Dialog cu dr. Mihai Dăncuş, directorul Muzeului Maramureşului din Sighetu Marmaţiei

-Chiar dacă (încă) nu-i gata hanul pe care mi-l doresc la Muzeul satului de pe dealul Dobăeş, observ că între zona de est a dealului şi malul drept al  râului Ronişoara se desfăşoară un adevărat şantier în care oameni şi utilaje de mare tonaj furnicăresc zi de zi. Pe panou, scrie: Restaurarea instalaţiilor tehnice populare acţionate hidraulic, proiect finanţat de guvernele Islandei, Liechteşteinului şi Norvegiei, în cadrul  mecanismului financiar EEA. Constructori, SC Axa Reconst SRL Sighet , (Vasile Bârlea, clasată pe locul 1 în Top Afaceri România microîntreprinderi) şi SC Orizont SRL ,(Petru Vlaşin). Am fost aici, când, împreună cu constructorii şi proiectanţii de la Nagelin şi Arcolar, aţi prezentat stadiul lucrărilor partenerilor din Norvegia (Dag Rorgemoen, directorul Muzeului  din Telemark  şi muzeografii Trond Pedersen, Holvor Nordahl , Aslak Slettemeias).

- Am avut recent o întâlnire cu proiectanţii, executanţii, partenerii norvegieni şi noi, muzeografii maramureşeni, unde am discutat problemele de specialitate. Proiectul implică construirea pe malul râului Ronişoara, limitrof acestui spaţiu, a două mori, piuă de sumane şi 6 vâltori, plus o horincie.

 În felul acesta, muzeul se întregeşte cu tot cea ce înseamnă specificul unui sat maramureşean tradiţional. Finanţarea  se face prin Consiliul Europei. Norvegienii de la Muzeul regional  Tlemark, sunt partenerii noştri, alături de Consiliul Judeţean Maramureş, care contribuie cu 15  la sută din valoarea  amplului proiect, de 640 mii euro. Prietenii nordici au venit să vadă stadiul lucrărilor, să analizăm la faţa locului proiectul în sine, realizat în proporţie de 60 la sută. Am discutat mai multe zile la rând, inclusiv la sediul CJ Maramureş şi la Primăria Sighet, unde am fost primiţi de primarul Eugenia Godja. Prin proiectul nostru, doamna primar a conştientizat că drumul spre muzeul Satului şi spre această zonă de agrement trebuie modernizat. Mai este de  asfaltat  o porţiune de 300 de metri. Norvegienilor le-a plăcut partea de restaurare a morilor şi piuei, au apreciat calitatea lucrărilor, meşterii care lucrează. Sistematizarea verticală (lacul de acumulare, drenurile de colectare, iaz, pârâul morii este puţin întârziată din cauza vremii nefavorabile, ploioase, din primăvară, vară. Sper să ne încadrăm în grafic, iar până în aprilie, termenul de finalizare a proiectului să terminăm şi amenajarea peisagistică: arbori specifici, arbuşti, floră. Două mori şi o piuă se restaurează pe malul drept al Ronişoarei, iar peste drum, la poalele dealului, se vor instala 6 vâltori acţionate de apa din pârul morii, creat artificial.

-Ce rol are Mihai Dăncuş?

-Sunt promotorul acestui proiect încă din 1974, iar acum mă bucur să vin de dimineaţa până seara în acest şantier. A fost visul meu de o viaţă, care întregeşte , într-un fel, toată activitatea mea din ultimele 4 decenii.

-Am văzut că se fac săpături serioase , că sunt în şantier utilaje  babane şi autobasculante de mare tonaj

-Lacul  de acumulare prin drenurile de pe buza dealului, care se amenajează mai sus  va alimenta iazul de jos, de unde, pe pârâul morii va intra apa la instalaţiile acţionate hidraulic

-Câţi constructori aveţi?

- În toată această activitate derulată pe două fronturi  sunt angrenate vreo 40 de persoane. Această zonă, cu Valea Ronişoarei, cu  meandrele şi bulboanele ei poate deveni noua zonă de agrement a oraşului. Ce facem noi, este un punct de pornire în valorificarea acestei văi. De acum încolo, Consiliul Local şi Primăria ar trebui să aibă în vedere marea şansă .

 -Proiectul Muzeului Satului a fost aprobat în 1972. Când au început lucrările propriu-zise?

