviat o buna portiune din cele doua rauri ce hraneau Aralul si, in cativa ani, marea a secat atat de mult ca s-a despartit in doua: Aralul Mic si Aralul Mare. Aralul Mic se afla in Kazahstan, cel mare in Uzbekistan. Apoi si Aralul Mare s-a despartit in doua si probabil ca se va desparti in mai multe parti inainte sa dispara. Aralul vorbeste de un alt experiment in care noi am corectat imperfectiunea naturii. Si rezultatele se vad.

Dinamica orasului Aralsk, cel mai mare oras de pe malul marii de odinioara, ne arata la randul lui foarte bine ce s-a intamplat in aceasta regiune. Orasul fondat in 1870 a inceput sa creasca din 1905, atunci cand comerciantii rusi au fondat primele companii mari de pescuit in aceasta zona. Cresterea a fost constanta, gratie prosperitatii aduse de noile industrii din zona, iar conform localnicilor Aralskul a ajuns la o populatie de 60-70 de mii de oameni in anii ’60. Insa de atunci, odata cu secarea marii, populatie e in scadere constanta. Oamenii nu mai avea locuri de munca si perspectiva, asa ca s-au reorientat spre orase mai prospere. In momentul cand marea s-a indepartat cel mai mult de oras (aprox 90 de kilometri), populatia a scazut pana la 30000 de locuitori. De atunci populatia stagneaza sau scade usor in ciuda eforturilor de refacere a zonei''.

Sursa:HotNews.ro- autori:Magor Csibi si Mircea Struteanu (foto).

Articol integral pe: TOTB