Pe 19 și 20 februarie, programul inițiat de Caiac SMile și susținut de Cris-Tim, ”Și oamenii cu dizabilități își doresc să schieze” ajunge ”acasă” (pârtia pe care s-a născut ideea și locul unde se antrenează permanent echipa proiectului) pe pârtia Icoana, din Cavnic. Voluntarii și monitorii de schi vor fi prezenți pe pârtie, în ambele zile, între orele 12 - 17.

Pârtia Icoana este cea de-a patra oprire a voluntarilor și monitorilor asociației din Satu Mare, după cele din Vatra Dornei, Cluj și Poiana Brașov. Până acum, aproape 150 de persoane cu dizabilități au alunecat pe zăpadă folosind monoschiurile - dispozitive special create pentru persoanele cu dizabilități locomotorii.

Yona Wallach este o poetă-simbol al Țării Sfinte. Tradusă în română de Doamna Diana Geacăr, încercăm rescrierea parțială a traducerii poemului IVRIT.

 Traduceri în română ale poemelor Yonei Wallach au apărut în revista Poesis no. 27 în traducerea Doamnei Diana Geacăr, iar în franceză pe un site internet în traducerea Sabinei Huynh (împreună cu o schiță biografică). Traducerile în română sunt ale poemelor: Când vii să te culci cu mine vino ca tatăl meu; Ebraica; Masturbare

Redăm poemul IVRIT în traducerea Doamnei Diana Geacăr din Revista menționată, dar foarte  ușor restilizat și ușor mai pudică (IVRIT e curată ca Batșeba/ Un chip cioplit neinterzis..../ Odraslele sunt tot ce contează/pentru că asta e viața):

Doamna întreabă: <Mărturisește sincer și spune-mi pas cu pas cum ai făcut să traduci un poem din ebraică în română fără să cunoști limba și nici caracterele ?>. <Am utilizat google.translate>. <Bun. Explică-mi cum ai procedat. Dacă poți pas cu pas ca să înțeleg și eu>. <Numele poetei este redat pe wikipedia și în original, adică în ebraică. Am copiat numele ebraic și am căutat într-o antologie de poezie descărcată de pe biglal.poetry, dar care era vizibilă pe una din paginile dedicate Yonei Wallach (probabil în limba ebraică, nu-mi mai amintesc exact).>. <Spune-mi, cum se numește antologia ?>. <N-am de unde să știu că este în ebraică, cu caractere ebraice. Este din 2012 apărută și poartă numărul 3>. <Cum ai făcut ?>. <Am căutat numele ebraic al Yonei Wallach și am găsit numele în această antologie. Am copiat numele și am dat find. M-au interesat efectiv poemele. Am găsit un poem la pagina 104 a fișierului pdf. Am copiat poemul și l-am introdus într-o pagină intermediară word. Apoi am deschis internetul, am intrat pe google translate din ebraică în română și am obținut traducerea>. <E așa simplu ?>. <Nu, în realitate deloc nu e atât de simplu>. <Doamna Diana Geacăr a tradus din ebraică cele trei poeme ?>. <Nu. Din limba engleză de pe site-ul poem.hunter>.

Aglaja Veteranyi era totuși dotată literar, căci obișnuia să scrie și poeme și chiar și piese de teatru care au apărut în reviste din diferite țări. Deci activitatea literară a Dânsei trebuie urmărită și în reviste. Deși descrise drept scrise într-un limbaj minimalist, cărțile se bucură de succes. Aglaja nu ascunde nimic: scoate totul la suprafață fără menajamente (dar este posibil să fi fost și  false percepții, căci circumstanțele plecării din România nasc discuții între părinți). Aprecierile la adresa conducerii de atunci a României sunt negative (prin e prisma vorbelor celor mari. Probabil acesta este motivul pentru care părinții săi, actori de circ sunt condamnați la moarte în contumacie în România, după ce emigrează în 1977 în Elveția). Tatăl ei era scund de înălțime (practic pitic). Pentru furt de bani din casieria circului să fi fost ei condamnați la moarte ? Sau condamnarea masca o devalizare mai mare din contabilitatea Circului ? Așa de mari să fi fost încasările din casierie ? Ori au fost înscenări ? Mama ei cumpără dolari la Intercontinental, ceea ce e ciudat totuși. Ei par a fi dirijați pentru a fi scoși culpabili în urma unor turnee în străinătate. Greu de spus în zilele de astăzi.

