logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Pr.Prot.Vasile-Aurel Pop: Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci PDF Imprimare Email 895 Afişări
Scris de Sighet Online   
Duminică, 19 Septembrie 2010 08:26
 Iubiţi credincioşi,

  În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, în cadrul Sfintei Liturghii citim şi ascultăm un fragment din Sfânta Evanghelie scrisă de Sfântul Evanghelist Marcu, şi anume:” În vremea aceea chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le- a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să- şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor:Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere”( Marcu 8. 34-38;9,1 ).
  Aflăm şi din această Sfântă Evanghelie că grija pentru mântuirea sufletului trebuie să aibă întâietate în tot ceea ce facem. Putem spune, fără teama de a greşi că sufletul este marea descoperire a Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, că omul a fost înzestrat de către Creator cu această comoară neasemuită, de mare preţ, sufletul nemuritor, destinat spre fericire veşnică.
  Nu putem spune că până la Hristos omul nu a avut suflet, a avut, pentru că fără suflet nu putea fi om, dar n-a ştiut ce menire are sufletul, care este destinaţia lui. Prin păcatul protopărinţilor noştri omul a pierdut conştiinţa destinaţiei divine a sufletului Său.
 Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin jertfa Sa de pe cruce ne-a făcut conştienţi de valoarea sufletului omului, Sufletul este mai scump decât lumea întreagă cu toate bunurile şi frumuseţile ei, este de mare şi neîntrecut preţ pentru că prin el noi suntem după „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. Sufletul este de mare preţ , pentru că el este unic, e unul singur şi pentru că el nu poate fi suplinit cu nimic din lume. De aceea a spus Iisus Hristos:”Ce va folosi omului de va dobândi lumea toată şi-şi va pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?”.
  Iată de ce, problema cea mare, care ne angajează pe toţi este mântuirea sufletului. De împlinirea acestei meniri vom fi întrebaţi toţi, mari şi mici, învăţaţi sau neînvăţaţi.
 În această lucrare de mântuire a sufletului este bine să ne îndreptăm privirea spre Sfânta Cruce, altarul de jertfă al Fiului lui Dumnezeu. Vom vedea că mântuirea este rodul iubirii lui Hristos:”Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are: ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc”( Ioan 15,13-14 ). Am putea înţelege aici,şi, aşa este: Ne bucurăm de mântuirea realizată de Fiul lui Dumnezeu dacă împlinim poruncile lui. „Rămâneţi în dragostea mea” a spus Mântuitorul lumii, cel prin Care vine mântuirea la toată lumea, precizând că:”Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi am rămas întru iubirea Lui”( Ioan 15,10).
 Numai dacă împlinim poruncile lui Dumnezeu ne putem bucura de roadele iubirii răstignite a lui Iisus Hristos. Cu toate acestea Fiul lui Dumnezeu nu ne obligă la nimic nici chiar la purtarea crucii şi urmarea lui. Dumnezeu respectă întru totul libertatea cu care l-a înzestrat pe om. De aceea în debutul pericopei evanghelice El face apel la libertatea de voinţă a omului, a noastră, nu ne obligă, deşi ar putea să o facă:”Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. Cu cât beneficiem mai mult de libertate cu atât vom fi mai responsabili, mai răspunzători pentru sufletul nostru.
  Purtarea crucii nu înseamnă numai purtarea suferinţelor şi încercărilor ce se abat asupra noastră ci orice străduinţă în vederea mântuirii, orice mărturisire şi afirmare a credinţei celei adevărate fac parte din crucea pe care Hristos ne îndeamnă să o purtăm.
  Poate de multe ori socotim că ne putem mântui cu puterile noastre, exclusiv,  şi că dacă avem bunuri materiale din belşug  acestea vor ajuta sufletului, şi atunci nu mai avem nevoie de poruncile lui Dumnezeu, le încălcăm, le nesocotim. Hristos însă ne spune:”Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie acela îl va scăpa”.
   Recunoaştem că aceste cuvinte sunt greu de înţeles, dar nu imposibil. Biserica de milenii ne lămureşte şi aceste cuvinte ca să fie în folosul nostru. Sigur toţi dorim să ne mântuim sufletul. Această dorinţă a avut- o fiinţa umană în sufletul său dintru început, după rânduiala Ziditorului a toate. Ea a fost estompată de păcat, dar eliberată din nou de către Iisus Hristos. El este eliberatorul El este Cel ce ne arată calea şi a zis:”Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Noi credem uneori că putem îndestula sufletul cu cele vremelnice adunând în jurul nostru, încojurându-ne de balastul lucrurilor şi faptelor trecătoare, ţinând sufletul în robia păcatului şi fărădelegii, trăind numai după poftele trupului. Aceasta este înşelăciunea diavolului, a ispititorului care înceracă mereu să ne îndepărteze de Dumnezeu să întunece din nou dorinţa sufletului uman , a fiinţei umane întregi, după fericirea cea veşnică. Cel ce ascultă glasul ispititorului şi merge pe calea arătată de el acela este cel ce îşi va pierde sufletul.
       Nu este altă Cale, nu este alt Adevăr, nu este altă Viaţă, decât Hristos. De aceea să ne hrănim sufletul cu cuvintele Evangheliei Sale, să mărturisim cu credinţă neclintită adevărul mântuitor cuprins în învăţătura Sa până la jertfă, să-L iubim pe Dumnezeu cu toată fiinţa noastră, iar pe semenii noştri ca pe noi înşine, să trăim în curăţenie sufletească, în ascultarea şi păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Cine face aşa cu adevărat îşi mântuieşte sufletul ascultând de năzuinţele lui înalte şi curate şi dăruindu- se cu totul lui Hristos care este totul pentru noi. Aşa după cum ne îndeamnă adagiul liturgic:”Pe noi înşine şi unii pe alţii, şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. AMIN.


AUTOR: Pr.Prot.Vasile-Aurel Pop

Share
Ultima actualizare Duminică, 19 Septembrie 2010 09:50
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact