logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Întâlnirea maestrului Florin Piersic cu fraţii de peste Tisa PDF Imprimare Email 3626 Afişări
Scris de Florentin Nasui   
Miercuri, 19 Mai 2010 19:29
În zi de Sângeorz, după calendarul vechi, împreună cu Adrian Marchiş de la Radio România, am trecut graniţa în Ucraina. În PTF Solotvino(Slatina), când tânărul  grănicer, care verifica autoturismul,  a aflat că mergem la întâlnirea cu Florin Piersic, acesta a exclamat în limba română:”Poate nu viniţi cu el  pi aici, să-l videm şi noi”! Acesta era un semn că nu numai cei trecuţi de 40 de ani îl admiră pe Florinel, dar şi tânăra generaţie  din dreapta Tisei. Îmi şi făceam probleme că nu voi încăpea la spectacol de atâţia admiratori din Transcarpatia. De frica aglomeraţiei,  mulţi sigheteni  au renunţat  să treacă frontiera pentru a-şi revedea idolul.

După cum am mai scris, marele actor în vârstă de 74 de ani, doar în buletin, venea de la Cernăuţi, unde a participat şi la nunta nepotului său, Cosmin. În cadrul Zilelor Culturii Române în Ucraina, organizate de Ministerul Culturii din România şi  Diplomaţia Română din Ucraina, el a susţinut un spectacol  şi în capitala Bucovinei de nord, la finalul căruia spectatorii au aplaudat 10 minute în picioare, îmi mărturisea doamna Tatiana Popa,  consul general al Consulatului General al României la Cernăuţi, care l-a însoţit pe maestru şi în Transcarpatia, împreună cu ambasadorul României la Kiev, dl. Laurenţiu Traian Hristea şi cele două reprezentante ale Ministrului Culturii.

Între Biserica Albă şi Slatina, oaspeţii au fost întâmpinaţi de co organizatorii locali, cei care au şi făcut mai demult propunerea ca Florin Piersic să fie invitat în dreapta Tisei. Este vorba de primarul oraşului Slatina, Gheorghe Uhali şi preşedintele Uniunii Regionale „Dacia” a Românilor din Transcarpatia, dr. Ion M. Botoş, care, în ultimii  2-3 ani s-a dovedit a fi foarte activ în activităţile culturale  ale fraţilor de dincolo de Tisa.

Vasile Ona-Jotu, cu un clop maramureşean pe cap  şi o cămeşă  aşişderea, purtând trăistuţa tradiţională şi custură, i-a primit pe oaspeţi cu pâine de mălai, sare, slănină, ceapă şi  horincă de Maramureş, fiartă la Sighet. ”De 40 de ani îl aştept pe Florin Piersic la noi, acasă, la Slatina- zice el. De văzut l-am mai văzut între timp, în spectacole,  la Cluj şi la Sighet. A fost încântat de bucatele cu care l-am întâmpinat şi din care a gustat cu mare plăcere. L-am servit şi cu nucă prăjită,  şi-mi zice/mă ciocoflendere, dar de unde ştii tu că mie-mi plac nucile?/ Şi îi răspund, păi cum să nu ştiu, dacă te ştiu de-o viaţă. Ştiu ce mănânci, ce bei, tăte le ştiu. După ce ne-am pupat la sosire, i-am mai  zis: Şi-s bucuros Florine, că un ciocoflender din Slatina, ca mine, n-o sărutat nicicând aşa o moacă”!

Vasile Mihalca, patronul complexului Diana, înainte cu 4 ore de spectacol: „Am primit ordin să nu servim băuturi alcoolice până după spectacol, în toate unităţile din Ocna Slatina,unde ne aflăm. Din Păcate, eu le-am zis organizatorilor că nu e bine să programezi aşa o importantă întâlnire cu Florin Piersic în ziua de Sfântul Gheorghe. Asta-i la noi sărbătoare ca la Paşti. Toţi au neamuri sau prieteni cu prenumele ăsta şi toţi petrec  acasă evenimentul. Mă tem că din cauza asta puţină lume va veni în astă seară,  aici.”