În 1974 s-au restaurat deja  primele două unităţi , iar în 1981 a fost inaugurată această secţie în aer liber, devenită Muzeu al Satului maramureşean.  Pe cele 13 hectare de pe deal avem 37 de monumente mari(case), biserica din lemn, clopotniţa, peste 150 de anexe gospodăreşti, (şuri, porţi inclusiv fierărie)  şi noul sector unde avem deja restaurate două mori şi o pivă. Sunt restaurate moara Dunca din Ieud, datată la 1570 şi moara Moiş, din 1912, cu un fruntar unde apar sculptate  elemente mitologice specifice morilor, unde, în mentalitatea tradiţională se întâlneau duhurile rele: draci, omul nopţii , muma pădurii. Din multitudinea instalaţiilor tehnice, în special a morilor, care erau organizate în complexe cu vâltori, piue, cu batoze, cu joagăre, care au existat până la mijlocul secolului XX, au rămas astăzi, ici, colo, câte una, pe văile principale ale Maramureşului. În 1957, pe Iza, Tisa şi Vişeu erau 257 de instalaţii tehnice acţionate de apă, din care 213 mori cu roată verticală. În 1972, pe Cosău, în 3 localităţi, mai funcţionau 27 de instalaţii acţionate de apă, din 93 câte au fost înainte. Asta, şi din cauza trecerii instalaţiilor, după 1962,  în administrarea statului sau unităţilor cooperatiste. De aici,necesitatea imperioasă de a concerta , păstra şi transmite viitorului, aceste forme de cultură populară, materială, care în ultimă instanţă exprimă şi geniul creator tehnic al ţăranului . Muzeul satului maramureşean este unic în ţară, celelalte fiind muzee în aer liber, pentru că ele nu au structura unei aşezări rurale. Noi am creat un model teoretic al satului maramureşean medieval până în zilele noastre.

-Zilele noastre cred că înseamnă 1970, când s-a încheiat electrificarea satelor şi a început modernizarea drumurilor  şi apropierea de civilizaţia urbană.

-Cred că putem  vorbi de 1990, pentru că  abia după revoluţie, satele s-au schimbat profund, aducându-se modele străine în construcţia de case, biserici, construcţii disproporţionate, care nu mai au acea relaţie ideală între obiectivul creat, partea culturală şi mediul natural.

- Ideea  de a deschide şi o cârciumă, după modelul celor de odinioară, nu cred că e deplasată.

- În toate muzeele din Europa există unităţi comerciale, să nu le zicem cârciumi, pe specificul şi tradiţia locală. Acest lucru l-am propus administraţiei locale, pentru că devine şi o sursă de autofinanţare, dar şi un spaţiu de relaş pentru vizitatorii care vin şi nu au de unde cumpăra un suc, o cafea, un sandviş. Anul acesta am avut peste 30 de mii de vizitatori, numai aici, în muzeul în aer liber.

-Vizitatori care vor vedea învârtindu-se roţile morilor?

-Toate aceste instalaţii vor fi funcţionale. Poate chiar vom vinde făină de grâu şi de mălai, vizitatorilor care vor veni la Muzeul Satului din Sighetu Marmaţiei,

-De unde grâu? În primăvară, un preot din Maramureş, căuta disperat un snop de spice, pentru sfinţirea unui obiectiv. Oamenii lui au fost nevoiţi să caute lanuri cu grâu în Ucraina şi Ungaria!

-Din păcate, nu mai găsim paie de grâu şi de secară  pentru acoperişurile construcţiilor de acest tip restaurate în muzeele din România. Dacă totuşi găseşti, grâul este  recoltat mecanizat iar paiele nu mai pot fi utilizate de noi. Eu am arat într-un an o porţiune de teren din muzeu, pe care l-am cultivat cu grâu, în speranţa că voi putea secera manual câţiva snopi  necesari acoperirii unei gospodării din Crăceşti,  restaurate în muzeul nostru, dar recolta a fost subţire. Aşa că, am cheltuit foarte mult pentru a aduce din altă parte. Majoritatea caselor din Maramureş, din Secolele XVIII până  la începutul secolului XX erau acoperite cu paie. Ţin minte că prin 1950, 30 la sută din locuinţele de pe Mara, erau acoperite cu paie. Avem în muzeu o gospodărie acoperită cu paie şi urmează să acoperim o casă din Săpânţa, de secol XVIII, care la vremea ei a avut acoperiş de paie.

-Paiele de altă dată, prevesteau ţară bogată!

 Când în ţară, paie nu-s, biata, pe copcă s-a dus!

Florentin NĂSUI Graiul Maramuresului