Am văzut din cartea minimalistei în limbaj Aglaja Veteranyi că s-ar putea să existe circ în Cer. Dar părerile sunt împărțite.

Dar circ pe Pământ ? Cel mai bun și sănătos este cel exultat de Teorema lui  Arrow (citiți free pe un internet super-liber) și care în Africa de Sud a inspirat legi rasiale de primă calitate (vedeți site-ul wordpress pe această chestiune. Note de călătorie din Africa de Sud). E marea democrație a multipilor de K- din Statele Lipite și încă nerăzuite unde totul mișcă liber, dar numai prin Loterii de Vize aplicate asupra îndelung vizaților. Așa avem Camere ale Derutaților și ale Sony-aților sau Sena-actorilor. Cu clowni, trapeziști, trompetiști. Și femme-fatale de prins fumuri-fătălăi...

Cum, nu se duc după moarte cei drepți în RAI ? Păi cum nu ? Nu au apărut Paul Celan și Aglaja Veteranyi la RAI UNO ? Venind la vizionări în Fiat Quatro ? Deci cei drepți se duc la RAI conform teoriei.

La trecerea unora dintre podurile de prestigiu ale țării, se plătește de regulă o taxă de trecere a autovehiculelor pe pod.

Totuși, aceasta nu ar trebui să fie singura. Pentru cei precum Paul Celan și Aglaja Veteranyi ar trebui instituită o taxă de aruncat de pe pod. Bun, dar cine să o plătească ?

Această taxă ar presupune un serviciu religios de spovedanie și împărtășire și de absovire de păcate. Cine să o plătească ? Nu știm. Dar dacă nu vor să se arunce singurei, ce trebuie făcut ? Nici aceasta nu știm, dar poate se vor găsi soluții.

E adevărat, unii nu vor să se arunce de pe pod... (de parcă ar fi după ei) !? D-stră ce credeți ?

Întrucât în prezentarea cărții <Romanul vieții mele>, apărut la Edtura Saga, Israel, 2021 scris de poeta Bianca M. se arată că cităm: <Gândurile o duc la gropile din România și Israel. Întorși din excursia la Eilat, totul a fost catastrofal: gropile din asfalt, un suc depășit ca dată, au fost urmate de leșinuri, stări de rău fizic, grețuri, o ambulanță care a preluat-o>. Poeta a avut incidente și la Poiana Brașov, unde din discoteca de la munte ajunge datorită unui leșin la Spitalul de neurologie din Brașov cu diagnosticul edem difuz occipital...

Totuși, exprimăm convingerea că între gropile în asfalt din România și Israel există o fundamentală diferență. Șoferii români blesteamă din greu, în timp ce cei din Israel spun rugăciuni drept-credincioase. Conchidem că gropile în asfalt din Israel sunt gropi drept-credincioase.

Cum putem remedia acest inconvenient și să ne raliem țărilor civilizate, dezvoltate ?

<Warum das Kind in der Polenta kocht> pare o carte mai importantă decât scrierile filosofului Heidegger. De ce ar fi astfel ? Dacă Domnul Marius Leonte avea acces la lucrare în limba română ar fi găsit în ea răspunsurile pe care Dânsul le căuta. Oameni simpli cu frică de Dumnezeu citesc cartea Warum das Kind in der Polenta kocht. În Polonia e o foame de scrierile fundamentale ale Aglajei Veteranyi. Iată de ce ei au avut acces la arhiva autoarei, dezvelind-o filă cu filă, eventual recompunând-o și scoțând și alte cărți pe care le-au tradus în poloneză.

Din informațiile din română știm de trei cărți: Daruri- un dans al morții 1999; De ce fierbe copilul în mămăligă 1999; Raftul cu ultimele suflări 2002.

