logo

-- EDITORIAL || CULTURA || SPORT || PAGINA ELEVILOR || DINCOLO DE TISA || INTERVIU || DIASPORA SIGHETEANA || PSIHOLOGIE || CULINAR || EDITORIAL --


Au fost desemnați câștigătorii lucrărilor de reabilitare pe Valea Izei și Valea Ruscovei PDF Imprimare Email 202 Afişări
Scris de Sighet Online   
Miercuri, 24 Aprilie 2019 16:06

Înainte de a intra în ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean de marți, 23 aprilie 2019, șeful administrației județene, Gabriel Zetea a transmis aleșilor județeni, dar și celor prezenți în sala ”Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ că dorește să facă un anunț important pentru județul Maramureș și pentru Consiliul Județean, respectiv să anunțe câștigătorii lucrărilor de reabilitare a drumurilor județene pe Valea Izei și Valea Ruscovei.

”Așa cum am stabilit cu toții, încă la începutul acestui mandat, când am discutat despre prioritățile instituției județene în mandatul 2016 – 2020, am stabilit împreună că prioritatea zero o reprezintă reabilitarea drumurilor județene. Și, din primele zile ale mandatului am început cu studii de fezabilitate, cu identificarea surselor de finanțare, cu semnarea contractelor de finanțare, demararea procedurilor de licitație, semnarea contractelor de execuție pentru aproape 200 de km de drum județean din trei surse de finanțare. Dacă vorbim despre finanțare europeană, ne referim la Drumul Nordului, unde procedura de achiziție a fost finalizată, a fost semnat contractul de execuție, s-a dat ordinul de începere, suntem acum în faza de proiectare și sper ca, în două luni de zile, să fie deschise șantierele de lucru. Dacă vorbim despre drumurile județene finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa I, putem spune că și aici procedurile de achiziție au fost finalizate, ordinul de începere a execuției a fost dat și ne aflăm într-o fază de proiectare mai avansată decât pentru Drumul Nordului. În urma discuțiile pe care le avem cu executanții lucrărilor, în luna mai 2019 ar trebui să ne aflăm în șantier. Au mai rămas celelalte două tronsoane de drum județean pe care le-am considerat cu toții prioritare, Valea Izei și Valea Ruscovei și mă bucur că pot să anunț că procedura de achiziție publică a fost finalizată, avem câștigătorii lucrărilor de proiectare și execuție pe cele două loturi, DJ 186 pe Valea Izei și DJ 187 pe Valea Ruscovei. Raportul procedurii mi-a fost înaintat chiar înaintea ședinței de Consiliu Județean și am considerat că este bine să participăm cu toții la un moment important, semnarea raportului procedurii și a comunicării către executanții lucrărilor”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Reprezentanții instituției județene au încercat să finalizeze aceste proceduri cât de repede și, o dată încheiată procedura de achiziție, urmează să fie stabilit un calendar de lucrări care să poată fi comunicat maramureșenilor. ”Sperăm să fim, așa cum am promis, în șantier cu Valea Izei și Valea Ruscovei, în anul 2019. Termenele de execuție și proiectare nu sunt foarte lungi, iar la finalul anului 2020, ambele tronsoane ar trebui să fie finalizate. Cu aceste lucrări, ceea ce am promis la începutul mandatului, realizăm și începem să gândim viitoarele proiecte”, a arătat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

Președintele Consiliului Județean a propus, apoi, în cadrul ședinței ordinare în care s-a aprobat și bugetul, alte patru tronsoane de drum județean, însumând alte câteva sute de traseu care să intre în reabilitare, dar și drumuri județene care să fie prevăzute pentru întreținere prin turnarea de covoare asfaltice. Gabriel Zetea a reamintit consilierilor că, la momentul învestirii actualului Consiliu Județean, erau reabilitați doar 56 de kilometri de drum județean, între Baia Sprie și Bârsana.

”Instituția județeană are în păstorire aproximativ 800 de kilometri de drum județean, iar în ultimii doi ani și jumătate s-au obținut finanțări pentru 200 de kilometri de drum. Acum vom discuta despre alți 250 de kilometri de drum județean, o parte care vor intra în reabilitare și o parte în întreținere. Sunt rezultate mulțumitoare cu care vom putea cu toții să mergem în fața maramureșenilor și să le spunem lucrurile pe care le-am făcut într-un mandat”, a conchis șeful administrației județene.

La finalul prezentării, președintele Gabriel Zetea a semnat comunicările și raportul procedurii pentru câștigătorii celor două tronsoane de pe Valea Izei, respectiv Valea Ruscovei.

Comunicat de presa al CJ MM.

 


Share
 

Sustine Sighet-Online.ro

Amount: 


Banner
Banner
Banner
DICTIONAR ONLINE:

Curs valutar


Horoscop


Vremea


Un mic zâmbet


.
.
.

©Copyright 2008 - 2013 Sighet-Online.ro    Termeni si conditii  |  Sitemap  |  RSS  |  Despre noi  |  Contact