Johnny Bota nu are nevoie de nicio prezentare pentru iubitorii jazz-ului, fiind cel ce a format Bega Blues Band in 1983 alaturi de Béla Kamocsa. Deoarece sambata 18 septembrie 2010 iubitorii de jazz din Sighet se vor putea intalni cu el si cu trupa sa, va ofer in continuare un scurt interviu cu Johnny Bota.

Dani Godja: Ne puteti face o scurta radiografie a istoriei Bega Blues Band de inainte si de dupa 1989?

Johnny Bota: Înainte de 89 am cîntat , cu predilecţie la vioară, în trupă. Kamo era la bas, iar la chitară Mircea Bunea. La tobe, Mirel Butoi. În 1993 am lansat primul CD de blues din România, „Blues de Timişoara”, piesa omonimă devenind rapid un hit. După aceea ne-am redus la trio. Kamo a preluat ghitara şi vocea, eu basul, iar tobele, Lică Dolga. Acela a fost anul care a marcat stilul şi instrumentaţia formaţiei.  

Dani Godja: Ce a insemnat pentru un muzician a face jazz & blues in anii '80 si ce inseamna azi ?

Johnny Bota: Înainte de 89, jazzul a însemnat pentru mulţi, nu numai pentru muzicieni, ceva mai mult decât azi. Nu exista şansa călătoriilor sau turneelor în străinătate pentru mulţi dintre muzicieni, astfel încât singurul fief în care ne puteam produce era festivalul de la Sibiu.  Ulterior au apărut cel de la Costineşti şi, sporadic, cel de la Braşov. Acolo ne strângeam cu toţii, muzicieni şi fani, melomani şi snobi. Partidului unic îi convenea de minune fiindcă putea afla cine erau cei care se ataşaseră de cultura americană, aparent încurajată, şi supravegherea era mai lesne de făcut. Jazzul însemna libertate, aliniere la ce avea mai avangardist muzica vremii. Bluesul, de asemenea. Cu excepţia lui Alexa Andrieş, care lansa disc după disc, conţinând ironii subtile la adresa regimului, bluesul autohton era reprezentat, îndeobşte de interpreţi care sa aliniau bluesului de rock. Textele în limba engleză deranjau, aşa că nu existau festivaluri de blues propriu-zis.
Astăzi, să fii muzician de blues sau jazz înseamnă asumarea unor riscuri mari, deoarece publicul s-a dezobişnuit de aceste genuri, din cauza emiterii la radio şi TV de emisiuni care nu le promovează. Fenomenul live a pălit, iar concurenţa imprimărilor pe Cd şi DVD înăbuşă producţiile genuine. Public de jazz şi blues live ar fi, dovadă – festivalul de la Gărâna, dar evenimentul trebuie bine promovat şi sprijinit financiar.

Dani Godja: Care mai e acum stadiul proiectului Fac. de jazz din Timisoara/Jupanesti? Daca e la Jupanesti, de ce nu se poate sa functioneze la Timisoara?

Johnny Bota: Din păcate, în vara asta am lichidat singura facultate de jazz din România şi chiar din colţul acesta de Europă. Cauzele sunt multiple, una dintre ele fiind taxele mult prea mari pe care trebuia să le plătească studenţii. Jupâneştiul a fost, în cele 3 ediţii ale sale, o stea cu strălucire internaţională fără precedent, deîndată ce au participat profesori din SUA, iar despre acesta s-a scris în renumita revistă „Down Beat”. În lipsa perspectivei de a continua cu Facultatea de Jazz şi Pop „Richard Oschanitzky” din cadrul Universităţii Tibiscus, nu am văzut rostul de a continua Jupâneştiul. Speranţele mi se îndreaptă spre facultatea de Muzică din Timişoara, încadrată Universităţii de Vest, unde este posibil ca. Din toamna lui 2011 să deschidem o specializare de jazz.

Dani Godja: Cum va luptati cu redactorii de emisiuni muzicale de la radio-tv pt. a promova jazzul? Ce credeti ca trebuie facut pentru ca jazz-ul sa fie mai prezent in viata romanilor?

Johnny Bota: Nu te poţi lupta cu cei cărora nu le place suficient un gen de muzică pentru a-l promova. Ceea ce poţi face este să lămureşti lumea că, aşa cum posturile de TV serioase, ca Mezzo, consideră la fel de serios jazzul precum muzica simfonică sau de operă, pe care la difuzează în consecinţă, la fel de mult respect l se cuvine şi la noi. Din fericire, în Banat, în care se derulează cinci festivaluri de jazz şi Blues (Jimbo Blues, Lugoj. Blues pentru Timişoara, Gala de Blues- Jazz Kamo şi Gărâna), liderii administrativi nutresc un real respect faţă de aceste genuri şi aportul lor la menţinerea în viaţă a acestora este determinant. Este un semn de cultură, de civilizaţie, să apreciezi –cel puţin – dacă nu, să şi iubeşti bluesul şi jazzul. Nu oricine merge la concertele de filarmonică, la Operă, la jazz, dar cei care o fac au ceva în plus faţă de restul.

Dani Godja: Ce ne puteti spune despre "Kamo" tinand cont ca ati format BBB impreuna cu Béla Kamocsa in 1983? 

Johnny Bota: Kamo mi-a fost prieten şi camarad timp de aproape 30 de ani. Deşi eram firi opuse, faptul că am format împreună cea mai longevivă trupă de gen din ţară dovedeşte că am ştiut să ne apreciem reciproc calităţile şi să le punem în valoare. Când te aduni cu cineva, trebuie să apelezi la lucrurile care te aseamănă, nu la cele acre te deosebesc. E greu fără el, dar mergem înainte. Bega Blues Band continuă, în formula nouă, cu Johnny Bota –bas, Lică Dolga –tobr, Toni Kühn – calviaturi, Lucian Nagy –saxofon, Maria Chiorean –voce, Alex Man –chitară. Continuă şi Gala de Blues Jazz, care de anul acesta va purta şi numele lui Kamo.

Dani Godja: Ati cantat de-a lungul timpului alaturi de prestigiosi muzicieni. Cu cine aveti amintiri mai plăcute şi ce puteti să ne le destăinuiti?

Johnny Bota: Fiecare întâlnire muzicală te rafinează, îţi dă încredere şi sporeşte fantezia creatoare. Pentru mine, cea mai bună şcoală de jazz a fost cea din anii 80 alături de Eugen Gondi, Dan Ionescu şi Toni Kühn, în Cvartetul Gondi. Am mai cântat adeseori cu Johnny Răducanu, cu care am şi imprimat discul „Jazz Made in Romania”, cu Marius Popp, Ştefan Berindei, Dan Mândrilă. Mircea Tiberian, Nicolas Simion, Garbis Dedeian, Anca Parghel, Teodora Enache, Liviu Butoi şi cu cei renumiţi muzicieni români. Iar atunci când am cântat alături de jazzmani străini, amintirea mea cea mai plăcută a fost aceea că ne înţelegem de minune, fără multe repetiţii, ceea ce mi-a dat încredere că nu suntem mai prejos decât alţii.