În poloneză au mai apărut ca fiind scrise tot de ea sau în stilul ei încă două cărți: <Cleared the Sea, Rented Socks and Pany Maslo > Czarne publishing House în 2005 și <Who finds searched badly>, Wydawistictwo Czarne 2009, mai pe românește: <Vidanjând Marea, Ciorapi de închiriat și Pâinea Domnului> şi <Cine le găsește caută amarnic>. Pe site-ul negrophonic nu se află decât prima lucrare în engleză, dar mai căutăm.

Poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu au descoperit și indisponibilizat două semiremorci care aveau montate artizanal, două rezervoare, de aproximativ 600 de litri, fiecare, pline cu motorină.

 Șoferii, doi cetățeni sârbi, au rămas fară semiremorcile cu rezervoarele cu motorină, au primit amenzi în valoare de 12.000 lei și au inderdicție de a mai intra în România  pe o perioadă de 5 ani.

Despre destinul manuscriselor în Țara Sfântă aflăm tot pe site-ul wordpress unde poeta de limbă română, muziciana și inginera Bianca M. mărturisește în versuri:

                <Aș putea să rup toate manuscrisele/ Aruncate în valiza cea mare din mansardă, / Ușurând viața copiilor mei / Și, mai ales, a nepoților mei./ Care nu citesc românește>.

                <Aș putea compune –din nou- / Mici piese pentru vioară / Dacă ar ține măcar unul dintre cei șapte nepoți / Vioara visurilor mele / Pe umărul drept al muzicalității !>.

                În ideea că nu există un atașat cultural al Ambasadei României în Tel Aviv (de ce la Tel Aviv, nu a spus Donald Trump, ex-prezidentul Statelor Lipite ale Americii că Yerushalaim ar fi capitala statului și nu Tel Aviv) ? Noi de unde să știm ? Că doar internetul nostru costă și nu e atât de speedy ca cel din Statele Lipite ale Americii.

Despre destinul manuscriselor în Țara Sfântă aflăm tot pe site-ul wordpress unde poeta de limbă română, muziciana și inginera Bianca M. mărturisește în versuri:

                <Aș putea să rup toate manuscrisele/ Aruncate în valiza cea mare din mansardă, / Ușurând viața copiilor mei / Și, mai ales, a nepoților mei./ Care nu citesc românește>.

                <Aș putea compune –dinnou- / Mici piese pentru vioară / Dacă ar ține măcar unul dintre cei șapte nepoți / Vioara visurilor mele / Pe umărul drept al muzicalității !>.

                O rugăm frumos: Nu le aruncați ! Se pot pune pe foc să ardă. Doar că în Israel e prea cald să ardă pe foc. Există vreo secție a Institutului Cultural în Tel Aviv ? Are vreun sens să le recuperăm pentru închisorile manuscriselor de la Biblioteca Națională a României ori de la Biblioteca Academiei ? La ce bun ? Poemele poate, dar muzica o fi în ebraică, la ce bun, la ce bun, la ce bun ? Nimic n-are valoare, oricum cândva se va termina. Nu ? Apoi, nu sunt pe un site, care, după ce va fi de vânzare, va reseta toate informațiile ? La ce bun ? Spuneți-mi D-stră !?

Warum das Kind in der Polenta kocht ? Răspunsul îl aflăm citind-o pe Aglaja Veteraniy fie în română (Polirom), fie în engleză de pe site-ul negrophonic... În română a fost tradusă din limba germană de doamna Nora Iuga, care acordă un interviu despre autoare în Dilema Veche.

Ne spune despre Aglaja Veteranyi că trăitoare în Elveția ca artistă de circ originară din România (dar de sorginte poloneză pare-se, căci fusese concepută la Krakow) evita să vorbească limba română mai ales cu intelectualii. Avea suflet de copil.

Deci nu avem răspunsul la întrebare până nu citim cartea.

Avem însă pasaje de pe site-ul poezie.ro unde scrie că În țară, statul la coadă e o meserie; Ești ca taică-tău (era probabil remarca unei persoane din familie) și Există cu adevărat un circ în cer ? pe care o redăm:

<Mama spune că da.

Tata râde, el are experiențe proaste cu Dumnezeul.