Ion M. Botoş:”De 3 luni am aşteptat acest eveniment. Cum Casa de cultură este foarte mică, am organizat spectacolul la Complexul „Diana”(la 3 km de frontieră), unde sala a fost frumos aranjată pentru a primii 400 de spectatori. Sonorizarea a fost asigurată de Casa de Cultură din Teceu, director Vasile Kudac. Ne-au onorat cu prezenţa şeful administraţiei raionale Teceu , seful Secţiei Regionale de Cultură de la  Ujgorod, diplomaţii români, primarii români  şi profesorii din Topcina, Strâmtura , Slatina, Bouţu Mic, Apşa de Jos, Apşa de Mijloc, Biserica Albă, Plăiuţ dar şi oaspeţi din România, de la Baia Mare, Sighet, Negreşti-Oaş, Oradea. Din păcate, ne-am bazat pe afişele care au sosit de la Bucureşti cu două zile înainte de spectacol şi alea, cu programul de la Kiev, Odessa, Cernăuţi  şi Apşa de Jos. Noi ar fi trebuit să facem afişele noastre,simple, Florin Piersic la Slatina, data, ora, locul. Din cauza drumului istovitor de la Cernăuţi, spectacolul s-a decalat cu câteva ore, timp în care au fost vernisate cele două expoziţii. Oricum, 200 de spectatori tot au fost şi toţi au fost foarte mulţumiţi şi bucuroşi să-l vadă  pe viu pe maestru, să vorbească cu el, să se fotografieze. Inclusiv Florin a fost încântat să revadă vechi cunoştinţe de la noi, dar şi de la Sighet. El chiar a cântat alături de Pătru Bârlea, pe care îl cunoaşte şi admiră de foarte mulţi ani. Aşa cum eu îl admir pe Florin de prin 1970, de pe vremea când între noi era cortina de fier,  dar când am văzut la televizor, la Televiziunea Română,care se recepţiona şi dincoace de Tisa, extraordinarul film Pintea, a cărui acţiune se petrece la noi în Maramureş, iar personajele erau nu numai îmbrăcate ca pe la noi, dar şi jucau şi cântau ca noi.(Au cântat  regretaţii Gheorghe Covaci- Cioată şi Viorel Costin  , dar şi fraţii Florea şi Anuţa Tite-n.n.). La masa festivă care a urmat după minunatul spectacol, au cântat rapsozii noştri, Banda lui Şiman, dar şi cei din Sighet, Pătru Bârlea, Nuţu Leordean şi soţii Arba. Oricum, el a fost foarte încântat de întâlnirea cu noi şi a promis că va reveni cât de curând în dreapta Tisei”.

Râu de frontieră pe care maestrul  l-a trecut în după-amiaza zilei următoare. Poliţiştii de Frontieră sigheteni l-au invitat să  viziteze Biserica din lemn din curtea IJPF Maramureş, cu hramul „Sf.Voievod Ştefan ce Mare”, sfinţită anul trecut în prezenţa altui mare actor clujean,  Dorel Vişan.

Florin Piersic a promis că va reveni şi la Sighet, curând, mai ales că a aflat că soţia sa are neamuri aici.

Laurenţiu Traian Hristea: Florin Piersic a fost primit cu mare căldură de publicul român din regiunile, Cernăuţi şi Transcarpatia. Cel puţin de 20 de ani ei au  aşteptat  această întâlnire. Discuţiile dlui Piersic cu publicul şi oamenii locului au dovedit că evenimentul a fost mult aşteptat, oamenii primindu-l pe artist cu deosebit de multă căldură. În săli au fost inclusiv spectatori ucraineni, care-l ştiau din filmele sovietice în care a jucat. Florin Piersic este o personalitate artistică  extraordinară, care ştie să-ţi stăpânească sufletul , să-ţi inducă emoţie, energie pozitivă , ştie să te facă să râzi sau să plângi în 5 secunde”.

Florentin NĂSUI, Graiul Maramuresului


Share
 

Dr.Max - Farmacie

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Vremea


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact